Horațiu Potra, adus la Parchetul General pentru audieri într-un dosar de spălare de bani și evaziune fiscală: Ce bani, dacă am toate conturile închise

Horațiu Potra, adus la Parchetul General pentru audieri într-un dosar de spălare de bani și evaziune fiscală: Ce bani, dacă am toate conturile închise

SURSA FOTO: Inquam Photos / Mălina Norocea - Horațiu Potra

Publicat de Iulian Luca la 24 noiembrie 2025, 12:24

Horațiu Potra, acuzat că ar fi fost implicat în tentativa de lovitură de stat alături de Călin Georgescu, a fost scos din arest și dus la Parchetul General pentru audieri. Trimiterea sa în fața procurorilor vine după extrădarea din Emiratele Arabe Unite.

Horațiu Potra a fost scos din arest și dus la audieri

Horațiu Potra a fost scos din arest, flancat de mascați, și transportat la Parchetul General, unde va fi audiat de procurori într-un dosar de spălare de bani și evaziune fiscală.

Extrădarea acestuia a fost finalizată săptămâna trecută, după ce autoritățile din Emiratele Arabe Unite au aprobat transferul pe baza mandatului internațional emis pe numele său. Potra a ajuns pe Aeroportul Otopeni însoțit de polițiști români, în cătușe, fiind escortat alături de fiul și nepotul său. Ei au fost predați structurii de arest a Poliției Române.

La sosire, camerele de filmat au surprins prima declarație publică făcută de Horațiu Potra în România. Întrebat dacă îl mai susține pe Călin Georgescu, acesta a spus că îl susține pe „președintele Georgescu”.

horatiu potra
SURSA FOTO: Inquam Photos / Mălina Norocea

Potra a fost extrădat din Emiratele Arabe Unite pe 20 noiembrie

Potra era dat în urmărire internațională din februarie, după dispariția sa din țară în plin scandal privind tentativa de lovitură de stat. A fost reținut în Dubai la finalul lunii septembrie.

Procurorii îl acuză că ar fi coordonat, împreună cu alți mercenari, un plan de destabilizare violentă, în contextul anulării turului doi al alegerilor prezidențiale din 2024. După extrădare, Potra a fost plasat în arest, iar autoritățile au demarat procedurile pentru audierea sa în dosar.

Unul dintre jurnaliști l-a întrebat pe Horațiu Potra de ce ar fi ținut bani în seifuri, aluzie la detaliile din anchetă. Potra a răspuns scurt că are „toate conturile închise”, fără să ofere alte explicații.

„Nu aveați încredere in sistemul bancar. De aceea țineați banii în seifuri?”, iar Horațiu Potra a răspuns: „Ce bani, dacă am toate conturile închise”.

După extrădarea lui Horațiu Potra și a celor doi membri ai familiei sale, președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj public. El a spus că readucerea în țară confirmă angajamentul statului român de a apăra ordinea constituțională și că persoanele suspectate de acțiuni împotriva acesteia trebuie să ajungă în fața justiției.

De asemenea, președintele a apreciat eforturile Ministerelor Justiției și Afacerilor Interne, precum și cooperarea instituțiilor internaționale implicate în procesul de extrădare.

„Operațiunea de readucere în țară, sub escortă, a lui Horațiu Potra și a lui Dorian și Alexandru Potra confirmă angajamentul ferm al statului român: ordinea constituțională se apără, iar cei suspectați de acțiuni împotriva acesteia ajung în fața justiției. Apreciez efortul Ministerelor Justiției și Afacerilor Interne și tuturor instituțiilor internaționale care au cooperat pentru acest rezultat”, a postat președintele României pe pagina sa de Facebook.

Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.