Guvernul se face de râs cu erorile din legea carburanților. Radu Georgescu: Nu știe noțiuni elementare de contabilitate
SURSA FOTO: Facebook, Radu Georgescu - expertul contabil Radu Georgescu
Criticile la adresa modificărilor aduse legislației privind carburanții continuă, după ce expertul contabil Radu Georgescu a susținut că Guvernul a corectat doar parțial erorile semnalate anterior. Acesta avertizează că noile prevederi riscă să mențină prețurile ridicate la benzină și motorină și să reducă profitabilitatea companiilor, în timp ce soluțiile contabile ar putea transfera costurile suplimentare către consumatori.
Modificările la legea carburanților, criticate din nou de Radu Georgescu: Guvernul va învăța o altă lecție de contabilitate
Radu Georgescu susține că recentele modificări aduse de Guvern legislației privind benzina și motorina confirmă erorile semnalate anterior în analizele sale anterioare.
Expertul contabil a afirmat că Guvernul a intervenit asupra legii la doar două zile după ce el semnalase problemele din actul normativ inițial. Potrivit acestuia, autoritățile au eliminat plafonarea adaosului comercial raportată la anul 2025 și au introdus în schimb o limitare a marjei, exact aspectele pe care el le analizase anterior.
Cu toate acestea, el consideră că modificările nu sunt corecte din punct de vedere contabil, susținând că formula de calcul a marjei este în continuare greșită. În opinia sa, deciziile guvernamentale par să fie adoptate fără o înțelegere solidă a mecanismelor economice, fiind ulterior ajustate în funcție de reacțiile din spațiul public.
Georgescu a mai transmis că noile reguli vor avea efecte negative asupra pieței, în condițiile în care consumul de carburanți este deja în scădere. În acest context, obligarea firmelor să mențină aceeași marjă ca în 2025 va duce, în mod inevitabil, la diminuarea valorii absolute a profitului brut.
Companiile ar putea crește prețurile pentru a compensa pierderile
Expertul a explicat pe pagina sa de Facebook că firmele își calculează profitul brut scăzând toate cheltuielile, iar în noile condiții vor fi nevoite să găsească soluții pentru a-și menține profitabilitatea.
Radu Georgescu a arătat că rolul contabilului devine esențial, acesta urmând să identifice metode prin care compania să își optimizeze costurile.
Mai exact, contabilul ar putea recomanda includerea unor cheltuieli mai mari în costul de producție, precum amortizările sau salariile, ceea ce ar permite creșterea prețurilor fără modificarea marjei. În acest fel, firmele ar putea compensa scăderea profitului brut.
În concluzie, Radu Georgescu a susținut că, în contextul actualei crize economice globale, prețurile la benzină și motorină nu vor scădea în România.
El a apreciat că autoritățile vor evita reducerea taxelor precum TVA sau accizele și a subliniat că, în această perioadă, este esențial ca atât firmele, cât și persoanele fizice să beneficieze de consultanță contabilă de calitate pentru a face față „anomaliilor economice” pe care le adoptă Guvernul.
Postarea integrală: Guvernul ar face orice, chiar să se facă de râs, doar să nu scadă valoarea TVA-ului sau accizei la benzină și motorină
„Evrika!!!
Guvernul a modificat legea privind benzina si motorina
Acum 2 zile am explicat ca Guvernul face mari erori de judecata contabila cand a publicat aceasta lege
Nu stiu daca cei din Guvern au citit articolul meu
Cineva comenta la articolul meu , ca oamenii din Guvern dau niste legi care au impact in economie si apoi asteapta sa vada ce spun despre aceste legi
Dupa 2 zile de la articolul meu, Guvernul a modificat legea
Exact ce explicam in articol
A eliminat plafonarea adaosului comercial la valoarea de 50% din adaosul comercial aferent anului 2025
Si au introdus o limitare la marja
In articolul de acum 2 zile explicam cum se calculeaza marjele intr-o firma
Bine, tot nu este corect ce au scris in lege
Guvernul a scris gresit formula de calcul a marjei
Dupa aceasta lege, Guvernul va invata o alta lectie de contabilitate
Consumul de benzina si motorina scade in Romania
Firmele sunt obligate de Guvern sa aiba aceeasi marja ca in anul 2025
Dar valoarea absoluta a profitului brut va scadea
Am explicat in articolul de acum 2 zile ca toate cheltuielile unei firme se scad din profitul brut
Atunci va intra in scena magicianul cifrelor din firma
Se numeste contabil
Contabilul va merge la CEO si ii va explica o magie
Cum poate sa creasca preturile si profitul brut, fara sa creasca marja
Este simplu
Contabilul va aloca mai multe cheltuieli in costul de productie ( amortizari, salarii etc)
In acest fel firma va putea sa creasca preturile si sa mentina marja
Deci atata timp cat este criza la nivel mondial, in Romania nu va scadea niciun pret la benzina si motorina
Guvernul ar face orice
Chiar sa se faca de ras ca nu stie notiuni elementare de contabilitate
Doar sa nu scada valoarea TVA-ului sau accizei la benzina si motorina
Concluzii
In aceasta perioada este foarte important sa ai un contabil bun in familie si firma
Acesta poate sa te proteje de anomaliile economice votate de Guvern”, a scris Radu Georgescu în mesajul postat pe Facebook.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



