Guvernul reorganizează Ministerul Agriculturii. Mai puțină birocrație, servicii mai rapide pentru fermieri
SURSA FOTO: Facebook - Florin Barbu
Guvernul a adoptat, în ședința de astăzi, o ordonanță de urgență care vizează reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a instituțiilor din subordinea acestuia. Executivul susține că măsurile vor crește eficiența administrativă, vor reduce birocrația și vor îmbunătăți relația dintre administrație și fermieri.
Reorganizare amplă a structurilor din subordinea ministerului
Executivul a aprobat ordonanța privind reorganizarea Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, act normativ care urmărește o restructurare amplă a aparatului instituțional aflat în subordinea ministerului.
Potrivit Guvernului, reorganizarea nu reprezintă un simplu demers administrativ intern, ci o intervenție orientată direct către beneficiarii finali ai politicilor agricole. Scopul declarat este îmbunătățirea relației dintre administrație și fermieri, prin simplificarea procedurilor și accelerarea proceselor decizionale.
Noua arhitectură instituțională este concepută pentru a elimina nivelurile ierarhice excesive, care îngreunau funcționarea sistemului, și pentru a asigura o coordonare mai eficientă a instituțiilor din domeniul agricol.
Mai puțini ordonatori de credite și funcții de conducere
Una dintre principalele măsuri prevăzute de ordonanță este reducerea semnificativă a numărului de ordonatori de credite. Astfel, numărul acestora va scădea cu 73, de la 166 în prezent, măsură considerată esențială pentru clarificarea responsabilităților și întărirea controlului managerial.
Totodată, vor fi desființate aproximativ 216 funcții de conducere, în vederea simplificării structurii administrative și reducerii suprapunerilor de atribuții. Guvernul estimează că aceste schimbări vor avea un impact direct asupra modului de lucru al instituțiilor, prin scurtarea traseului documentelor și reducerea timpilor de soluționare a cererilor depuse de fermieri.
Eficientizarea activității din teritoriu
Autoritățile subliniază că reorganizarea vizează și structurile teritoriale, unde se dorește o coordonare mai coerentă și o aplicare unitară a politicilor agricole la nivel național. Prin noua structură administrativă, termenele de analiză și aprobare a dosarelor ar urma să fie reduse semnificativ, iar comunicarea dintre instituții să fie simplificată.
Guvernul apreciază că aceste măsuri vor conduce la răspunsuri mai rapide din partea instituțiilor publice și la servicii de calitate superioară pentru fermieri.
Reducerea cheltuielilor administrative
Executivul afirmă că reorganizarea se înscrie într-o strategie mai amplă de reducere a cheltuielilor administrative. Potrivit estimărilor, cheltuielile salariale la nivelul structurilor reorganizate vor scădea cu cel puțin 10%.
Economiile rezultate vor fi direcționate către domenii cu impact direct asupra sectorului agricol, în special către programe de sprijin și investiții.
Accent pe plățile către fermieri
Guvernul precizează că rămâne ferm principiul conform căruia Ministerul Agriculturii este, în primul rând, un minister al plăților către fermieri. În prezent, cheltuielile de personal reprezintă doar 6,8% din bugetul instituției, restul fondurilor fiind alocate plăților directe, programelor de sprijin și investițiilor în agricultură și industria alimentară.
Obiectivul final al reorganizării este reducerea birocrației, diminuarea numărului de niveluri de conducere și creșterea calității serviciilor publice destinate fermierilor, astfel încât politicile agricole să fie implementate mai rapid și mai eficient, în beneficiul direct al sectorului agricol.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





