Rolul principal al acestei comisii este cel de a determina implicarea lui Donald Trump și a subordonaților săi în chestiunea vandalizării uneia dintre cele mai importante instituții americane. Comisia a fost convocată în urma unor răspunsuri neconcluzive, din partea celor 4 platforme.

Rolul răspândirii informațiilor false și lipsa acțiunii împotriva acestor forme de dezinformare din partea celor patru grupuri sunt problemele principale care atrag atenția președintelui comisiei, Bennie Thompson și a colegilor săi, transmite AFP.

Răspunsurile întârzie să apară

Totodată, președintele Comisiei Speciale, Bennie Thompson a declarat că: ”Este dezamăgitor ca după luni de muncă să nu dispunem în continuare de toate documentele şi informaţiile necesare pentru a răspunde acestor întrebări fundamentale”

Twitter, în mod special, a fost una dintre rețelele sociale preferate ale fostului președinte american. Deși, după cum spun anchetatorii, cei de la Twitter au fost avertizați de evenimentele din 6 ianuarie, partizanii au interacționat fără nici un fel de impediment pe această platformă. Lucrul acesta a contribuit foarte mult la ravagiile care au destabilizat deplin imaginea lui Donald Trump.

”Nu putem permite ca munca noastră importantă să fie întârziată şi mai mult” a mai declarat președintele Comisiei Speciale invocate pentru anchetarea celor 4 grupuri și rețele sociale.

Capitolul sub asediu

Membrii Congresului erau în ședință în momentul asaltului, fapt care complică și mai mult datele problemei. Aceștia au fost nevoiți să se adăpostească în siguranță înainte de a fi evacuați din clădire. În urma ambuscadei au decedat 5 persoane. Cinci luni mai târziu după această întâmplare a fost inițiată ancheta de un comitet al Camerei Reprezentanților.

Chiar dacă Capitoliul a mai fost gazda unor evenimente asemănătoare, niciunul nu a însemnat o lovitură atât de grea pentru democrația americană precum cel din 6 ianuarie. Toate acestea au adus după sine oprobiul fostului lider republican.

Principalele motive care au condus la această ambuscadă au fost mai multe teorii ale conspirației precum cele propagate de QAnon. „Se pare că a existat un efort coordonat din partea unui număr de oameni pentru a sabota alegerile, posibil membrii ai executivului, ai Ministerului Apărării, din asociații, oameni foarte bogați sau personalități ale statului”, a subliniat Bennie Thompson în legătură cu ultimele alegeri parlamentare din Statele Unite.