Gheorghe Dincă a izbucnit în lacrimi! Ce i-a dezvăluit mamei Luizei Melencu

Gheorghe Dincă a izbucnit în lacrimi! Ce i-a dezvăluit mamei Luizei Melencu
Publicat de Corina Chiriac la 23 septembrie 2020, 23:09

Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul disparițiilor Luizei Melencu și Alexandrei Măceșanu, a fost pus față în față cu mama uneia dintre fetele dispărute. Este prima dată de la începutul procesului când mama Luizei Melencu a putut să îi pună o întrebare.

Mama Luizei Melencu, fata care a dispărut în luna aprilie a anului 2019, a avut voie să se apropie de Gheorghe Dincă, principalul suspect al dispariției, pentru a-i pune o întrebare.

În momentul în care acesta a fost pusă față în față cu mama fetei, monstrul din Caracal, așa cum mai este cunoscut, a izbucnit în lacrimi.

„M-am apropiat și l-am întrebat dacă e părinte să se uite în ochii mei și să spună ce s-a întâmplat. Prima dată nu a reacționat, dar acum a început să plângă.

S-a uitat la mine, în ochii mei. A început să plângă și a zis că nu vorbește cu copiii lui și a spus că se uită la noi cum îl acuzăm. Noi nu l-am acuzat niciodată pentru că știm că nu el le-a omorât pe fete.

A spus că în curtea lui nu s-a întâmplat nimic, că a fost bătut două ore, iar toate declarațiile care i s-au luat, s-au luat sub presiune”, a declarat Monica Melencu, conform antena3.ro.

Fierul vechi din curtea acestuia a fost scos la vânzare

În urma căutărilor efectuate de către anchetatori, în curtea lui Gheorghe Dincă au fost găsite 29.130 de kilograme de fier vechi, țevi, fier brut, tablă și alte deșeuri. Cantitatea respectivă a fost vândută cu 15.584 de lei, conform digi24.ro

Două dintre mașinile lui Dincă au fost scoase la licitație de către ANABI. Prețul de pornire pentru una dintre acestea, o dubiță, este de 3.763 de lei. Prețul de pornire pentru a doua, o furgonetă, este 4.922 de lei.

De asemenea, familia Melencu a depus o contestație referitoare la vânzarea autoturismului lui Gheorghe Dincă la sfârșitul lunii iunie pe motiv că acesta ar fi fost folosit la răpirea Luizei Melencu și a Alexandrei Macesanu. Mașina, marca Renault, a fost retrasă de la licitație după ce Tribunalul Olt a admis cererea.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.