Germania a anunțat creșterea salariului minim pe următorii doi ani: în 2026, acesta va urca la 13,9 euro pe oră (echivalentul a 2.224 euro pe lună), iar în 2027 va ajunge la 14,6 euro pe oră, o majorare de 5% față de anul precedent, potrivit declarațiilor fostului ministru român al Finanțelor, Adrian Câciu, făcute pe Facebook.

„Știrea care trece neobservată, dar care trebuie repetată până înțelege Șu…, pardon, Ilie Bolojan. Germania, cu o economie aflată în recesiune prelungită de 2 ani, CREȘTE SALARIUL MINIM și în 2026, și în 2027. Astfel, în 2026, salariul minim crește cu 8,5%, de la 12,82 euro/oră la 13,9 euro/oră. Echivalentul a 2.224 de euro pe lună. În 2027, salariul minim în Germania va ajunge la 14,6 euro/oră, creștere de 5% față de 2026”, a scris Adrian Câciu pe Facebook.

Fostul ministru a subliniat că Germania, principalul partener comercial al României, aplică un sistem fiscal cu impozitare progresivă și un nivel general de taxe de circa 30%, în timp ce povara fiscală totală asupra muncii ajunge la 37,4%.

În contrast, România înregistrează un nivel general de taxare de sub 20%, nu se află în recesiune și salariul minim rămâne sub 800 de euro.

Adrian Câciu s-a întrebat retoric cum pot cetățenii germani să facă față deciziilor guvernamentale care le aduc venituri de peste 2.000 de euro pe lună, în timp ce românii, cu una dintre cele mai scăzute taxe generale din Europa, ar întâmpina dificultăți similare, punând sub semnul întrebării cine spune adevărul.

„Cum or reuși cei din Germania să supraviețuiască deciziilor guvernamentale care dau cetățenilor germani peste 2000 euro/lună, iar ai noștri, care se vor competitorii nemților, au una dintre cele mai scăzute taxări generale din Europa, nu pot să supraviețuiască? Cine minte?”, s-a întrebat Câciu.

România nu va majora salariul minim în 2026

Comentariile au fost făcute ca reacție la anunțul guvernului condus de Ilie Bolojan, care a comunicat cu o zi înainte că salariul minim din România nu va fi majorat anul viitor.

Premierul Bolojan a subliniat că scumpirile lovesc cel mai puternic persoanele cu venituri reduse, avertizând totodată că mărirea salariului minim ar putea declanșa o serie de creșteri automate în economie.

„Chiar dacă Guvernul a decis plafonarea salariilor din sectorul public pentru anul viitor, o creștere a salariului minim va antrena automat o creștere a mai multor salarii din sectorul public, creștere pe care România nu și-o permite anul viitor. Anul acesta, productivitatea muncii a crescut cu 5%, dar salariile au crescut deja cu peste 9%. Orice majorare salarială care nu se bazează pe o creștere a productivității muncii duce la un plus de inflație, care îi afectează mai ales pe cei cu venituri mici”, a transmis Executivul ziua precedentă.

bani
SURSA FOTO: Dreamstime – România nu va majora salariul iminim în 2026

Salariul minim va crește în Germania

Guvernul german a aprobat cea mai semnificativă majorare a salariului minim de la implementarea sa acum zece ani, însă aceasta s-a dovedit mai modestă decât anticipase Partidul Social Democrat (SPD), formațiune de centru-stânga din coaliția aflată la guvernare.

Salariul minim, care în prezent este de 12,82 euro brut pe oră, va fi majorat la 13,90 euro la începutul anului 2026 și va ajunge la 14,60 euro de la 1 ianuarie 2027, ceea ce reprezintă o creștere cumulată de 13,9%.

Ministerul german al Muncii estimează că majorarea salariului minim va afecta pozitiv aproximativ șase milioane de angajați.

Miercuri, guvernul a adoptat recomandările emise în iunie de o comisie independentă, compusă din reprezentanți ai angajatorilor și ai salariaților.

Majorarea anunțată depășește așteptările inițiale, dar rămâne ușor sub nivelul susținut de SPD, partid membru al coaliției guvernamentale condusă de cancelarului conservator Friedrich Merz.

Datele Oficiului de Statistică german (Destatis) arată că, în prezent, salariul minim din Germania se situează pe locul patru în Uniunea Europeană, după Luxemburg, Irlanda și Olanda.

În 2022, fostul cancelar SPD, Olaf Scholz, a ignorat recomandările comisiei și a majorat salariul minim peste nivelul sugerat de aceasta.