Franța frânează puternic. Banca centrală taie prognoza de creștere economică pentru 2026

Franța frânează puternic. Banca centrală taie prognoza de creștere economică pentru 2026

SURSA FOTO: Dreamstime - Franța

Publicat de Alexandra Iana la 16 septembrie 2026, 14:47

Economia Franței traversează un an dificil, iar perspectivele s-au deteriorat față de estimările din vară. Banca Franței anticipează acum un avans al PIB de numai 0,4% în 2026, pe fondul consumului slab, al investițiilor prudente și al efectelor produse de costurile energiei. Prognoza anterioară, publicată în luna iunie, indica o creștere de 0,5%, potrivit Reuters.

Franța, creștere economică de numai 0,4% în 2026

Noua estimare vine după o primă jumătate de an în care economia franceză nu a reușit să crească. Cererea internă rămâne una dintre principalele vulnerabilități, gospodăriile fiind mai prudente cu banii, în timp ce mediul de afaceri amână sau reduce investițiile.

Companiile se confruntă cu mai multe surse de incertitudine, de la evoluția prețurilor energiei și situația finanțelor publice până la contextul geopolitic. În același timp, costurile mai mari de finanțare pun presiune suplimentară asupra investițiilor.

O contribuție pozitivă continuă să vină din exterior, exporturile franceze fiind susținute de evoluția comerțului mondial.

Banca Franței nu este singura instituție care și-a redus așteptările privind economia țării.

Guvernul de la Paris a revizuit recent prognoza pentru 2026 de la 0,7% la 0,5%, în contextul pregătirii bugetului pentru anul viitor. Institutul național de statistică INSEE este și mai prudent și estimează o creștere de 0,4%, după ce anterior anticipa 0,7%.

Francezii pierd din puterea de cumpărare

Problemele economiei se vor resimți și la nivelul gospodăriilor. Banca centrală estimează o reducere a puterii de cumpărare în 2026.

Salariile nu ar urma să crească suficient pentru a compensa inflația alimentată de scumpirea energiei. În aceste condiții, veniturile reale ale populației vor fi puse sub presiune.

Situația nu este însă așteptată să persiste pe întreaga perioadă analizată. Banca Franței estimează o recuperare a puterii de cumpărare în următorii doi ani, concomitent cu diminuarea presiunilor exercitate de energie.

Această evoluție ar trebui să ajute și economia să-și recapete ritmul. Pentru 2027 este prognozată o creștere a PIB de 0,9%, iar pentru 2028 de 1,2%.

Exporturile ar urma să rămână un alt element de sprijin pentru activitatea economică.

Conflictul din Orientul Mijlociu, unul dintre marile riscuri

Prognozele sunt însă însoțite de un grad ridicat de incertitudine. Banca Franței consideră că riscurile sunt mai degrabă în direcția unei evoluții economice mai slabe decât cea din scenariul de bază.

Un factor important este conflictul din Orientul Mijlociu și efectul pe care evoluțiile geopolitice îl pot avea asupra cotațiilor petrolului și gazelor.

Dacă situația se deteriorează și produce un șoc mai puternic pe piața energiei, efectele s-ar putea vedea inclusiv în 2027. În scenariul negativ analizat de banca centrală, economia ar putea înregistra atunci o contracție ușoară.

Inflația, estimată la 2,3% în acest an

Banca Franței și-a modificat și prognozele privind evoluția prețurilor.

Pentru 2026, instituția anticipează o inflație de 2,3%, sub nivelul de 2,5% estimat în luna iunie.

Pentru anul următor, direcția revizuirii este inversă. Inflația este prognozată la 1,9% în 2027, față de estimarea anterioară de 1,7%. Chiar și așa, rata ar coborî sub pragul de 2%.

În 2028, inflația ar urma să ajungă la 1,6%. Prognoza precedentă indica 1,7%.

Șomajul ar putea urca la 8,4%

Piața muncii va resimți, la rândul său, perioada de creștere economică redusă. Rata șomajului este estimată să ajungă la 8,4% până la finalul anului 2026.

Pentru 2027, Banca Franței anticipează o rată medie a șomajului de 8,3%, urmată de o scădere la 8% în 2028.

Semnalele privind evoluția imediată a economiei rămân slabe. Un sondaj lunar al Băncii Franței, realizat în rândul a aproximativ 8.500 de directori de companii, indică pentru trimestrul al treilea o creștere de doar 0,1%.

Estimarea vine după ce economia franceză a stagnat în precedentele trei luni, confirmând ritmul redus de activitate cu care se confruntă a doua mare economie a zonei euro.

Informații articol
Etichete: , , ,
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.