UPDATE Fosta firmă fondată de Dragoș Pîslaru a încheiat contracte de peste 4,6 milioane de lei cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
Dragoș Pîslaru (SURSA FOTO: Dreamstime)
Fosta firmă a lui Dragoș Pîslaru, Civitta Strategy & Consulting, a primit în 2025 două contracte de consultanță de la Ministerul Proiectelor Europene, în valoare totală de peste 4,6 milioane de lei, pentru evaluarea programelor sociale și a folosirii fondurilor europene, activități derulate în cadrul planurilor ministerului.
UPDATE 17 decembrie, 11:48 Drept la replică- MIPE respinge acuzațiile privind contractele atribuite unei firme asociate în trecut cu Dragoș Pîslaru
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene susține că procedurile de achiziție au fost legale și transparente, iar Dragoș Pîslaru nu mai are nicio legătură cu firma vizată de peste șase ani.
Referitor la articolul intitulat „Fosta firmă fondată de Dragoș Pîslaru a încheiat contracte de peste 4,6 milioane de lei cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene”, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) face următoarele precizări, pentru informarea corectă a opiniei publice:
Faptul că o companie de consultanță care a activat de mulți ani în România, cu portofoliu în numeroase instituții publice, câștigă și astăzi contracte prin licitații deschise nu poate fi transformat într-o acuzație la adresa unui fost fondator care nu mai are niciun fel de legătură cu firma de peste 6 ani.
1. Despre istoricul companiei:
În anul 2006, Dragoș Pîslaru a înființat, împreună cu alți asociați, o firmă de consultanță în România. Timp de aproximativ 9 ani, aceasta a devenit una dintre companiile de referință pe piața de profil, cu activitate atât în sectorul public, cât și în sectorul privat, inclusiv în proiecte internaționale derulate cu organizații precum OECD, Banca Mondială, Comisia Europeană și World Economic Forum. În anul 2017, compania a fost achiziționată de o multinațională cu operațiuni în 18 țări.
2. Încetarea oricărei legături cu firma:
În anul 2019, odată cu alegerea sa ca membru al Parlamentului European, Dragoș Pîslaru s-a retras complet din companie și nu mai deține, din acel moment, nicio calitate și niciun interes în aceasta (nici ca acționar, nici ca administrator, nici ca angajat sau colaborator).
În prezent, potrivit datelor oficiale, compania este deținută de entități juridice din Estonia și Lituania și își desfășoară activitatea independent de Dragoș Pîslaru.
3. Despre procedurile de achiziție menționate în articol:
Contractele la care face referire articolul au fost atribuite de MIPE în urma unor proceduri de achiziție publică deschisă, derulate în conformitate cu legislația în vigoare privind achizițiile publice. Documentațiile de atribuire, criteriile de evaluare și comisiile de selecție au fost gestionate de structurile de specialitate ale ministerului, în mod independent, conform procedurilor standard.
Ministrul Dragoș Pîslaru:
• nu a avut niciun rol în elaborarea documentațiilor de achiziție;
• nu a făcut parte din comisiile de evaluare;
• nu a participat și nu a intervenit în niciun fel în procesul de selecție a ofertanților sau de atribuire a contractelor.
4. Despre relația ministrului cu contractele în discuție:
Afirmațiile sau sugestiile potrivit cărora ministrul ar fi acordat direct aceste contracte către fosta sa firmă sunt lipsite de temei factual. Singurul rol al ministrului, în calitate de ordonator principal de credite, este acela de a se asigura că procedurile legale sunt respectate și că fondurile europene sunt utilizate corect și transparent, indiferent de identitatea operatorilor economici participanți la licitații.
5. Context mai larg
Compania menționată în articol este activă de mulți ani pe piața de consultanță și a derulat contracte cu diverse instituții publice din România, atât înainte, cât și după retragerea ministrului Dragoș Pîslaru din acționariat. Existența unor contracte obținute prin proceduri competitive nu poate fi, în sine, probă a unei influențe nelegale, în absența oricărei dovezi privind implicarea ministrului în respectivele proceduri.
Pentru toate aceste motive, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene consideră că asocierea sugerată între calitatea actuală de ministru a lui Dragoș Pîslaru și contractele atribuite unei companii de la care acesta s-a retras definitiv în urmă cu 6 ani este una eronată și de natură să inducă publicul în eroare, alimentând o stare de neîncredere în legalitatea procedurilor desfășurate la nivel tehnic de Minister.
Vă adresăm pe această cale rugămintea de a publica prezentul drept la replică în integralitatea sa, în aceleași condiții de vizibilitate precum și materialul publicat inițial.
Civitta Strategy & Consulting, fosta firmă a lui Dragoș Pîslaru, primește contracte de peste 4,6 milioane de lei de la Ministerul Proiectelor Europene
Ministerul Proiectelor Europene a dat recent două contracte de consultanță firmei Civitta Strategy & Consulting, firmă care a fost în trecut condusă de ministrul Dragoș Pîslaru. Valoarea totală a celor două contracte este de aproximativ 4,6 milioane de lei.
Cel mai recent contract a fost publicat pe 2 decembrie 2025 și vizează implementarea Planului de Evaluare a Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, cu o valoare de 3,7 milioane de lei. Acesta presupune evaluarea măsurilor de incluziune și reducere a sărăciei, analiza impactului programelor de asistență tehnică și activități pentru a crește capacitatea de evaluare a unei direcții generale din minister.
Anterior, pe 24 iulie 2025, ministerul a semnat cu aceeași firmă un contract de 920.000 de lei pentru evaluarea Acordului de Parteneriat 2021–2027, document care arată cum vor fi folosiți banii europeni structurali și de investiții în această perioadă. Contractul viza lotul 3, concentrat pe obiectivul „O Europă mai conectată prin dezvoltarea mobilității”.
Astfel, în a doua jumătate a anului 2025, firma fostului ministru a primit de la minister peste 4,6 milioane de lei pentru servicii de evaluare și consultanță.
Succesul firmei cu statul român nu se limitează la aceste contracte. În ultimii trei ani, Civitta Strategy & Consulting a avut aproximativ 40 de contracte cu diverse instituții, în valoare totală de peste 7 milioane de euro.
Printre instituțiile care au lucrat cu firma se numără Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Dezvoltării, Primăria Capitalei, Ministerul Energiei, dar și administrații locale precum Consiliul Județean Botoșani sau Primăria Mizil.
SURSA FOTO: Adevărul
Dragoș Pîslaru a fondat Civitta Strategy & Consulting în 2007 și s-a retras complet înainte de mandatul de europarlamentar
Legătura dintre actualul ministru și firma câștigătoare are o istorie lungă. Potrivit Jurnalul.ro, compania a fost înființată pe 15 decembrie 2007 sub numele SC Gea Strategy & Consulting SA. La început, Dragoș Pîslaru a fost fondator, administrator și deținea 20% din acțiuni, iar sediul firmei era într-un apartament personal al său, în zona Arcului de Triumf.
Inițial, acționariatul a fost complex și a inclus persoane influente precum Daniel Dăianu (președintele Consiliului Fiscal), Florin Cîțu (fost premier) și Liviu Voinea (fost ministru al bugetului).
De-a lungul timpului, structura firmei s-a schimbat. Pîslaru a ieșit din firmă în timpul mandatului său ca ministru al muncii, a revenit ulterior ca partener cu 0,5% din acțiuni, apoi s-a retras definitiv înainte de a deveni europarlamentar.
În prezent, Civitta Strategy & Consulting este deținută de companii din Estonia și Lituania.
Contactat de Adevărul, Pîslaru nu a oferit niciun răspuns până la publicarea articolului.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





