Florin Manole spune că Diana Buzoianu este o mare dezamăgire. Pe cine a inclus fostul ministru pe lista politicienilor pe care îi evită
SURSA FOTO: Inquam Photos / Gyozo Baghiu - Florin Manole
Florin Manole, fost ministru al Muncii, a vorbit într-un interviu despre politică, colegii din Parlament, familie și motivele care au stat la baza unor decizii importante din cariera sa.
Florin Manole spune că Diana Buzoianu este o mare dezamăgire
Întrebat cu ce politicieni ar merge la o bere, Florin Manole i-a nominalizat pe Robert Sighiartău, Mihai Ghigiu și Claudiu Năsui. La întrebarea alături de cine nu ar face niciodată un selfie, fostul ministru i-a menționat pe Dominic Fritz și Diana Buzoianu. Despre aceasta din urmă a spus că reprezintă „o mare dezamăgire”, conform informațiilor publicate de Mediafax.
Unul dintre episoadele importante pe care le-a rememorat a fost votul din 2017 împotriva Coaliției pentru Familie. Florin Manole a afirmat că după acel vot a primit foarte multe mesaje, atât pozitive, cât și negative, și că, din câte își amintește, ar fi fost singurul membru al partidului său care a votat în acel mod. El a precizat că, în ciuda reacțiilor de atunci, ar lua aceeași decizie și în prezent.
Fostul ministru a vorbit și despre un proiect pe care spune că nu a reușit să îl finalizeze în perioada în care s-a aflat la conducerea Ministerului Muncii. Este vorba despre campania prin care mai multe plăți ale ministerului urmau să fie efectuate pe card, în locul plăților în numerar. În opinia sa, această variantă ar fi fost mai ieftină și mai potrivită vremurilor actuale.

Fostul ministru spune că s-ar întoarce către învățământ și către organizațiile neguvernamentale dacă politica s-ar opri mâine
Întrebat ce ar face dacă politica s-ar opri mâine, Florin Manole a răspuns că s-ar întoarce către învățământ și către organizațiile neguvernamentale. În partea dedicată familiei, fostul ministru a fost întrebat care este cea mai mare teamă a sa, iar răspunsul său a fost legat de copilul său.
Dacă ar avea la dispoziție un singur minut la Palatul Cotroceni pentru a susține un proiect, Florin Manole a spus că ar vorbi despre Muzeul Holocaustului din București. El consideră că România are nevoie de un astfel de muzeu și că eforturile pentru realizarea acestuia ar trebui continuate din funcția de președinte.
La finalul interviului, întrebat cum și-ar dori să fie ținut minte după ce nu va mai fi parlamentar, Florin Manole a afirmat că încearcă din toate puterile să fie un om de consens.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.