Dacian Cioloș acuză Partidul Național Liberal (PNL) că vrea să guverneze România cu sprijinul PSD. De asemenea, Dacian Cioloș îl acuză pe Florin Cîțu că nu a făcut nimic ca premier. Cioloș spune că premierul „a cumpărat primari liberali ca să ajungă președintele PNL”.

”Dacă PNL vrea să își asigure un USL 2 prin sprijinul PSD pentru a fi siguri că nu mai intră în Parlament în 2024, nu are decât să o facă. Cîțu nu a rezolvat nimic din ce și-a asumat ca premier, decât că a ajuns președinte al PNL.

A cumpărat primari din PNL cu banii statului. Văd că PNL vrea să aibă un plan de guvernare minoritară sub oblăduirea PSD până intră în irelevanță, pentru ca PSD să calce pe cadavrul PNL. PNL îl ține în brațe pe premierul Florin Cîțu cu riscul de a nu mai intra în Parlament în 2024.”, a spus Dacian Cioloș, marți seara.

Cioloș susține că PNRR-ul nu este meritul lui Cîțu

Aceasta nu este prima lovitură pe care o primește Florin Cîțu, din partea lui Dacian Cioloș. Într-o postare pe pagina personală de Facebook, copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş susţine că, deşi întâlnirea de parafare a PNRR cu şefa Comisiei Europene este găzduită de „Florin Cîţu, încă premier”.

Totodată, el a subliniat faptul că pentru PNRR, doi oameni merită toate felicitările, având în vedere implicarea lor remarcabilă. Mai exact, este vorba despre Cristian Ghinea, care este ”artizanul formei finale a PNRR”, dar și Dragoș Pîslaru, cel care a coordonat trecerea PNRR prin Parlamentul European.

„Am dovedit, ca partid, că atunci când avem în faţă un obiectiv uriaş suntem în stare să îl ducem la bun sfârşit nu doar onorabil, dar şi remarcabil. Doi oameni merită felicitări în mod special. Primul e Cristian Ghinea, care a muncit ca nimeni altul la acest proiect şi este artizanul formei finale a PNRR-ului României.

Al doilea este Dragoş Pîslaru, care a coordonat trecerea PNRR prin Parlamentul European şi care, ca urmare a efortului său, a devenit unul dintre cei mai performanţi europarlamentari”, a scris Cioloș, luni seara.

Sursa foto: Capital