EXCLUSIV. Un deputat AUR critică strategia lui Donald Trump. A pulverizat tot ce a făcut bun

EXCLUSIV. Un deputat AUR critică strategia lui Donald Trump. A pulverizat tot ce a făcut bun

SURSA FOTO: news.yahoo.com/Donald Trump

Publicat de Nicolae Comanescu la 18 martie 2026, 14:47

Robert Turcescu și invitatul său, Mihail Neamțu, au discutat miercuri, la podcastul de pe evz.ro și difuzat pe canalul de YouTube Hai România despre situația internațională foarte complicată, generată de războiul din Iran. Un conflict care nu pare că se va încheia în viitorul apropiat.

Războiul prelungit din Iran a fost principalul subiect de dezbatere în podcastul pe care Robert Turcescu îl realizează pentru evz.ro. Prezent, alături de jurnalist, a fost Mihail Neamțu, deputat AUR. Un susținător în ultimii ani al lui Donald Trump și al curentului MAGA, politicianul crede că liderul de la Casa Albă a făcut o mare greșeală când a decis să pornească războiul cu Teheranul.

Un deputat AUR critică strategia lui Donald Trump. A pulverizat tot ce a făcut bun

Neamțu a vorbit despre strategia lăudabilă a lui Trump, în Orientul Mijlociu, atunci când, în primul mandat de președinte, a reușit să medieze discuții între Israel și țări arabe.

„Trump a fost mare ca politician pentru că a făcut acordurile abrahamice, să le numim așa, în 2017. În 2016-2017 a început discuțiile între țările arabe și Israel. Și pentru prima oară, după ce el, mă rog, a mutat ambasada Americii din Tel Aviv în noua, capitală, la Ierusalim, a spus ok, fac gestul acesta. Dar îi voi chema pe arabi la masă ca să facă pace cu Israelul.”

Mișcarea inspirată făcută în primul mandat

,,Vom discuta pentru prima oară cu Israelul, fără să menționăm Palestina Și au făcut acordurile, le zic eu, abrahamice. Și au venit cei din Emirate, au venit cei din Arabia Saudită. Asta înseamnă comerț, relații deschise între țări care nu-și vorbeau de 50 de ani. Deci Trump a fost un maestru”, a afirmat invitatul lui Robert Turcescu.

Care este de părere că liderul de la Washington a stricat ce a făcut remarcabil, odată cu decizia de-a deschide războiul din Iran. „Acum a pulverizat tot ce a făcut bun”.

Mihail Neamțu a remarcată că, în Iran nu se mai poate vorbi doar despre o operațiune specială, care are ca scop eliminarea liderilor de la Teheran. Ci este vorba despre un  război de amploare.

E război, nu mai e doar o operațiune specială

„Una e să trimiți o bombă chirurgicală la 50 de metri sub pământ, care să lichideze eventual instalațiile nucleare ale Iranului și alta este să pornești un război ca cel de acum. 7.500 de pușcași marini sunt acum în drum spre Iran. Avem, de asemenea, invazia terestră a Libanului de către Israel și chestia asta arată a război, nu arată a operațiune specială.”

Deputatul a avertizată că, din cauza conflictului, și România poate suferi foarte mult în viitorul apropiat, la nivel economic. „Dacă prețul la pompă crește în următoarele 3-4 luni, România, care oricum e pe butuci, o să aibă o mare, mare problemă. Inclusiv bugetul pe care îl discutăm astăzi în Parlament”, a mai spus politicianul.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.