EXCLUSIV. Soluționarea litigiilor în afaceri. Ce trebuie să știe companiile despre arbitrajul comercial și instanțele ad-hoc

Litigiile comerciale dintre companii nu trebuie să ajungă obligatoriu în instanțele de judecată clasice, unde procesele pot dura ani de zile. O alternativă mult mai rapidă și specializată este arbitrajul comercial, un mecanism complex care funcționează atât la nivel național, cât și internațional.

Subiectul arbitrajului comercial a fost dezbătut, luni, la podcastul Picătura de business, difuzat pe capital.ro, evz.ro și canalul de YouTube Hai România. Realizatorul Radu Preda l-a avut invitat pe Ștefan Deaconu, Președintele Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR

Rolul curților naționale de arbitraj comercial

România dispune de o infrastructură solidă în acest domeniu, similară cu cea a multor state din regiune sau de pe continentul european. Aceste instanțe au rolul de a sprijini comercianții locali în raporturile lor juridice.

„Există arbitraje comerciale soluționate de către curți de arbitraj naționale, cum suntem și noi, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Și alte țări. Vecinii noștri din Republica Moldova au și ei o curte de arbitraj comercial. Bulgaria are și ea o curte de arbitraj. Cehia, pe lângă Camera de Comerț și Industrie.

Acestea sunt curți de arbitraj comercial, internațional, nu sunt niște curți internaționale de arbitraj, adică jurisdicția lor vizează comercianții din interiorul statului respectiv”, a explicat invitatul emisiunii.

Atributul internațional intervine în momentul în care contractele comerciale depășesc granițele unei singure țări, oferind flexibilitate investitorilor.

„Pot face comerț cu o entitate din interiorul statului sau cu o entitate din afară. Deci vine atributul internațional. O companie românească încheie un contract comercial cu o companie din Bulgaria.

E un contract comercial privat. Poate fi soluționat de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României”, a completat Ștefan Deaconu.

De la curțile regionale la centrele cu acoperire globală

Pe lângă structurile naționale, piața globală a afacerilor recunoaște și o serie de curți regionale de prestigiu, dar și centre arbitrale mari, a căror jurisdicție nu cunoaște limite geografice.

„Sunt curți regionale de arbitraj, cum este Curtea de Arbitraj de la Viena, sau cea de la Londra, sau Stockholm, sau Singapore, care soluționează litigii dintr-un areal vecin. Să spunem, Viena International Court of Arbitration soluționează litigii și între două entități din România. Or între două entități, una din România, una din Ungaria.

Și sunt centre arbitrale internaționale, cum este ICC-ul, care are o acoperire globală, unde la ICC se pot duce două entități, una din oriunde de pe globul ăsta, pentru că are o jurisdicție care acoperă întreg globul, două companii, una din China, una din America, se pot judeca la ICC.

Acestea sunt modalitățile de soluționare a litigiilor arbitrale de către aceste centre arbitrale. Fiecare centru arbitral are propriile sale reguli, după care soluționează un litigiu”, a mai explicat Ștefan Deaconu.

Ce înseamnă și cum se constituie un arbitraj ad-hoc

Pe lângă arbitrajul instituționalizat, care se desfășoară sub egida unei curți permanente, legislația și practica internațională permit și o a doua metodă: arbitrajul ad-hoc. Acesta se bazează exclusiv pe acordul de voință al părților implicate, fără implicarea unei instituții organizatoare administrative.

„Mai există așa numitele arbitraje ad-hoc, care pot fi soluționate de un tribunal. Constituit ad-hoc, pe loc, prin voința părților. Și atunci n-am o instituție organizatoare a arbitrajului. Să zicem, noi doi avem două companii și de comun acord stabilim că vrem să soluționăm litigiul printr-un arbitraj ad-hoc și stabilim regulile, să zicem Comisia Națiunilor Unite pentru Comerț.

Care are reguli de derulare a arbitrajului și în baza acestor reguli un arbitraj ad-hoc se constituie prin nominalizarea de către dumneavoastră a unui arbitru, de către mine, companie, a unui arbitru. Cei doi arbitri își nominalizează un supra-arbitru, acest tribunal stabilește regulamentul după care funcționează și în momentul în care pronunță hotărârea arbitrală, acest tribunal dispare”, a spus Deaconu.

Prevederile din legislația românească și păstrarea dosarelor

Deși este o procedură mai puțin frecventă decât apelarea la o curte stabilă de arbitraj, opțiunea ad-hoc este perfect legală și reglementată în România, oferind aceleași efecte juridice sub coordonarea Codului de procedură civilă.

„Și în România există posibilitatea soluționării prin arbitraj ad-hoc, codul de procedură civilă dă această posibilitate.

Urmând ca acel dosar, că trebuie să rămână cumva dosarul, acel dosar să fie înaintat la instanța de judecată din raza teritorială a locului pronunțării arbitrari. Spre păstrare. Există situații de genul ăsta, dar mai rare”, a mai precizat avocatul în cadrul emisiunii.