„Parteneriatul nostru cu Centrul de Arbitraj Istanbul (ISTAC) pentru organizarea conferinței „Istanbul Arbitration Days 2025″ marchează un moment important pentru arbitrajul comercial românesc și pentru poziționarea sa pe scena internațională. Faptul că am fost selectați ca parteneri pentru acest prestigios eveniment regional demonstrează nu doar competența și profesionalismul echipei noastre, ci și încrederea pe care instituțiile arbitrale internaționale o acordă experienței românești în domeniul arbitrajului comercial.

„Istanbul Arbitration Days 2025″ reprezintă o platformă excepțională pentru schimbul de best practices între specialiștii din regiune. Participarea noastră la acest eveniment subliniază angajamentul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României de a contribui activ la dezvoltarea și modernizarea practicilor de arbitraj, atât la nivel național, cât și internațional.”, a declarat dl Ștefan Deaconu, președintele Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Conferința se află la cea de-a doua ediție și reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente de arbitraj comercial internațional din regiune, contribuind semnificativ la dezvoltarea practicilor de arbitraj atât naționale, cât și internaționale, prin participarea unor experți de talie mondială care discută subiecte de actualitate în arbitraj împreună cu comunitățile de afaceri locale și globale.

Programul și mai multe informații despre acest eveniment pot fi găsite pe pagina evenimentului: https://istanbularbitrationdays.com/