Fostul premier ucrainean spune că SUA caută un înlocuitor pentru Zelenski

Jurnalistul Robert Turcescu a prezentat o declarație recentă a lui Nikolay Azarov, fost prim-ministru al Ucrainei între 2010 și 2014, preluată de agenția rusă TASS. Potrivit acesteia, Azarov ar fi afirmat că Statele Unite ar desfășura de aproximativ șase luni o serie de discuții cu politicieni din Ucraina, pentru a identifica o persoană care ar putea să-l înlocuiască pe actualul președinte, Volodimir Zelenski.

Azarov ar fi indicat că scandalurile de corupție din cercul apropiat al președintelui ar reprezenta o parte a acestui proces, susținând că, dacă americanii nu ar fi dorit aceste evoluții, Biroul Național Anticorupție al Ucrainei nu ar fi avut libertatea să acționeze în acest mod.

Turcescu l-a întrebat pe Adrian Severin dacă această situație ar putea marca sfârșitul mandatului lui Zelenski.

„S-ar putea să fie acest scandal sfârșitul lui Zelenski în fruntea Ucrainei?”, întreabă Robert Turcescu.

Severin: „Putem lua în serios ce spune Nikolay Azarov”

Adrian Severin a declarat că îl cunoaște personal pe Nikolay Azarov din perioada în care a colaborat cu el ca reprezentant al Uniunii Europene, pe vremea când Azarov era prim-ministru la Kiev.

Fostul ministru de Externe a spus că Azarov i s-a părut întotdeauna un om echilibrat, serios și profund atașat de interesele Ucrainei, nu de Rusia. El a explicat că, în urma discuțiilor avute cu fostul premier ucrainean, a înțeles că acesta își dorea o Ucraină puternică și independentă, motiv pentru care considera declarațiile sale credibile și demne de luat în considerare.

Severin a adăugat că semnarea unui memorandum cu Azarov i-a adus, la vremea respectivă, reacții negative din partea unor puteri occidentale, dar experiența personală l-a convins că fostul premier nu era un politician radical, ci un lider rațional.

„Îl cunosc personal pe Nikolay Azarov. Am lucrat cu el eu ca reprezentant al Parlamentului European și al Uniunii Europene, el, în calitate de prim-ministru al Ucrainei, pot să vă spun că este un om serios, echilibrat, pro-ucrainian. Nu are rost să redau acești discuțiile mele cu el, nu că ar fi secrete, dar avem timp pentru asta, sau nu că ar mai fi secrete, la timpul ăla erau. Însă din discuțiile acelea am înțeles perfect că el dorește o Ucraină puternică, independentă și nu era ceea ce se numește, îndeobște, prorus. Era pro-ucrainian. Cu el am încheiat un memorandum care mi-a creat enorme probleme după aceea din partea unor puteri occidentale. E un om ponderat, un om serios și cred numărul unu în ceea ce a spus. Deci putem lua în serios ce spune Nikolay Azarov”, a declarat fostul ministru.

Zelenski a devenit un obstacol în calea păcii

Fostul ministru de Externe a povestit că, într-o discuție cu diplomați americani, a fost întrebat dacă Zelenski este un avantaj sau un obstacol în căutarea păcii. El a spus că răspunsul său a fost clar — președintele Ucrainei reprezintă mai degrabă un handicap în acest proces.

Severin a explicat că, în opinia sa, Zelenski se află într-o situație în care nu poate accepta pacea, chiar dacă și-ar dori acest lucru, pentru că a fost poziționat de Occident într-un rol simbolic de „erou absolut anti-rus”.

„A doua chestiune mă refer la discuțiile mele cu interlocutori americani, diplomați americani, de această dată, într-o discuție cu ușile închise, care mi-au pus întrebarea ce părere am dacă domnul Zelenski este un atu în căutarea păcii sau un handicap în căutarea păcii. Răspunsul meu a fost foarte clar și simplu, este un handicap și chiar dacă el personal în sufletul lui, în adâncul conștiinței lui ar dori pacea, nu poate să o aducă pentru că a fost pus, inclusiv de noi, de occidentali, de lumea euroatlantică într-o situație care face pur și simplu imposibil o asemenea întoarcere”, mai spune Severin.

SURSA FOTO: Captură YouTube

Turcescu a intervenit observând că, în aceste condiții, Zelenski nu ar mai putea nici măcar să anunțe public o intenție de negociere, deoarece și-a asumat o linie de neclintit față de Moscova.

Severin a fost de acord, spunând că Zelenski „a îmbrăcat cămașa morții”, însă a precizat că nu singur a făcut acest pas, ci a fost „îmbrăcat cu ea” de către partenerii occidentali, care au construit imaginea unui lider perfect, fără posibilitatea de a face un pas înapoi fără consecințe politice majore.

„Absolut. A îmbrăcat cămașa morții. De fapt, el n-a îmbrăcat-o, noi l-am îmbrăcat cu cămașa morții, când am făcut din el un erou absolut anti-rus, un război absolut anti-chipurile dictatură, un erou absolut al cinstei și așa mai departe, al securității europene. Ca să nu mai vorbim că pentru a menține această imagine și nu numai din această cauză, pentru a ne promova interesele noastre occidentale, am făcut ca să fie și înconjurat cu niște personalități, ca să nu spun personaje intransigente, radicale, care cred că i-ar lua gâtul în secunda doi după ce ar spune „sunt de acord cu condițiile unei păci pe care trebuie să o accept întrucât am pierdut războiul. Și sunt de acord pentru că dacă am continua să respingem aceste condiții, vom primi în continuare condiții și mai grele. După ce acum câțiva ani am refuzat condiții cu mult mai bune”.

Americanii știu că pacea nu se poate face cu Zelenski

Adrian Severin a mai spus că diplomații americani cu care a discutat au fost de acord cu opinia sa, chiar dacă nu reprezentau poziția oficială a guvernului de la Washington. El a explicat că aceștia proveneau din cercurile care formulează idei și scenarii politice menite să inspire deciziile administrației americane.

Fostul ministru a concluzionat că, dacă la acel moment — în timpul administrației Biden — astfel de opinii circulau deja, este foarte probabil ca actuala administrație Trump să gândească în aceeași direcție. El a adăugat că, din punct de vedere politic, dacă se dorește o încheiere a războiului, aceasta nu se poate face cu Zelenski la conducerea Ucrainei.

Severin a spus că plecarea lui ar putea fi „ajutată” prin expunerea unor scandaluri de corupție menite să-l slăbească politic. În opinia sa, aceste scandaluri ar putea reprezenta semnalul începutului unei tranziții planificate.

„Deci, eu eram curios să văd ce reacție vor avea interlocutorii mei la această opinie. Toți, absolut toți au spus că sunt de aceeași părere cu mine. Sigur că aceste persoane nu reprezentau în acel moment guvernul, administrația americană, dar sunt convins că fac parte din cercurile care dezbat idei făcute ca să inspire. deciziile politice ale administrației americane. Și dacă în cercul acela, acel eșantion, să spunem așa, de populație politică, diplomatică, americană, punctul de vedere pe care l-am exprimat și pe care vi l-am repetat a fost primit ca fiind foarte just, mă gândesc că, și asta se întâmpla în timpul administrației Biden, trebuie să spun, mă gândesc că astăzi, administrația Trump, gândește în acest sens și spune că tehnic vorbind, ne place sau nu ne place, simpatizăm pe X, pe Y sau nu simpatizăm, dar e limpede că dacă vrem pacea, nu o putem face cu domnul Zelenski. Și atunci el trebuie să plece. El poate fi și ajutat să plece și pun cuvântul ajutat între ghilimele. Aceste scandaluri de corupție sunt fără îndoială un fel de ajutor ca să spunem așa”, mai spune Severin.