Spațiul public este manipulat la nivel global

În cadrul celui mai nou episod al podcastului ”HAI LIVE cu Turcescu”, cunoscutul jurnalist i-a avut alături de el pe alți doi colegi de breaslă – Octavian Hoandră și Bogdan Comaroni.

Aceștia au abordat mai multe subiecte importante, printre care și ceea ce se întâmplă acum pe rețelele sociale, indiferent că este vorba de Facebook, TikTok sau X.

Astfel, Bogdan Comaroni a spus că, inițial, avea doar impresii generale despre modul în care spațiul public este manipulat, însă în timp a ajuns la concluzia că România nu a fost, în opinia sa, orientată către dezvoltare culturală sau către o clasă politică matură, cu valori solide și patriotice.

Comaroni consideră că degradarea nu este doar un fenomen local, ci unul global, și afirmă că presiunea exercitată asupra presei a fost un prim semn: întâi prin trivializare, apoi prin dispariția aproape completă a publicațiilor serioase.

El susține că televiziunile au contribuit la un proces de „manelizare” și superficializare, orientând publicul către conținut din ce în ce mai facil. În același timp, spune că a observat o scădere accentuată atât a nivelului clasei politice, cât și al publicului, pe care îl vede tot mai dependent de platforme precum TikTok, unde consideră că circulă masiv conținut fals sau degradant.

”Eu de la acel interviu cu Anton Rog (șeful Centrului Național Cyberint din cadrul SRI – n.red.) cu ingineria socială am fost foarte atent pentru că eu anterior aveam doar o chestiune empirică. Adică, de pildă, constatasem că România nu s-a dorit a fi culturalizată și politica românească nu s-a dorit să fie dusă înainte, adică către democrația reală, către politicienii ăia adevărați, care sunt și patrioți, nu șpăgari, care nu distrug țări, care nu pot fi cumpărați.

Bine, au și aia niște uscături, dar imediat se rezolvă acolo, care nu pot fi acaparați, Așa am crezut eu, acum văd că și dincolo tot la fel.

Deci fenomenul  e global. Și atunci am constatat că în România, deodată, prin presă, au distrus presa scrisă. Înainte au tembelizat-o pentru că au manelizat-o. Deci au manelizat-o și tabloidizat-o.

Deci brusc, tu știi foarte bine că lucram în presă și a existat această tabloidizare care a fost evident deliberată. Manelizarea prin televiziuni, prin tot ce a fost spectacole, imbecilizare cu emisiuni de astea la care se uită lumea în prostie (…)

Și când îți spun deliberat, deci prima dată am văzut empiric din presă, din toate astea, cum din ce în ce politicienii devin mai proști, mai proști, mai proști. Cei care sunt cititori sau cei care sunt consumatori devin mai tâmpiți, mai manelizați, mai imbecilizați (…)”, a precizat Bogdan Comaroni în podcastul difuzat pe canalul de YouTube ”HAI România”.

Oamenii au impresia că sunt liberi

Comaroni afirmă că, din punctul lui de vedere, utilizatorii sunt împărțiți în două direcții: o masă largă captivă algoritmilor rețelelor de tip TikTok și un segment mai „elitist”, care își petrece timpul pe platforme ca Facebook sau X, unde, în opinia lui, manipularea are forme mai sofisticate.

El adaugă că, în mediul online, reacțiile publice par adesea coordonate, sugerând că în spatele temelor virale ar exista „dirijori” care impulsionează scandaluri și polarizare. Comaroni subliniază că această orchestrare digitală le oferă impresia oamenilor că sunt liberi să se exprime, când, de fapt, ar fi expuși zilnic unor mecanisme de influențare.

”După aia sunt transportați în grup, împărțiți în două eșaloane concrete. Adică primul eșalon cretinii cretinilor care stau și dau numai așa scroll-uri pe TikTok și dacă te uiți acolo este ceva, bă, este o scursură, eu nu mi-am putut imagina că există atâta fake, atâta dizgrație, atâta, bă, orice, deci de la, bă, nu vreau să spun aici ce am văzut.

Deci dintr-o întâmplare, ți-am spus că nu sunt amator de TikTok, mi-a trimis și mie cineva niște chestiuni. Nu spun că undeva ascunse în TikTok există și lucruri serioase, dar nu ajungi la ele. Adică există oameni care postează acolo lucruri foarte importante.

Deci acolo este o cantitate imensă de imbecilizare, da? De fake. Băi, este un fake grosolan (…) Deci sunt ceva momeala aia și îți făcuți să stea acolo să imbecilizezi. Sunt pregătiți pentru viitoarea minunată lume nouă, care e lumea virtuală în care se vor imbeciliza toți și se vor alinia, vor deveni ceea ce zic eu un fel de NPC-uri într-o lume virtuală, adică non-playable character, deci când sunt ca în jocuri, da? În vreme ce, fii atent, partea oarecum mai elitistă, aia media și nu știu ce, e imbecilizată, deliberat pe Facebook.

Deci ceea ce văd pe Facebook este, băi, deci ca la comandă se dau. Eu, pentru că am stat în ziare și am făcut ședințe de redacție, cum ai făcut și tu, foarte multe știi când se dă că apare o chestiune ca o știre, adică dacă apare o știre principală și tu duceai un ziar și un ziar, este evident că trebuie să plecăm pe știrile alea, cum era mai bun, care afla mai multe, care se ducea și avea reporterii mai buni, ca să ne informăm cititorii.

Și de-aia cititorii ne cumpărau, aveam publicitatea, plăteam salarii. Deci era o chestiune clară. Acum mă uit pe Facebook, cum aceste, să le zicem, ședințe de sumar din Facebook, din România, dar probabil că asta e peste tot pleacă pe niște teme concrete.

Este evident că există dirijori în spate care dau aceste direcții zilnice, care consideră că un eveniment sau altul care apare trebuie transformat în scandal și în opoziție și neopoziție pe Facebook unde trebuie să intervină toți de la suveraniști, de la nu știu ce, adică toți pică în plasa asta a ingineriei sociale, pentru că ei, dacă te uiți, coordonează și colaborează între evenimentul real care se produce și care e dat în continuu pe TV-uri și susținut live ca și cum ar fi deontologic, imparțial, nu știu cum, cu reacțiile care se petrec pe Facebook, cu trollii care apar, cu toți postacii care vin și care deja au un algoritm și un mecanism de a conduce lumea, adică ăla care pică sărac în plasă că nu înțelege foarte clar despre ce vorba pică și este condus într-o direcție în care este voit să fie condusă.”, a mai spus acesta.

bogdan comaroni, robert turcescu
SURSA FOTO: Capital.ro – Spațiul public este manipulat la nivel global

Distincția dintre adevăr și manipulare va fi din ce în ce mai greu de făcut

În viziunea sa, societatea este împinsă tot mai mult spre o existență dominată de medii virtuale, inteligență artificială și rețele sociale, în timp ce legătura cu realitatea se subțiază. El avertizează că, pe măsură ce tehnologiile capabile să genereze conținut fals devin tot mai performante, distincția dintre adevăr și manipulare va deveni aproape imposibil de făcut pentru publicul larg.

”În așa fel încât la noi, politica e digitală, protestul e digital, raționamentele sunt digitale și atunci clasa care este tip mediu spre mai inteligentă, să zicem, este ținută prizonieră în aceste chestiuni care sunt, așa zis, sociale, rețele sociale, dar în lumea reală, pentru că asta e minunata lumei nouă, adică ruperea de realitate, de orice și augmentare și tot ce înseamnă digitalizare, inteligență artificială, lumi virtuale, cu tot, încât lumea reală nu trebuie să mai existe.

Adică în lumea reală doar elitele maxime stăpânesc pământul, stăpânesc toate aceste inginerii și tot ceea ce înseamnă și sug toată energia de la clasele astea. Și atunci, vezi că această inteligență artificială, împreună cu lumile virtuale, cu rețelele sociale, care sunt treptele și ABC-ul în această pregătire a viitoarei luni, în care eu sper să n-ajungem noi, dar din păcate ajung copiii noștri.

Este pregătită în continuare, este pe trepte, este exact ca la indieni, cum sunt ținuți ăia pe trepte sociale, adică unii pe TikTok, tâmpiții, astea mai elitiste vin în zona oarecum de Facebook sau se duc în rețeaua X unde discuțiile au la cu totul alt nivel.

Totul sub o idee că ești liber de fapt să spui orice, de fapt ți se dă fake-ul pe tavă, deci ești în acea perioadă biblică despre care se vorbește că urmează o perioadă a înșelătoriei maxime, a decepției, a dezolării, a tot ceea ce este prevăzut acolo”, a mai spus cunoscutul jurnalist.

Evoluția digitală duce la o ruptură între lumea reală și cea virtuală

La final, Comaroni arată că această evoluție digitală creează o ruptură tot mai mare între lumea reală și cea virtuală, iar riscurile vor fi resimțite, spune el, în special de generațiile următoare.

”Asta o văd, cea fake-ul dus la maxim, oamenii care nu mai știu care e adevărul și oamenii de rând care nu mai pot să distingă adevărul de fake, care chiar dacă vor să afle adevărul nu mai au acces la el pentru că fake-ul e atât de mare și se rostogolește și se duce încât nu mai știi.

Și odată cu programele astea de tip Sora 2 sau toate prin care textul sau orice chestiune devine imagine și se duce și ele înaintează în perfecțiune, va fi greu pentru absolut oricine să mai distingă fake-ul de realitate”, spune Bogdan Comaroni.

Întreg podcastul poate fi vizualizat mai jos.