EXCLUSIV. Europarlamentarul Chris Terheș: Înțeleg frustrarea lui Trump, dar nu poți să vii să-ți umilești aliații”
SURSA FOTO: whitehouse.gov - Donald Trump
Europarlamentarul Chris Terheș a vorbit în podcastul realizat, marți, de Dan Andronic, pentru evz.ro și difuzat pe canalul de YouTube Hai România, despre fracturile dintre UE și SUA. Politicianul este de acord în multe privințe cu Donald Trump, dar nu agreează tonul folosit de liderul de la Casa Albă.
Chris Terheș, europarlamentar, a fost invitat, marți în podcastul realizat de Dan Andronic pentru evz.ro, alături de Alecu Racoviceanu și Mirel Curea. Unul dintre subiecte a fost legat de gravele neînțelegeri care au apărut în ultimul an între liderii Uniunii Europene și SUA. Plecând de la tarifele vamale impuse de liderul de la Casa Albă până la ajutorul militat pe care Donald Trump l-a cerut țărilor puternice ale UE.
Europarlamentarul Chris Terheș: Înțeleg frustrarea lui Trump, dar nu poți să vii să-ți umilești aliații”
Chris Terheș a afirmat că este de acord cu Trump în multe privințe, dar nu și cu atacurile pe care le-a lansat la adresa aliaților.
„Europa a trimis două nave să protejeze navele de transport europene, evident care sunt insuficient. Am avut în Comisia de Apărare și Securitate, a cărui membru sunt din Parlamentul European, chiar săptămâna trecută a venit un contraamiral care conduce operațiunea europeană din Marea Roșie. Și ne spunea că domnule au promis țări europene că trimit mai multe fregate, corvete, fel și fel de nave din astea de război.
Doar două țări au concretizat promisiunile: Grecia și Germania, dacă nu mă înșel. Ori de la două nave până la 10-15, cât s-a promis că se va duce în zonă, vă dați seama unde suntem?”, a spus Terheș.
Liderul de la Casa Albă își umilește aliații
Care a explicat că, în acest context, nemulțumirea președintelui Donald Trump poate fi de înțeles. Dar, liderul de la Casa Albă își schimbă pozițiile față de aliați de pe o zi pe alta.
„Și în contextul acesta e de înțeles și frustrarea lui Trump. Eu agreez multe lucruri pe care el le spune, dar nu prea agreez modul cum o spune, pentru că nu poți să vii să umilești Europa, să-ți umilești aliații. Să schimb pozițiile așa, de pe o zi pe alta. Dar aici ai nevoie și de un leadership european care are curajul să spun și pragmatismul geopolitic. Dacă e cazul, să stea la masă și să explice anumite lucruri lui Trump”, a mai afirmat europarlamentarul.
NATO este tot mai fragilă și are nevoie să se reinventeze
În ceea ce privește fragilitatea NATO, Terheș crede că alianța militară are nevoie urgentă să se reașeze pentru a continua să existe.
„Cred că NATO va avea nevoie să se rebranduiască, să se reinventeze, pentru că NATO, dacă ne uităm istoric, s-a născut într-o anumită conjuntură geopolitică. În care URSS era o amenințare la adresa Vestelui Europei și a Statelor Unite. Între timp, chiar din perioada lui Obama s-a vorbit despre mutarea atenției americanilor dinspre Europa către Asia-Pacific”.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





