Deși accesul la informație este mai mare ca oricând, unii cumpărători ar putea fi tentați să ignore anumite semnale de alarmă pentru a obține modelul dorit. Kilometrajul ridicat, istoricul de service incomplet sau defectele aparent minore sunt elemente care pot fi trecute cu vederea într-o piață în care cererea depășește oferta.

Oferta de mașini second-hand rămâne restrânsă

Matas Buzelis, expert în cadrul companiei de date auto carVertical, a explicat pentru Capital că această abordare este riscantă și crește probabilitatea apariției unor probleme tehnice costisitoare sau a unor cheltuieli neprevăzute de întreținere după achiziție. Expertul recomandă verificarea istoricului vehiculului, testarea pe șosea și efectuarea unei inspecții într-un service profesionist, mai ales în contextul în care deciziile de cumpărare sunt adesea influențate de emoții.

„Deși cumpărătorii sunt din ce în ce mai informați, unii se pot simți presați să facă compromisuri într-o piață competitivă. Pentru a achiziționa modelul dorit, cumpărătorii ar putea fi tentați să treacă cu vederea defectele minore, kilometrajul ridicat sau istoricul de service imperfect. Cu toate acestea, aceasta este o abordare riscantă, care crește probabilitatea de a se confrunta cu probleme tehnice costisitoare sau întreținere imprevizibilă în viitor.

Se recomandă întotdeauna o inspecție a istoricului înainte de cumpărare. În plus, achiziționarea unei mașini second-hand este adesea puternic influențată de emoții, iar noi recomandăm întotdeauna să aveți la îndemână informațiile referitoare la mașină, să o testați pe șosea și să o inspectați într-un atelier profesional cu o bună reputație”, a explicat Matas Buzelis pentru Capital.

Matas Buzelis, expert în domeniul auto la carVertical
Matas Buzelis, expert în domeniul auto la carVertical

Cine va fi cel mai afectat de noile restricții din 2026

Începând cu 2026, introducerea zonelor cu emisii reduse în tot mai multe orașe europene va afecta în mod direct proprietarii de mașini mai vechi și mai poluante. Accesul va fi restricționat pentru autoturismele diesel care nu respectă standardul Euro 5 și pentru cele pe benzină care nu îndeplinesc standardele Euro 2 sau Euro 3.

În răspunsurile oferite pentru Capital, Matas Buzelis atrage atenția că aceste măsuri vor avea un impact semnificativ asupra șoferilor din marile orașe, dar și asupra pieței auto second-hand. În același timp, cumpărătorii interesați de vehicule diesel trebuie să țină cont de faptul că, pe fondul scăderii rapide a cotei de piață a acestui tip de motorizare, numărul de mașini diesel disponibile pentru export din Europa de Vest este în continuă diminuare, ceea ce le poate face mai rare și, în anumite cazuri, mai dorite.

„Cerințele zonei cu emisii reduse, care vor intra în vigoare în 2026, vor afecta în mod semnificativ proprietarii de vehicule mai vechi și mai poluante. În marile orașe europene, accesul va fi restricționat pentru autoturismele diesel care nu îndeplinesc standardul „Euro 5” și pentru autoturismele pe benzină care nu îndeplinesc standardele „Euro 2” sau „Euro 3”.

De asemenea, trebuie să ne adresăm cumpărătorilor interesați de vehicule cu motor diesel. Odată cu scăderea rapidă a cotei de piață a autoturismelor diesel, există din ce în ce mai puține autoturisme diesel disponibile pentru export pe piețele din Europa de Vest, ceea ce le face mai rare și, în unele cazuri, mai dorite”, a explicat specialistul.

Mașinile electrice second-hand: oportunitate sau capcană?

Extinderea rapidă a pieței de mașini electrice rulate aduce atât avantaje, cât și riscuri. Potrivit lui Matas Buzelis, principalul aspect care trebuie verificat înainte de achiziție este starea de sănătate a bateriei (State of Health – SOH), indicator esențial care arată ce procent din capacitatea inițială a fost păstrat.

Expertul subliniază însă că un motor electric nu elimină riscurile clasice ale pieței second-hand. Vehiculele electrice pot avea daune ascunse, iar kilometrajul poate fi manipulat, la fel ca în cazul mașinilor cu motoare convenționale. Verificarea istoricului rămâne, astfel, un pas esențial pentru evitarea unor probleme serioase după cumpărare.

„În primul rând, starea de sănătate a bateriei (SOH) – acesta este cel mai important indicator, care arată ce procent din capacitatea inițială a păstrat bateria, ceea ce poate fi verificat cu echipamente de diagnosticare. Mai mult, un tip diferit de motor nu înseamnă că problemele convenționale au dispărut. Mașinile electrice pot fi în continuare grav avariate și pot cauza mari bătăi de cap șoferilor care nu cunosc istoricul lor. Același lucru este valabil și pentru citirile kilometrajului – acestea pot fi manipulate și în cazul vehiculelor electrice, astfel încât cumpărătorii ar trebui să verifice istoricul kilometrajului înainte de a achiziționa mașina”, a conchis Matas Buzelis.