Exclusiv. Copiii sunt suprasolicitați de părinți. Directorul unei academii de actorie: „Clasa a VII-a, a VIII-a încep meditațiile… totul e pe pilot automat”

Exclusiv. Copiii sunt suprasolicitați de părinți. Directorul unei academii de actorie: „Clasa a VII-a, a VIII-a încep meditațiile… totul e pe pilot automat”
Publicat de Alexandra Iana la 28 iunie 2026, 14:50

Tot mai mulți copii ajung să aibă programul încărcat cu școală, meditații și activități extrașcolare, iar timpul liber devine o raritate. Fenomenul este observat inclusiv de profesorii care lucrează cu elevii în afara școlii, aceștia avertizând că presiunea pusă asupra celor mici poate afecta dezvoltarea lor.

Bogdan Ionescu, directorul Academiei Studiourile Buftea din Ploiești, susține că mulți copii ajung să trăiască după un program impus de adulți și de tendințele din societate, fără să mai descopere ce își doresc cu adevărat.

„Copiii trăiesc pe pilot automat”

Invitat în podcastul „Picături de Business”, Bogdan Ionescu a explicat că generațiile actuale sunt influențate tot mai mult de algoritmii rețelelor sociale și de presiunea grupului.

„Dar generațiile astea, fără să le critic din poziția «pe vremea mea», noi mergeam la școală în pijamale și citeam și ne jucam. Dar copiii cumva trăiesc pe pilot automat. Nu știu dacă ai remarcat chestia asta. Ei nu mai au dorințele lor, sunt dorințe date de algoritmii din ecrane sau de colegii de școală. Drumul lor în viață e pe pilot automat.”

Potrivit acestuia, presiunea începe încă din gimnaziu și continuă fără întrerupere.

„Clasa a VII-a, a VIII-a încep meditațiile, pregătirile puternice ca să intre la un liceu bun, după aia bacalaureatul, totul e pe pilot automat, vacanțele sunt pe pilot automat. Tu vezi că oamenii se duc în valuri, în aceleași destinații, că e la modă, se îmbracă la fel, e în trend, conduc același tip de mașină, de vehicul și așa. Și tu iei pe copiii ăștia pe pilot automat, pe toți.”

Părinții împing copiii spre același model

Directorul academiei consideră că și sistemul educațional contribuie la această uniformizare.

„Școlile sunt cumva la un tipar, pentru că mulți părinți împing copiii către școlile private și ei merg cumva pe același calapod și pe aceeași programă. Bun, ce te faci? Că uite-te și tu, suntem într-o lume în care lucrurile se schimbă cu o viteză uluitoare de la un an la altul, chiar de la o lună la alta. Ce te faci cu copiii ăștia dacă apare o schimbare mâine?”

În opinia sa, părinții încearcă să le ofere copiilor cât mai multe oportunități, însă nu există o formulă garantată pentru succes.

„Da, ceea ce este admirabil din partea părintelui că își dorește mai mult pentru copilul lui, până la un punct, dar în același timp este și fals, că nu există rețete.”

Bogdan Ionescu spune că dezvoltarea copilului se construiește prin pași mici.

„Nu există o rețetă. Dar fiecare lucrușor pe care îl pui în copilul ăla, cu un pic de plan, un pic de strategie și cu măsură, să nu ajungi în extremisme și alte chestii, îi dă copilului ăla un mic avantaj în viață. (…) Aceste mici avantaje de 0,1%, de 0,5% cumulate, îi dau copilului o șansă majoră la succes. Asta este pentru cine își proiectează lucrurile pe termen mediu și lung.”

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Profesioniști
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.