Europa în 2026. Care vor fi cele mai mari riscuri în noul an. Multe au legătură cu războiul

Europa în 2026. Care vor fi cele mai mari riscuri în noul an. Multe au legătură cu războiul

SURSA FOTO: imagine generată cu ajutorul AI – Ce se va întâmpla cu Europa în 2026?

Publicat de Bogdan Ungureanu la 13 decembrie 2025, 22:01

Uniunea Europeană ar putea intra în 2026 confruntându-se cu un cumul de riscuri majore de securitate, de la intensificarea războiului hibrid și sabotaje asupra infrastructurii critice, până la o posibilă retragere a sprijinului american și un deznodământ al războiului din Ucraina favorabil Rusiei. Un raport al Institutului Universitar European avertizează că blocul comunitar va fi nevoit să gestioneze simultan amenințări geopolitice, militare și interne.

Cele mai mai riscuri cu care se poate confrunta Uniunea Europeană în 2026. Pe locul întâi, un război hibrid pe teritoriul european

Uniunea Europeană se confruntă cu perspectiva unui an 2026 marcat de riscuri de securitate fără precedent, de la intensificarea războiului hibrid pe teritoriul său până la posibile schimbări majore în arhitectura de securitate transatlantică.

Potrivit unui document realizat de Institutul Universitar European, cele mai probabile amenințări pentru blocul comunitar anul viitor sunt rezultatul unei combinații de factori geopolitici, militari și strategici, cu impact direct asupra stabilității interne și externe a Uniunea Europeană.

Raportul anual privind riscurile globale pentru UE, elaborat pe baza unui amplu sondaj în rândul experților europeni în securitate, identifică cinci amenințări catalogate drept „cu risc ridicat”, luând în calcul atât probabilitatea producerii lor, cât și impactul potențial. În fruntea acestui clasament se află riscul unui război hibrid desfășurat pe teritoriul european, cu acțiuni menite să perturbe funcționarea infrastructurii critice.

Autorii documentului estimează că state ostile vor continua să testeze vulnerabilitățile Europei prin sabotaje subacvatice, atacuri asupra cablurilor și conductelor, dar și prin perturbări ale furnizării de energie electrică. Evaluarea experților indică faptul că actualele măsuri de reziliență ale UE ar putea fi insuficiente pentru a face față unui astfel de scenariu, în condițiile în care infrastructura critică rămâne expusă unor amenințări greu de detectat și de prevenit.

Un alt risc major – o încetare a focului în Ucraina în condiții favorabile pentru Vladimir Putin

Al doilea risc major identificat este posibilitatea unei încetări a focului în Ucraina în condiții favorabile Moscovei.

O eventuală cedare de teritorii către Rusia ar transmite, în opinia autorilor raportului, semnalul că UE nu este capabilă să își modeleze propriul mediu de securitate și nici să descurajeze amenințările viitoare.

Un asemenea deznodământ al războiului din Ucraina ar avea consecințe pe termen lung asupra credibilității strategice a Uniunii.

Locul trei: Rusia atacă un stat care nu este membru NATO

Pe locul al treilea în ierarhia riscurilor se află un posibil nou atac al Rusiei împotriva unei țări care nu este membră a Alianței Nord-Atlantice.

Un astfel de scenariu ar putea conduce la o „redefinire a frontierelor de securitate” în estul Europei și ar eroda semnificativ securitatea statelor de pe flancul estic, amplificând temerile privind stabilitatea regională.

Scenariul retragerii sprijinului militar al SUA

Raportul atrage atenția și asupra unui alt scenariu cu probabilitate relativ ridicată, dar cu impact extrem de mare: retragerea sprijinului militar și a garanțiilor de securitate oferite de Statele Unite ale Americii aliaților europeni.

Autorii documentului susțin că, odată cu revenirea la putere a lui Donald Trump, Washingtonul a trecut de la statutul de aliat-cheie la cel de sursă majoră de risc pentru UE, generând o vulnerabilitate structurală în arhitectura de securitate europeană.

Chiar dacă statele membre europene ale NATO și-au asumat creșterea cheltuielilor pentru apărare, raportul subliniază că Uniunea este încă departe de a putea înlocui, pe termen scurt, garanțiile de securitate oferite de SUA.

Tensiunile din regiunea Indo-Pacific pot ajunge să influențeze și Europa

În paralel, tensiunile tot mai mari din regiunea Indo-Pacific intră tot mai clar pe agenda de risc a UE. Un posibil conflict militar între China și Taiwan este văzut ca un factor destabilizator major, chiar dacă, într-un asemenea context, Uniunea Europeană ar fi afectată mai degrabă în calitate de putere comercială decât ca actor militar direct.

Documentul EUI menționează și alte riscuri relevante pentru 2026, printre care încălcarea armistițiului dintre Israel și Hamas, intensificarea traficului de droguri pe teritoriul UE, dar și ceea ce autorii numesc „subordonarea completă” a guvernului din Georgia față de agenda Rusiei.

În acest stat, opoziția susținută de Bruxelles și de mai multe capitale vest-europene contestă rezultatele alegerilor legislative câștigate de partidul de guvernământ și acuză o apropiere periculoasă de Moscova.

Alte riscuri mai puțin probabile

Raportul mai arată că există și riscuri considerate mai puțin probabile, dar cu un impact potențial devastator. Printre acestea se numără utilizarea armelor nucleare de către Rusia, un conflict militar direct între NATO și Rusia sau o confruntare între China și SUA.

De asemenea, autorii includ în categoria amenințărilor cu risc scăzut, dar cu efecte extrem de nocive, creșterea violenței politice organizate și extinderea grupărilor extremiste în interiorul UE.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.