Eugen Tomac își continuă negocierile politice. Ce spune după negocierile cu PSD: Evident că eu îmi doresc să primesc sprijinul tuturor partidelor pro-europene

Eugen Tomac își continuă negocierile politice. Ce spune după negocierile cu PSD: Evident că eu îmi doresc să primesc sprijinul tuturor partidelor pro-europene

SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea - Eugen Tomac

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 8 iunie 2026, 19:37

Eugen Tomac, premierul desemnat, a participat luni la o rundă de consultări cu conducerea PSD, întâlnirea desfășurându-se pe parcursul a aproximativ o oră și jumătate. La finalul discuțiilor, acesta a evitat să anunțe dacă a obținut susținerea social-democraților pentru viitorul Executiv. În schimb, a precizat că dialogul s-a concentrat asupra priorităților programului de guvernare, relansării economice și preocupărilor românilor legate de fiscalitate.

Eugen Tomac a prezentat PSD prioritățile economice ale viitorului Executiv

Eugen Tomac a explicat că una dintre principalele teme abordate în cadrul întâlnirii cu liderii PSD a fost situația economică și impactul pe care eventualele măsuri fiscale îl pot avea asupra populației. Premierul desemnat a transmis că viitorul Cabinet pe care intenționează să îl formeze va urmări să reducă presiunea resimțită de cetățeni.

„Am discutat despre nevoia de a fi atenți în ceea ce privește procesul de relansare economică și grijile pe care le au românii cu oprivire la taxe și impozite. Am asigurat conducerea PSD că guvernul pe care îl propun va fi foarte atent și prudent ca românii să nu mai simtă presiunea economică.

Îmi doresc ca în acest moment, tensionat pentru societate, să rămânem echilibrați și deschiși către soluții. România are nevoie de un Guvern capabil să ia decizii și să păstreze direcția pe care țara și-a asumat-o, o direcție pro-occidentală. Mizez pe sprijinul tuturor partidelor afiliate familiilor europene și sper ca decizia pe care domniile lor o vor lua să fie în acord cu obiectivele pe care ni le-am asumat”, a declarat Eugen Tomac.

Premierul desemnat a subliniat că actualul context impune responsabilitate și cooperare între formațiunile politice care susțin parcursul european și euroatlantic al României. În acest sens, el a reiterat apelul către partidele pro-europene pentru susținerea unui executiv capabil să asigure stabilitate și continuitate.

Liderii PSD urmează să decidă dacă susțin viitorul Cabinet

La finalul întâlnirii, premierul desemnat a precizat că social-democrații nu au transmis încă o decizie privind susținerea Guvernului pe care îl propune. Potrivit acestuia, conducerea PSD va continua consultările interne înainte de a formula o poziție oficială.

„Urmează ca domnul președinte Grindeanu să consulte colegii, partidul și apoi vor formula un punct de vedere. A fost o discuție aplicată, o discuție despre obiective. Evident că eu îmi dorect să primesc sprijinul tuturor partidelor pro-europene”, a mai spus Eugen Tomac.

Șeful Executivului desemnat a anunțat că seria consultărilor va continua și în perioada următoare, în încercarea de a obține o majoritate parlamentară care să susțină programul de guvernare.

După PSD, Eugen Tomac începe discuțiile cu UDMR și reprezentanții minorităților

După întâlnirea cu PSD, premierul desemnat și-a prezentat agenda pentru următoarele discuții politice. Marți, acesta urmează să se întâlnească cu reprezentanții UDMR, Grupului minorităților naționale, PACE și Uniți pentru România.

În paralel, Eugen Tomac a transmis că mizează pe dialog și pe identificarea unor puncte comune între partidele care împărtășesc orientarea europeană și parteneriatul strategic transatlantic.

Prezentând temele abordate în consultările politice, acesta a insistat asupra faptului că actuala perioadă necesită prudență în privința măsurilor economice și fiscale.

„Evident că nu este momentul să ne hazardăm sub nicio formă pe această direcţie şi am asigurat conducerea PSD că guvernul pe care îl propun să fie extrem de prudent şi atent astfel încât românii să nu mai simtă noi poveri sau biruri”, a declarat Eugen Tomac.

Tomac cere responsabilitate politică și exclude parlamentari din viitorul Cabinet
Premierul desemnat a transmis că România are nevoie de un Executiv capabil să gestioneze provocările actuale și să mențină direcția strategică asumată de statul român în ultimii ani.

„Apelul meu în continuare către toate partidele este la responsabilitate pentru că România are în acest moment nevoie de un guvern capabil să ia decizii şi să păstreze direcţia pe care ţara şi-a asumat-o, direcţia pro-occidentală, pentru că suntem o naţiune cu vocaţie europeană şi mizez foarte mult pe sprijinul tuturor afiliate familiilor europene şi care şi-au demonstrat prin fapte ataşamentul faţă de parteneriatul transatlantic. Sper ca decizia pe care domniile lor o vor lua să fie în acord cu aceste obiective pe care ni le-am asumat”, a mai declarat Tomac.

Referindu-se la dialogul cu alte formațiuni politice, premierul desemnat a afirmat că se așteaptă la o abordare responsabilă inclusiv din partea USR. El a precizat că pleacă încrezător după discuțiile purtate și și-a exprimat dorința de a continua colaborarea cu această formațiune la fel de strâns ca în anii anteriori.

Totodată, Eugen Tomac a oferit o garanție privind componența viitorului Cabinet, afirmând că nu intenționează să includă în echipa guvernamentală membri ai actualului Parlament care dețin și calitatea de membri de partid.

Informații articol
Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.