După miliarde investite, apar acuzații grave. Petrișor Peiu vorbește despre eșecul digitalizării

După miliarde investite, apar acuzații grave. Petrișor Peiu vorbește despre eșecul digitalizării

SURSA FOTO: EnterTech - Digitalizare IMM

Publicat de Hendrik Antonia la 22 iulie 2026, 23:50

Petrișor Peiu critică fosta coaliție și acuză partidele care au format guvernarea că au contribuit la menținerea României pe ultimele poziții în clasamentele europene privind mai mulți indicatori.

Tema care reaprinde conflictul politic. Petrișor Peiu atacă fosta coaliție

Liderul senatorilor AUR și-a exprimat poziția miercuri, într-o postare publicată pe social media, unde a făcut referire la digitalizare, educație și rezultatele unor politici publice aplicate în ultimii ani.

Parlamentarul a susținut că PSD, PNL, USR și UDMR, formațiuni pe care le indică drept parte a fostei coaliții, au promovat constant digitalizarea ca soluție pentru problemele administrative ale României, însă rezultatele obținute nu ar fi fost pe măsura investițiilor realizate.

„În ultimii 20 de ani, niciun cuvânt nu apare mai des în programele de guvernare decât ‘digitalizare’. Orice problemă ar avea România, PSD , PNL, USR, UDMR au o soluție magică și unică: digitalizarea! Ei bine, în acești ultimii 20 de ani, s-au cheltuit pentru digitalizare cam 20% din banii dați pe bunuri și servicii, cam 1% din PIB anual. Rezultatul? Registrul comerțului a fost blocat săptămâni la rând de-un program nefuncțional, aplicația cardului de sănătate este coșmarul tuturor bolnavilor, medicilor de familie și farmaciștilor, iar datele privind proprietățile românilor au ajuns, peste noapte, la un hacker”, a scris miercuri, pe Facebook, Petrișor Peiu.

Critici privind investițiile în digitalizare

Liderul senatorilor AUR a susținut că fondurile alocate pentru dezvoltarea sistemelor digitale nu s-ar fi reflectat într-o funcționare mai eficientă a serviciilor publice. În mesajul său, acesta a indicat mai multe exemple de probleme tehnice și administrative, între care blocajele unor platforme și dificultățile întâmpinate de utilizatorii unor servicii informatice.

Digitalizare
Digitalizare. Sursa foto: Facebook

Peiu și-a extins criticile și asupra domeniului educației, despre care afirmă că reprezintă una dintre cauzele principale ale rezultatelor slabe ale României la nivel european. Acesta a făcut referire la numărul mare de reforme din sistemul de învățământ de după 1989 și la nivelul competențelor digitale în rândul tinerilor.

„La baza tuturor nenorocilor stă, însă, calitatea educației. Iată care este rezultatul celor peste 20 de reforme ale educației de după revoluție: suntem pe penultimul loc din UE la ponderea tinerilor cu abilități digitale de bază. Doar jumătate dintre tinerii noștri între 16 și 24 de ani au aceste abilități. Partidele auto-proclamate „pro-europene” au reușit să ducă România pe ultimele locuri pe continent la toți indicatorii europeni!”, a transmis Petrișor Peiu.

Acuzații legate de rezultatele sistemului de educație

Senatorul AUR a mai afirmat că politicile promovate de formațiunile care au condus România în ultimii ani au avut efecte negative asupra pregătirii tinerilor pentru cerințele economiei actuale. În mesajul său, acesta a asociat nivelul competențelor digitale cu performanțele sistemului educațional.

„Iată un bun exemplu al promovării ‘valorilor europene’ despre care perorează zilnic Grindeanu, Bolojan și Fritz: educația patronată de ei ne-a făcut sa avem tinerii cel mai puțin adaptați la economia și viața contemporane”, a mai scris Peiu, în aceeași postare.

Declarațiile liderului senatorilor AUR reprezintă o critică la adresa fostei coaliții de guvernare și a direcțiilor de politică publică susținute de partidele vizate.

Informații articol
Despre autor
Hendrik Antonia

Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.