PSD, PNL, USR și UDMR, față în față cu Nicușor Dan. Miza întâlnirii de la Cotroceni

PSD, PNL, USR și UDMR, față în față cu Nicușor Dan. Miza întâlnirii de la Cotroceni

SURSA FOTO: captură video - Nicușor Dan

Publicat de Hendrik Antonia la 12 iulie 2026, 13:15

Președintele Nicușor Dan a convocat luni, la Palatul Cotroceni, liderii fostei coaliții de guvernare, pentru discuții privind situația politică actuală și identificarea unei posibile soluții pentru depășirea crizei. Anunțul oficial a fost făcut de Administrația Prezidențială, care a precizat că întâlnirea este programată luni, de la ora 09.00.

Nicușor Dan discută luni cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR despre viitorul guvern

La consultări au fost invitați președintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, liderul Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, președintele Uniunii Salvați România, Dominic Fritz, președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, precum și liderul Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale, Varujan Pambuccian.

Discuțiile au loc după ce șeful statului a anunțat, în timpul vizitei sale la Ankara, că va continua dialogul cu reprezentanții fostei coaliții de guvernare. Nicușor Dan a precizat atunci că, la acel moment, nu considera că există o variantă clară pentru ieșirea din blocajul politic.

Președintele a transmis că nu va desemna pentru funcția de prim-ministru o persoană despre care știe că nu are șanse să obțină sprijinul necesar în Parlament. El a afirmat că cele două variante vehiculate anterior, Sorin Grindeanu și Siegfried Mureșan, nu ar putea obține voturile necesare pentru formarea unui nou guvern.

„Nu voi propune un premier de care să ştim că nu are nicio şansă să strângă majoritatea, şi, în momentul de faţă, cele două propuneri care au fost avansate nu au şanse să strângă majoritatea. Nu o să le propun, ca să fac un exerciţiu de imagine”, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, la Ankara.

Ce spune președintele despre AUR

Șeful statului a subliniat că sprijinul parlamentar se află la nivelul formațiunilor politice, iar responsabilitatea pentru identificarea unei majorități revine liderilor partidelor reprezentate în Parlament. Totodată, Nicușor Dan a reiterat că nu va accepta o majoritate construită cu voturi provenite de la AUR.

Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu, liderii PNL și PSD
Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu, liderii PNL și PSD / SURSA FOTO: Inquam Photos. George Călin

Președintele a precizat că desemnarea unui premier trebuie să aibă la bază existența unei susțineri parlamentare reale, nu doar o propunere care nu ar avea șanse de aprobare în legislativ.

Criza politică generată de moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR continuă, iar pozițiile formațiunilor politice implicate nu au suferit modificări semnificative. Consultările de la Cotroceni au loc într-un context în care negocierile pentru formarea unei majorități parlamentare nu au dus până acum la o soluție acceptată de toate partidele.

Alexandru Muraru, mesaj pentru președinte

Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru i-a transmis sâmbătă seară președintelui Nicușor Dan, înaintea discuțiilor programate luni, că liberalii nu ar trebui să fie solicitați să susțină PSD în actuala situație politică.

„Dacă credeţi că veţi combate extremismul alături de PSD, sunteţi într-o mare eroare”, i-a transmis Nicușor Dan.

Alexandru Muraru a afirmat că Partidul Național Liberal este separat definitiv de PSD și a susținut că partidul nu ar trebui implicat în decizii care ar presupune reluarea colaborării cu social-democrații. Mesajul liberalului vine înaintea întâlnirii dintre președinte și liderii formațiunilor politice, programată la Palatul Cotroceni.

Despre autor
Hendrik Antonia

Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.