Dragoș Pîslaru explică modul în care funcționează contul PNRR și respinge acuzațiile lui Câciu

Dragoș Pîslaru a intervenit public pentru a clarifica situația fondurilor din PNRR, după ce a fost întrebat, în cadrul emisiunii „România Politică”, dacă banii deja primiți de România au fost integral cheltuiți, așa cum a susținut fostul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu.

În răspunsul său, ministrul a explicat mecanismul financiar al PNRR și a respins afirmațiile potrivit cărora fondurile ar fi fost epuizate, detaliind diferența dintre contul de încasare și plățile efective realizate din Trezorerie.

„Motivul pentru care am folosit termenul de habarnist în spaţiu public este legat de afirmaţii de acest tip. Contul acesta de PNRR este un cont conector, este un cont în care se strâng banii când ai cererile de plaţă, dar plăţile efective sunt plăţi din trezorierie.

Ca să fie foarte clar, când am venit ca ministru, aveam în contul PNRR şase miliarde de euro. Şi asta însemna, conform teoriei distinsului domn, că era foarte bine. Nu, era foarte rău, că însemna că noi aveam şase miliarde de euro care ar fi trebuit cheltuite şi noi nu am avansat cu proiectele şi cu plăţile.

Guvernul a plătit din iunie, erau doar patru miliarde plătite şi şase miliarde care stăteau în cont. Guvernul ce a reuşit să facă este să mobilizeze şase miliarde în plăţi investite în proiecte, şcoli, tutălele, autostrăzi”, a arătat ministrul Investiţiilor.

Ministrul a subliniat că evoluția actuală indică o accelerare a implementării proiectelor și o utilizare mai eficientă a fondurilor europene disponibile prin mecanismul de redresare.

„Faptul că noi acum am cheltuit peste zece miliarde, deci am avansat în implementare, este un mare lucru pozitiv”, a mai spus Dragoş Pîslaru.

Cererea de plată 4 din PNRR, în valoare de 2,62 miliarde euro, ar putea primi autorizarea în luna martie

Dragoș Pîslaru a oferit detalii și despre stadiul cererilor de plată depuse de România în cadrul PNRR, explicând situația cererii numărul 3 și a cererii numărul 4, depusă recent.

Ministrul a arătat că cererea de plată 3 a fost suspendată anterior și a indicat responsabilitatea fostei conduceri a ministerului în acest proces. În ceea ce privește cererea de plată 4, oficialul a precizat că aceasta a fost transmisă în luna decembrie, la cel mai scurt termen posibil după renegocierea unor elemente din plan.

„Pe partea de cerere de plată, avem cererea 3, care a fost suspendată onor domnului fost ministru şi al colegilor domniei sale, iar cererea de plată 4 am depus-o în decembrie, care era cel mai recent termen, cel mai rapid termen după renegocire.

Avem bani, se fac plăţi în continuu, iar vestea cea mai bună pe care aş vrea să o dau e că termenele pentru cererile de transfer, ca să fie onorate, au fost scurtate foarte mult şi lucrăm să nu depăşească 30 de zile, ca să putem implementa la timp. Iar în martie vom avea autorizarea, probabil, a cererii de plată 4, de 2,62 de miliarde de euro.

Deci tot ce a spus domnia sa nu este decât să creeze panică, într-un loc în care există dovezi că lucrurile merg în cu totul alt ritm şi în direcţia cea mai bună”, a mai spus Dragoş Pîslaru.

Potrivit ministrului, reducerea termenelor pentru procesarea cererilor de transfer reprezintă un element esențial pentru accelerarea implementării proiectelor finanțate prin PNRR. Oficialul a precizat că obiectivul ministerului este ca aceste termene să nu depășească 30 de zile, astfel încât investițiile în infrastructură, educație și alte domenii strategice să poată fi derulate fără blocaje administrative.