România a depus cererea de plată nr. 5 din PNRR, în valoare de 2,84 miliarde de euro. Dragoș Pîslaru spune că absorbția granturilor a ajuns la 78%
SURSA FOTO: Dreamstime - Dragoș Pîslaru
România a depus oficial, vineri seara, cererea de plată nr. 5 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare totală de 2,84 miliarde de euro, a anunțat ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.
România a depus cererea de plată nr. 5 din PNRR, în valoare de 2,84 miliarde de euro
Potrivit explicațiilor oferite de Dragoș Pîslaru pe Facebook, cererea de plată a fost transmisă la ora 20:00 și reprezintă penultima cerere de plată din cadrul PNRR. Cererea de plată nr. 5 include 75 de ținte și jaloane, dintre care 21 sunt reforme și 54 sunt investiții. Valoarea netă a componentei este de 1,65 miliarde de euro sub formă de granturi, adică fonduri europene nerambursabile, și de 433 de milioane de euro pe componenta de împrumut.
Dragoș Pîslaru a precizat că, odată cu depunerea acestei cereri, România ajunge la un nivel de absorbție de 78% pe partea de granturi. El a arătat că, în momentul preluării mandatului, anul trecut, absorbția era de 47%, nivel acumulat în patru ani și jumătate.
„Ieri seară, la ora 20:00, România a depus oficial cererea de plată nr. 5 din PNRR, în valoare totală de 2,84 miliarde euro. CP5 include 75 de ţinte şi jaloane (21 de reforme, 54 de investiţii), cumulând în valoare netă 1,65 miliarde euro bani europeni nerambursabili (granturi) şi 433 milioane euro pe componenta de împrumut. Este penultima cerere de plată din PNRR. Cu această depunere, ajungem la 78% absorbţie pe partea de granturi. Când am preluat mandatul, anul trecut, eram la 47% – acumulat în 4 ani şi jumătate”, a scris Pîslaru pe Facebook.

Absorbția fondurilor europene a crescut cu 31 de puncte procentuale în ultimul an
Ministrul interimar a subliniat că în ultimul an absorbția fondurilor europene a crescut cu 31 de puncte procentuale și că a fost păstrată integral alocarea de 13,57 miliarde de euro destinată granturilor.
El a mai precizat că, după transmiterea cererii de plată de către echipa Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), s-a deplasat la Ministerul Muncii, unde a lucrat până după miezul nopții împreună cu echipa instituției la proiectul privind salarizarea unitară. Pîslaru asigură în prezent și interimatul la Ministerul Muncii.
„După transmiterea cererii de plată de către colegii din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (cărora le mulţumesc din nou), am mers la Ministerul Muncii, unde am rămas până după miezul nopţii cu echipa să lucrăm la proiectul salarizării unitare. Le mulţumesc, de asemenea, şi colegilor de la Ministerul Muncii”, a mai scris Pîslaru.
Planul Național de Redresare și Reziliență al României este finanțat cu un total de 21,41 miliarde de euro, dintre care 13,57 miliarde de euro sunt alocate sub formă de granturi, iar 7,84 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.