Două instituții publice își declină competența și te trimit „la plimbare”. Cum pot cetățenii să rezolve acest blocaj

Sunt situații în care depui o cerere la o instituție publică, iar aceasta îți spune că nu este competentă și te trimite în altă parte. Problema apare atunci când și a doua instituție face același lucru și te trimite înapoi. Ce poți face când apar aceste blocaje și cum tratează legea această situație?

Ce înseamnă conflictul negativ de competență și cum ajungi, în practică, să fii plimbat între instituții fără un răspuns clar

Din punct de vedere juridic, situația se numește conflict negativ de competență. Acesta apare atunci când două sau mai multe instituții publice susțin că nu au atribuții în soluționarea unei cereri.

În practică, acest conflict apare de regulă în domenii în care atribuțiile instituțiilor se intersectează sau nu sunt clar delimitate. De exemplu, pot apărea neclarități între primărie și o altă autoritate locală, între autorități fiscale sau între instituții centrale și locale.

Problema nu este doar una administrativă, ci are efecte directe asupra persoanei care solicită un drept sau un document, deoarece cererea rămâne nerezolvată.

Ce obligații au instituțiile publice atunci când primesc o cerere și de ce nu pot refuza soluționarea fără un temei legal și fără a indica autoritatea competentă

Instituțiile publice nu pot refuza soluționarea unei cereri în mod arbitrar. Refuzul trebuie să fie justificat și să se bazeze pe un temei legal clar. Mai mult decât atât, dacă o instituție consideră că nu este competentă, are obligația să indice concret autoritatea competentă sau să transmită cererea către aceasta.

Această obligație derivă din principiile generale ale administrației publice, în special din principiul legalității și din obligația de a asigura buna administrare. Cererile nu pot fi lăsate fără răspuns, iar responsabilitatea nu poate fi evitată prin simpla declinare a competenței.

Este important de făcut diferența între un refuz justificat și unul nejustificat.

Refuzul este justificat atunci când instituția demonstrează că nu are competență și indică exact cine trebuie să soluționeze cererea. În schimb, refuzul devine nejustificat atunci când:

• nu este indicată clar instituția competentă
• cererea este plimbată între autorități fără rezultat
• nu se oferă un răspuns motivat în termenul legal.

În astfel de situații, refuzul poate fi contestat în instanță ca fiind nelegal.

Cum se rezolvă conflictul dintre instituții prin stabilirea competenței și ce rol are regulatorul de competență în această procedură

Atunci când conflictul persistă, legea permite intervenția unor mecanisme speciale pentru stabilirea competenței.

În anumite situații, conflictul poate fi soluționat de o autoritate ierarhic superioară, dacă instituțiile se află în aceeași structură administrativă. În alte cazuri, competența este stabilită de instanța de contencios administrativ.

Acest mecanism este cunoscut sub denumirea de regulator de competență. Practic, o autoritate sau o instanță decide care instituție este obligată să soluționeze cererea.

Odată stabilită competența, instituția desemnată nu mai poate refuza soluționarea cererii.

Pentru persoana care se confruntă cu un astfel de blocaj, există mai mulți pași care pot fi urmați.

În primul rând, este important ca solicitările și răspunsurile să fie făcute în scris. Astfel se poate demonstra traseul cererii și modul în care instituțiile au răspuns.

Se poate solicita fiecărei instituții să indice temeiul legal al refuzului și să precizeze în mod clar cine este competent. Lipsa unui răspuns sau un răspuns neclar poate fi folosit ulterior într-o eventuală acțiune în instanță.

Dacă situația nu este rezolvată, persoana poate formula o acțiune în contencios administrativ. Instanța poate obliga instituția competentă să soluționeze cererea și poate constata caracterul nejustificat al refuzului.

Ce se întâmplă dacă instituțiile nu respectă termenele legale și când poate fi considerat că există un refuz tacit de soluționare

Procedurile administrative sunt supuse unor termene legale de răspuns. De regulă, instituțiile trebuie să soluționeze cererile într-un termen stabilit de lege sau de regulamente interne.

Dacă aceste termene sunt depășite, iar cererea nu este soluționată, situația poate fi considerată un refuz tacit. În anumite domenii, legea prevede chiar mecanismul aprobării tacite, prin care lipsa unui răspuns echivalează cu acceptarea cererii.

Chiar și în absența aprobării tacite, depășirea termenului permite persoanei să se adreseze instanței pentru a obține o soluție.

Instanța de contencios administrativ are competența de a analiza legalitatea refuzului și de a stabili cine trebuie să soluționeze cererea.

În practică, instanța poate:

• obliga instituția competentă să rezolve cererea
• anula refuzurile nejustificate
• stabili competența între instituții
• acorda despăgubiri dacă persoana a suferit un prejudiciu.

Aceste măsuri au rolul de a debloca situația și de a asigura respectarea drepturilor persoanei.

De ce astfel de situații nu pot rămâne fără soluție

Dacă legea nu ar interveni în astfel de cazuri, instituțiile ar putea evita responsabilitatea, iar cererile ar rămâne nerezolvate.

De aceea, mecanismele privind conflictul de competență sunt foarte importante pentru funcționarea administrației. Ele asigură faptul că orice cerere trebuie să primească un răspuns și că responsabilitatea nu poate fi evitată prin declinări succesive.

În final, chiar dacă două instituții își declină reciproc competența, situația nu rămâne blocată definitiv. Există soluții legale care permit stabilirea clară a responsabilității și obligarea unei instituții să acționeze.