Doliu uriaș! Victor Slav trece prin momente crunte: De patru luni parcă nu mai sunt om

Doliu uriaș! Victor Slav trece prin momente crunte: De patru luni parcă nu mai sunt om
Publicat de Iulian Luca la 8 aprilie 2023, 22:24

Perioadă dificilă pentru Victor Slav, care trăiește o adevărată dramă în familie. Vedeta a trecut prin clipe greu de imaginat înainte de sărbătorile de Crăciun, atunci când tatăl său, care nu avea probleme evidente de sănătate, s-a stins din viață.

În ultima vreme prezentatorul TV Victor Slav nu mai este mereu cu zâmbetul pe buze așa cum îl știa toată lumea și doar apropiații știu cu adevărat prin ce trece acesta. El nu a făcut public până acum acest lucru.

Perioadă dramatică pentru Victor Slav

Înainte de sărbătorile de iarnă, Victor Slav și-a pierdut tatăl, la care ținea enorm. Această pierdere l-a afectat foarte mult, mai ales că probleme grave nu au fost anterior.

„Numai eu știu prin ce trec. De patru luni parcă nu mai sunt om. Tata a murit în luna decembrie, era sănătos, nu avea vreo suferință. Avea doar 69 de ani. Nimeni nu se aștepta. Totul a fost așa brusc, în urma unui infarct care a precedat, după cum au zis doctorii o embolie pulmonară”, a mărturisit îndrăgita vedetă tv pentru Cancan.

Acesta nu este, din păcate, singurul său necaz, pentru că se pare că nici mama sa nu se simte foarte bine și are probleme de sănătate, după cum a mai mărturisit prezentatorul.

„A fost primul Crăciun fără tata, pentru că s-a întâmplat înaintea sărbătorilor, acum va fi primul și Paște fără el. De atunci, am avut probleme și cu mama, am fost pe la spitale cu ea”, a mai spus acesta.

De sărbătorile de Paște, Victor Slav spune că-și dorește foarte mult să le petreacă în familie alături de fiica sa, Sofia.

„Vreau să o vadă și mama. Vedem cum facem, mereu a petrecut de sărbători cu ambii părinți”, a spus Victor Slav.

Tatăl lui Victor Slav a criticat-o pe Bianca Drăgușanu

Amintim că, tatăl său a fost cel care a avut o reacție destul de dură la adresa Biancăi Drăgușanu. Chiar dacă nu a jignit-o, el a acuzat-o că și-a bătut joc de sentimentele fiului său.

„Fără să fiu subiectiv, ne-a păcălit pe toți. Are un stil … e și asta o calitate … Ne-am convins și noi acum. Ne-am dat seama pe parcurs de anumite lucruri. Partea proastă este că educația pe care i-am dat-o eu lui Victor a fost cam proastă, între ghilimele.

L-am învățat să aibă încredere în oameni și să învețe omul. Dar se pare că, ținând cont de situația actuală, acest lucru nu prea mai are valoare. El a căzut într-o capcană, și noi toți, de altfel”, spunea tatăl lui Victor Slav, la Kanal D.

Informații articol
Publicat în: Stil de viață
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.