Doliu fără margini! A murit o legendă a sportului din România: A fost un mare campion european
SURSA FOTO: Dreamstime
Doliu imens pentru sportul românesc după ce astăzi a fost anunțat decesul unuia dintre cele mai marcante personaje ale rugby-ului românesc. Campion european și de patru ori câștigător al titlului național, acesta s-a stins din viață la vârsta de 85 de ani.
Ioan Teodorescu, fostul mare jucător și antrenor de rugby, s-a stins din viață, vineri, la vârsta de 85 de ani. Slujba de înmormântare va avea loc luni, 6 decembrie, ora 12:00, la Biserica Vatra Luminoasă.
„Federația Română de Rugby își exprimă regretul față de dispariția uneia dintre marile personalități ale rugby-ului românesc, Ioan Teodorescu. Dumnezeu să-l odihnească!”, este mesajul transmis de Federația Română de Rugby.
Născut la București pe 6 septembrie 1936, acesta a debutat în rugby la Clubul „Progresul Finanțe Bănci”, unde a jucat până în 1958. A mai evoluat pentru cluburile Constructorul (1958-1960), Știința București (1960-1962) și Grivița Roșie (1962-1970).
Nume reprezentativ al rugby-ului românesc
Campion european cu Grivița Roșie în 1964, echipă cu care a cucerit de patru ori și titlul național în 1962, 1966, 1967 și 1970, Ioan Teodorescu este unul dintre numele reprezentative ale rugby-ului românesc.
De asemenea, a făcut parte din echipa națională de tineret și apoi de seniori, cu care a participat la turneul din Belgia, în Cupa Păcii, și la cele din Franța și Italia. Postul de bază în echipă era aripă dreapta, dar a jucat și aripă stânga, chiar și in linia a treia. Centru a jucat în finala Cupei Campionilor Europeni, prima ediție, 1962, la București, pierdută de Grivița cu 3–11. A jucat în toate meciurile din a doua ediție a Cupei Campionilor Europeni, ediția 1964. Au fost victorii cu R.U. Casablanca (29–3), Viktoria Hanovra (17–6) și finala cu Stade Montois, când Grivița Roșie a câștigat cu 10–0, devenind campioană europeană.

Onorat pentru meritele sale
Federația Română de Rugby i-a apreciat meritele arătându-și recunoștința față de acesta, în 2017, la pauza meciului România – Georgia, câștigat de Stejari cu 8-7, Ioan Teodorescu a primit o plachetă de onoare, decernată de legendarul Viorel Morariu.
„Rugby-ul m-a învățat și motivat că întotdeauna trebuie să reușești”, spunea în interviul pe care l-a acordat atunci, site-ului FRR.
În ultimii ani, Ioan Teodorescu a fost președintele Asociației Columbofile Sector 6 București, deținând porumbei–voiajori cu recorduri de zbor de 800–1.000 km, care i-au adus medalii si cupe.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.


