Doar un român din patru spune că stă confortabil cu banii. Tot mai multe familii au probleme cu plata facturilor
SURSA FOTO: Dreamstime - Facturi
Situația financiară a consumatorilor din România s-a deteriorat în ultimul an, iar diferența față de alte piețe s-a accentuat. Doar 26% dintre români spun că reușesc să achite toate facturile lunare și să le mai rămână bani pentru economii și alte cheltuieli, potrivit studiului global PwC Voice of the Consumer 2026. Ponderea a scăzut cu 2,5 puncte procentuale față de anul trecut.
România, sub media regională și globală
Procentul românilor care se consideră confortabili din punct de vedere financiar este mai redus decât în Europa Centrală și de Est, unde aproximativ o treime dintre consumatori se află în această situație. Diferența este și mai mare în comparație cu media globală, care ajunge la 48%.
Tendințele sunt, de asemenea, diferite. În timp ce în România indicatorul a scăzut cu 2,5 puncte procentuale într-un an, în Europa Centrală și de Est a avansat cu 5,4 puncte, iar la nivel global cu două puncte procentuale.
În același timp, 10,8% dintre respondenții români spun că gospodăria lor întâmpină dificultăți atunci când trebuie să achite facturile lunare. În 2025, ponderea era de aproximativ 7%.
PwC: Puterea de cumpărare a românilor s-a redus
Ana Maria Iordache, Leader Consumer Markets în cadrul PwC România, pune evoluția pe seama contextului economic și a diferenței dintre evoluția veniturilor și cea a prețurilor.
„Consumatorii resimt direct perioada de ajustare economică prin care trece România. Creşterile de taxe, inflaţia ridicată şi faptul că veniturile nu au ţinut pasul cu preţurile au redus puterea de cumpărare. Scăderea vânzărilor din retail arată că această presiune determină un comportament de consum mai prudent. România este într-o situaţie diferită de cea a regiunii şi a pieţei globale, unde încrederea financiară a consumatorilor a început să se îmbunătăţească”, spune Ana Maria Iordache.
Datele INS citate în studiu arată că, în iunie 2026, salariul mediu net ajustat cu inflația era cu 6,3% mai mic decât în aceeași lună din 2025.
Și comerțul cu amănuntul a înregistrat o scădere. Cifra de afaceri din acest sector s-a redus cu 5,7% în primele șapte luni ale anului față de intervalul similar din 2025.
Românii vor să mănânce mai sănătos
Presiunile asupra bugetelor nu îi determină însă pe români să renunțe la preocupările legate de sănătate, potrivit cercetării.
Șase din zece respondenți spun că în următoarele 12 luni intenționează să consume mai multe fructe și legume proaspete. În același timp, 40% vor să cumpere mai multe vitamine, suplimente și minerale, iar 35% intenționează să majoreze consumul de produse lactate.
La polul opus, 53% vor să reducă produsele procesate sau bogate în zahăr, iar 41% intenționează să consume mai puține băuturi alcoolice.
Siguranța alimentelor îi preocupă pe consumatori
Studiul indică și un nivel ridicat de preocupare în România în privința alimentelor. Utilizarea pesticidelor este menționată de 62% dintre respondenți, iar produsele ultraprocesate reprezintă o preocupare pentru 60%.
Trasabilitatea produselor alimentare este indicată de 52% dintre participanții români la cercetare.
Cea mai mare îngrijorare rămâne însă costul serviciilor medicale. Acesta este menționat de 69% dintre românii chestionați, comparativ cu 64% dintre respondenții din Europa Centrală și de Est și 54% la nivel global.
„Românii nu renunţă la ideea de a avea o viaţă mai sănătoasă, dar îşi ajustează alegerile la bugetul disponibil. Cumpără în continuare alimente proaspete, suplimente şi produse de wellness, însă sunt mai atenţi la preţ şi la utilitatea concretă a produselor. Pentru companii, valoarea nu mai înseamnă doar un preţ mic. Înseamnă şi informaţii clare, transparenţă şi încredere”, afirmă Ana Maria Iordache.
Peste 700 de români au participat la studiu
Studiul PwC Voice of the Consumer 2026 a fost realizat în perioada februarie-martie, pe baza răspunsurilor oferite de 21.808 persoane din 27 de țări.
Pentru Europa Centrală și de Est au fost chestionate 2.419 persoane din România, Polonia, Ungaria și Ucraina. Dintre acestea, 707 au fost respondenți din România.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.