Sindicaliștii cer aplicarea formulei legale pentru calculul salariului minim

Conform legii, salariul minim trebuie actualizat anual pe baza unui mecanism clar, care combină rata medie a inflației prognozate și creșterea reală a productivității muncii. În acest fel, veniturile lucrătorilor ar trebui să acopere creșterea prețurilor și să reflecte evoluția economică.

Cartel Alfa atrage atenția că o eventuală neindexare a salariului minim ar reduce semnificativ puterea de cumpărare a angajaților și ar afecta ritmul viitoarelor majorări.

„Neindexarea salariului minim anul viitor duce atât la pierderea puterii de cumpărare, dar și la scădere semnificativă a valorii creșterilor viitoare.

Cum adică? Un simplu calcul matematic, o creștere de 10% diferă dacă valoarea de bază este 25 sau 30.

În cazul valorii ipotetice 25 de lei aduce o creștere de 2,5 lei, adică un total de 27,5 lei. Suma de 30 de lei ar crește cu 3 lei, ajungând la un total de 33 de lei. Dacă se pierde indexarea din 2026 se va ajunge la o astfel de situație”, transmit sindicaliștii.

Potrivit calculelor organizației, o neaplicare a formulei prevăzute de lege ar afecta direct evoluția salariului minim în următorii ani. Dacă regulile ar fi respectate, în 2026 salariul minim ar trebui să atingă 4.431 de lei, iar până în 2029 ar urma să ajungă la 5.217 lei.

Efectele unei posibile înghețări asupra veniturilor viitoare

Reprezentanții Cartel Alfa susțin că o decizie de plafonare a salariului minim ar avea consecințe economice pe termen lung. Sindicaliștii atrag atenția că, în cazul în care majorarea din 2026 nu se aplică, diferențele s-ar resimți în următorii ani, prin creșteri mai mici ale veniturilor.

cartel alfa, salariul minim
SURSA FOTO: Facebook, Cartel Alfa

„Dacă amenințările politicienilor de plafonare a salariului minim se adeveresc, atunci prima creștere va fi cea din 2027 când salariul minim ar ajunge la 4.321 lei. Creșterea din 2026 ar fi inferioară celei din 2025 (-110 lei). Problema și mai mare este că în 2029, moment în care salariul minim brut ar trece de pragul de 5.000 lei, neindexarea în 2026 ar duce la o creștere modică, ajungând doar la 4.769 lei”, avertizează confederația sindicală.

Sindicaliștii subliniază că respectarea formulei de calcul nu reprezintă doar o chestiune de echitate socială, ci și o obligație legală și europeană. În opinia acestora, aplicarea consecventă a indexării contribuie la stabilitatea veniturilor și la stimularea consumului intern.

Argumentele economice ale Cartel Alfa pentru majorarea salariului minim

Cartel Alfa a transmis guvernului o listă de argumente care justifică menținerea formulei de creștere a salariului minim. Printre acestea se numără protecția lucrătorilor cu venituri reduse, sprijinirea consumului și respectarea legislației europene.

  • Protejarea lucrătorilor cu salarii mici, cei mai afectați de creșterea prețurilor la alimente și utilități.
  • Menținerea unui nivel de consum intern care să contribuie la dezvoltarea economică.
  •  Respectarea directivei europene privind salariile minime adecvate, transpusă deja în legislația națională.

Reprezentanții sindicali susțin că o abordare prudentă, dar consecventă, în privința salariului minim ar putea contribui la reducerea inegalităților și la o mai bună distribuție a beneficiilor economice.

Divergențe între partidele din coaliția de guvernare

Dezbaterea privind majorarea salariului minim a generat opinii divergente între formațiunile din coaliția de guvernare. În timp ce liderii PSD susțin o nouă creștere în 2026, premierul și reprezentanții PNL consideră că o astfel de decizie ar trebui amânată din motive economice.

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că reprezentanți ai Comisiei Europene au avertizat România în privința riscurilor legate de înghețarea salariului minim.

„Am avut săptămâna trecută cred o primă discuţie despre acest subiect. Ministrul Finanţelor a venit şi a prezentat nişte date. Între timp, noi am avut o şedinţă la Amsterdam, la Partidul Socialiştilor Europeni, unde a venit şi doamna comisar Roxana Mânzatu, care are exact acest domeniu în gestiune la Comisia Europeană, şi care ne-a spus că nu e chiar bine să îngheţăm salariul minim, că ştie de discuţia din Coaliţie, că asta ar putea duce spre infringement. Atunci eu am rugat-o, de aceea s-a redeschis acest subiect, să pregătească de la nivelul Comisiei Europeane un material pe acest subiect”, a declarat Grindeanu.

De cealaltă parte, premierul Ilie Bolojan a afirmat că „în principiu, salariul minim nu va crește!”, subliniind riscurile pentru competitivitatea economiei.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a precizat că o eventuală majorare a salariului minim ar putea afecta competitivitatea firmelor, în special a celor mici și mijlocii. Acesta a menționat că discuțiile continuă, inclusiv pe tema menținerii sumei neimpozabile de 300 de lei în salariul minim.

„E o discuție în momentul de față în coaliție pe acest subiect, care nu este încă finalizată. Din punctul meu de vedere, nu ne permitem să creștem salariul minim, astăzi, și n-ar trebui să-l creștem. În momentul când vom avea un diagnostic foarte clar în coaliție, vom anunța acest lucru, dar ca și atitudine, ca și direcție, acesta este punctul meu de vedere, pentru că totuși trebuie să ne gândim un pic și la competitivitatea economiei României”, a spus ministrul.