Daniel Zamfir, în conflict cu CTP după numirea Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier al Cabinetului Bolojan

Senatorul social-democrat Daniel Zamfir a reacționat vehement la criticile lansate de jurnalistul Cristian Tudor Popescu, pe care l-a acuzat că practică un tip de jurnalism „veninos” și că face parte dintr-o rețea de propagandă menită să denigreze PSD de peste trei decenii.

Într-o postare amplă pe pagina sa de Facebook, parlamentarul a declarat că Popescu l-ar fi atacat după ce el a afirmat că implicarea Oanei Gheorghiu în construcția unui corp de spital la Marie Curie nu ar fi fost una strict voluntară, susținând că aceasta și partenera ei de proiect ar fi fost remunerate cu câte 5.000 de euro pe lună din donațiile colectate.

Zamfir a afirmat că nu a adus acuzații, ci doar a încercat să corecteze o narațiune publică potrivit căreia întreaga acțiune ar fi fost exclusiv caritabilă și neplătită. El a mai adăugat că ar fi „o minciună” să se spună că singurul spital construit în România în ultimii 35 de ani este cel ridicat de cele două fondatoare ale Fundației Dăruiește Viață, argumentând că în toată țara au fost realizate numeroase investiții similare de către autoritățile locale și guvernele succesive.

Senatorul a susținut că, în realitate, zeci de clădiri de spital au fost construite sau reabilitate în ultimii ani, inclusiv în București, dar că „propagandiștii” preferă să ignore aceste realizări.

Zamfir a subliniat că, deși astfel de campanii ar fi vizat constant partidul, PSD a demonstrat că este „hard to die”, în pofida eforturilor adversarilor de a-l face să dispară. În același context, senatorul a vorbit despre ceea ce a numit „curentul progresist de tip woke”, pe care l-a descris drept „un cancer care lovește în fibra umană”, considerând că atacurile împotriva Bisericii și a valorilor tradiționale ar face parte din aceeași strategie de subminare a normalității.

CTP
Cristian Tudor Popescu / SURSA FOTO: Inquam Photos, Bogdan Buda

Zamfir, mândru că s-a opus lui Traian Băsescu, chiar dacă a fost exclus atunci din partid

Referindu-se la propriul parcurs politic, Zamfir a afirmat că este mândru că s-a opus vehement fostului președinte Traian Băsescu și lui Ludovic Orban, ceea ce i-ar fi adus excluderea din partid la acea vreme. El a declarat că, în ciuda opoziției „propagandei feroce”, a reușit să promoveze legi care au adus dreptate persoanelor „tâlhărite de bănci, IFN-uri și recuperatori”.

În contrast, susține senatorul, Cristian Tudor Popescu ar fi rămas un „propagandist trist și frustrat”, care ar continua să răspândească ură în spațiul public, influențând negativ dezbaterea socială. Zamfir a susținut că stilul agresiv al acestuia ar fi fost preluat de o parte a publicului său, pe care îl consideră „adulatori pentru care jignitul a devenit singura formă de manifestare publică”.

Zamfir a publicat lista proiectelor medicale cu care PSD se mândrește

În finalul postării, Daniel Zamfir a făcut apel la „respectul pentru adevăr” și a enumerat o serie de proiecte medicale finalizate sau în derulare, care, potrivit lui, demonstrează implicarea PSD în modernizarea sistemului de sănătate.

Lista prezentată include centrele de mari arși din Timișoara, Târgu Mureș și București (Grigore Alexandrescu), Spitalul Județean din Bistrița, Spitalul de neurochirurgie din Cluj, Spitalul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, noul sediu al Spitalului de Urgență „Dimitrie Gerota” și Spitalul Clinic de Copii „Victor Gomoiu”.

El a menționat, de asemenea, investițiile în modernizarea Spitalului Foișor, construcția Centrului de Diagnostic și Cercetare a Tuberculozei din Sectorul 4, Maternitatea „Sfântul Ioan”, Institutul Fundeni, precum și Spitalul Municipal de Pediatrie din Craiova și Spitalul Județean Tulcea.

Printre proiectele aflate în desfășurare, Zamfir a amintit construcția noului spital din Tecuci, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș, Institutul Regional de Oncologie din Timișoara, centrul de radioterapie din Pitești, precum și noile corpuri de clădire de la spitalele județene din Constanța și Alba Iulia.

Postarea integrală a lui Daniel Zamfir

„DÂRELE LĂSATE DE PROPAGANDIȘTII VENINOŞI

🎯A venit momentul ca” otrava societății”, Cristian Tudor Popescu,  sǎ mǎ jignească și pe mine pentru cǎ am îndrăznit sǎ afirm cǎ implicarea, absolut lăudabilă de altfel, a dnei Gheorghiu în construcția unui corp de spital la Marie Curie, nu a fost voluntară, întrucât

dânsa, si probabil si partenera ei, au fost remunerate din aceste donații cu câte 5000 de euro pe luna.

🎯N-am acuzat, doar am încercat sa răspund unei propagande virulente care vorbea de o actiune caritabilă, de voluntariat.

🎯Si am mai îndrăznit sa spun ca e o minciună sa afirmi că singurul spital din Romania in ultimii 35 de ani a fost construit de aceste doamne.

🎯Sunt zeci de corpuri de spitale noi, de corpuri reabilitate de primăriii si consilii județene in foarte multe locuri din țară si chiar patru în Bucuresti,  sub ochii propagandistului CTP.

🎯Dar nu, pentru propagandistii adunati in „Fratia Sobolanilor” nu adevărul contează. Ei au o misiune pentru care sunt bine plătiți. Sau pardon, misiunea lor e „acțiune civică”. De 35 de ani, cu bani mulți, veniți pe filiera Soroş, se lucrează intens la demonizarea PSD. A spus-o chiar Elena Udrea, parte integrantă a rețelei de atunci.

🎯Acum nu mai e vorba doar de PSD.

🎯PSD-ul a demonstrat ca e „hard to die” in ciuda strădaniei propagandiștilor care vor sa dispară pur si simplu. Oamenii nu vor,  si ei, propagandistii urii,  turbeaza pur si simplu. Si ca să vă citez din cel pe care-l preaslăveați până mai ieri: „Ghinion”!

🎯Curentul asta progresist, denaturat, de tip woke, atacul la Biserica, la normalitate,  e cancerul care lovește in fibra umană. Iar cei care-i finanțează pe propagandiștii d’alde Popescu fix asta urmăresc!

🎯Si pentru că văd ca v-a preocupat traseul meu, politic, dle Popescu am sa vă spun doar atât: sunt mândru ca m-am opus vehement atât lui Basescu cat si lui Orban, motiv pentru am fost exclus din partid. Eu am ramas cel care, in ciuda opoziției propagandei feroce si a celor care va folosesc si pe dvs, am reușit sa fac dreptate celor care erau pur si simplu tâlhăriți de unele banci, IFN-uri si recuperatori!

🎯In timpul asta, dvs continuați si picurați otravă in societatea românească si sa ne învrăjbiți.

🎯Mă uit la adulatorii dvs si constat un lucru cert: ati devenit model pentru cei pentru care jignitul e singura forma de manifestare publică.

🎯Ce sa zic, ati reușit!

🎯Si dacă de la toate trusturile de presă pe unde ati fost ați plecat pe ușa din dos,  rămâneți in istorie ca un propagandist trist, frustrat si neîmplinit care varsa venin in singur loc unde i-a mai ramas, pe facebook.

‼️P.S. Din respect pentru adevar, nu pentru fală, in ultimii patru ani asta este bilantul „ciumei roșii” cu privire la construcția de spitale!

‼️Lista principalelor proiecte finalizate sau in curs de finalizare

– 3 centre de mari arsi: Timișoara, Targu Mures, Grigore Alexandrescu

– Spitalul Județean din Bistrița

– ⁠Spitalul de neurochirurgie din Cluj

– ⁠Spitalul de Pneumoftiziologie din București (Marius Nasta)

– ⁠noul sediu al Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota

– ⁠Spitalul Clinic de Copii „Victor Gomoiu”

– ⁠modernizarea Spitalului Foisor- ambulatoriu nou

– ⁠construcția Centrului de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei din Bucuresti (sectorul 4)

– ⁠Maternitatea Sfântul Ioan, o investiție de 50 de milioane de euro din fonduri europene

– ⁠modernizarea Institutului Fundeni, cu o investiție guvernamentală de peste 500 de milioane de euro pentru construcția de clădiri noi

– ⁠Modernizarea Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu”

– ⁠Spitalul Municipal de Pediatrie din Craiova

– ⁠Spitalul judetean Tulcea

– Spitale in orașe mici: Viseu, Beclean

– Reabilitarea spitalului județean de urgenta Drobeta Turnu Severin

– Aripi de spitale reabilitate complet

-Proiecte demarate:

– Construcția noului Spital din Municipiul Tecuci  – demarat in 2024 – fondurile fiind asigurate din bugetul Consiliului Județean Galați

– Institutul de Urgenta pentru Boli Cardiovasculare si Transplant (IUBCVT) din Târgu Mureș- proiect in val de 105 mil de euro, spital complet nou destinat tratării pacienților cu afectarea cardiovasculare grave, atat adulti cati si copii

– ⁠Spitalul judetean Tulcea

– Spitale in orașe mici: Viseu, Beclean

– Reabilitarea spitalului județean de urgenta Drobeta Turnu Severin

– Aripi de spitale reabilitate complet

-Proiecte demarate:

– Construcția noului Spital din Municipiul Tecuci  – demarat in 2024 – fondurile fiind asigurate din bugetul Consiliului Județean Galați

– Institutul de Urgenta pentru Boli Cardiovasculare si Transplant (IUBCVT) din Târgu Mureș- proiect in val de 105 mil de euro, spital complet nou destinat tratării pacienților cu afectarea cardiovasculare grave, atat adulti cati si copii

– ⁠Institutul regional de oncologie din Timișoara

– ⁠Centrul de radioterapie din Pitești

– ⁠Corp nou de cladire la Spitalul Județean Constanța

– ⁠Corp nou de clădire la Spitalul Județean Alba Iulia”, a scris senatorul PSD pe pagina sa de Facebook.