Daniel Băluță confirmă că a fost intoxicat cu mercur și arsenic: Simptome și manifestări pe care le suport în ultimele luni
SURSA FOTO: Inquam Photos / Gyozo Baghiu - Daniel Băluţă
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că starea sa de sănătate s-a agravat din cauza expunerii continue la mercur și arsenic, substanțe găsite în concentrații foarte mari în organism. Potrivit anturajului, se confruntă cu dureri severe, insomnie și probleme stomatologice, fiind nevoit să își scoată mai mulți dinți. Autoritățile nu au identificat încă sursa intoxicației, iar Băluță spune că investighează cauza, împreună cu apropiații săi.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că starea sa de sănătate s-a deteriorat din cauza expunerii la mercur și arsenic
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat marți la România TV că starea sa de sănătate s-a agravat în ultima perioadă din cauza expunerii ridicate și continue la mercur și arsenic.
Edilul a precizat că medicii au descoperit în organismul său concentrații extrem de mari de substanțe toxice.
Mai mult, surse din anturajul său au relatat că acesta se confruntă cu dureri puternice, insomnii și complicații stomatologice grave, din cauza cărora a fost nevoit să își scoată mai mulți dinți.
Băluță s-ar confrunta cu dureri musculare și articulare intense, senzații persistente de furnicături, insomnie accentuată și probleme stomatologice grave, care l-au obligat să își extragă mai mulți dinți.
Medicii au constatat în organismul său concentrații extrem de ridicate de substanțe toxice: nivelul de arsenic eliminat prin urină ar fi fost de aproximativ 500 de ori peste limita normală, iar mercurul din sânge ar fi depășit de patru ori nivelul admis.
Băluță a confirmat că nu e vorba despre simple zvonuri sau invenții
Potrivit primarului, analizele medicale recente au arătat că nivelul de mercur și arsenic din sângele său depășește semnificativ limitele normale, iar expunerea la aceste metale grele i-a afectat organismul.
El a explicat că, în ultimele luni, a avut simptome neplăcute și și-a pus întrebări cu privire la modul în care s-ar fi putut expune la astfel de substanțe.
Daniel Băluță a susținut că rezultatele analizelor au indicat că în sângele său există mult mai mult mercur și arsenic decât ar trebui, iar cantitatea de arsenic eliminată prin urină a ajuns la cote „uriașe”.
„Este o realitate faptul că în sângele meu există mult mai mult mercur și mai mult arsenic decât ar trebui să existe.
În ultima perioadă, cantitatea de arsenic pe care am eliminat-o prin urină a fost la cote absolut uriașe”, a declarat Daniel Băluță pentru postul de televiziune.
Efecte care se manifestă deja de mai multe luni
Daniel Băluță a arătat că intoxicația cu metale grele are consecințe nefaste asupra organismului, iar pe termen scurt manifestările au fost „absolut nedorite”, fiind nevoit să le suporte în ultimele luni.
Primarul a afirmat că substanțe care nu ar trebui să se afle în corpul unui om în asemenea doze au fost identificate în organismul său, iar el s-a străduit să controleze alimentația și consumul de lichide pentru a elimina riscul unei noi expuneri.
În același timp, Daniel Băluță a spus că a încercat să combată efectele intoxicației și a subliniat că expunerea a fost continuă, motiv pentru care a ridicat semne de întrebare despre sursa acesteia.
„În mod evident, intoxicația cu aceste metale grele are consecințe nefaste asupra organismului. Pe termen scurt, efectele nocive sunt reprezentate de simptome și manifestări absolut nedorite, pe care a trebuit să le suport în ultimele luni.
Într-un mod paradoxal, substanțe care nu au ce să caute în corpul unui om în asemenea doze există în corpul meu. M-am străduit să fac tot ce este posibil pentru a controla ce mănânc și ce beau, astfel încât să am siguranța că nu mai există expunere la acest tip de substanțe.
Pe de altă parte, am încercat să combat efectele acestora. A existat o expunere continuă si asta mă face să îmi ridic semne de întrebare”, a completat Băluță.
Primarul Sectorului 4 a precizat că, până în prezent, nu a reușit să identifice cauza exactă a intoxicării.
El spune totuși că lucrează împreună cu apropiații săi pentru a afla cum au ajuns mercurul și arsenicul în organismul său.
„Până la acest moment nu am reușit să identific sursa. Lucrez împreună cu cei apropiați mie pentru a încerca să identific modul în care s-a întâmplat acest lucru și în momentul în care voi identifica modul voi ști cu exactitate ce s-a întâmplat.
E o realitate că arsenicul nu circulă liber prin aer, apă sau alimente. Mercurul poate, dar nu într-o asemenea doză.
Faptul că ele coexistă și că lucrul acesta probabil s-a întâmplat pe o perioadă îndelungată, a existat o expunere constantă și continuă pe această linie, mă face să-mi ridic reale semne de întrebare”, a mai precizat Daniel Băluță.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





