Cum a fost construit litoralul românesc în comunism. Povestea investiției uriașe care trebuia să aducă valută în țară

Puțini români știu că litoralul românesc, așa cum îl cunoaștem astăzi, nu a fost gândit inițial doar ca o destinație de vacanță pentru turiștii din țară. În spatele stațiunilor de la malul mării a existat un plan economic uriaș, construit în anii comunismului, când România avea nevoie urgentă de valută și de deschidere către turiștii străini. Transformarea unei simple fâșii de nisip din Dobrogea într-un lanț de stațiuni moderne a devenit unul dintre cele mai ambițioase proiecte turistice din istoria României.

Mamaia nu a început ca stațiune, ci ca un mic sat dobrogean

Înainte de hoteluri, cazinouri și promenade aglomerate, Mamaia era un sat dobrogean locuit de pescari greci, lipoveni și crescători de cai tătari. Numele locului provine chiar de la un proprietar tătar din perioada stăpânirii otomane.

Primele construcții turistice au apărut abia în 1906, când zona a fost amenajată după planurile unui arhitect peisagist. În acea perioadă exista și o linie ferată care lega Constanța de Mamaia, pe traseul unde astăzi se află Bulevardul Mamaia. Aceasta a funcționat până în jurul anului 1960.

Stațiunea a început să se dezvolte în perioada interbelică. Cazinoul din Mamaia a fost construit în 1935, iar Hotelul Rex, considerat primul hotel modern al stațiunii, a apărut în 1936. Un incendiu major produs în 1920 a distrus primele construcții, însă dezvoltarea nu s-a oprit, potrivit EVZ.

Cezar Lăzărescu, arhitectul care a schimbat complet litoralul românesc

Hotelurile-bloc și marile investiții au apărut după 1957, odată cu planurile de modernizare accelerate din perioada comunistă.

Numele esențial al acestui proiect este cel al arhitectului Cezar Lăzărescu, omul care a coordonat transformarea litoralului într-un proiect național. Absolvent al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu”, cu calificativul Magna cum laude, Lăzărescu a fost desemnat direct de Gheorghe Gheorghiu-Dej să conducă dezvoltarea litoralului românesc.

Între 1955 și 1960, el a împărțit litoralul în două mari zone: una balneară, în jurul lacului Techirghiol, cu Eforie Nord, Eforie Sud și Techirghiol, și una dedicată odihnei și recreerii, centrată pe Mamaia.

Una dintre cele mai importante reușite ale sale a fost convingerea conducerii comuniste să renunțe la stilul stalinist masiv și rigid și să adopte stilul internațional, cu linii simple, fațade vitrate, beton aparent și spații verzi generoase. Pentru această realizare, în 1961, a primit Premiul de Stat al Republicii și Ordinul Muncii.

Mamaia a devenit una dintre cele mai mari stațiuni turistice din Europa

La începutul anilor ’60, Mamaia devenise deja o stațiune-parc de aproximativ 70 de hectare și unul dintre cele mai mari ansambluri hoteliere din Europa acelor vremuri.

Au fost create aproximativ 10.000 de locuri de cazare într-un timp foarte scurt, fără ca ritmul rapid de construcție să distrugă partea estetică a proiectului. A fost practic începutul turismului românesc de masă.

Hoteluri precum Perla, Lido, Parc, Flora, Dacia sau București au fost ridicate în stilul arhitecturii internaționale și au rămas până astăzi repere ale stațiunii.

În 1966 a fost inaugurată și gondola care traversa stațiunea, devenind rapid simbolul modernizării și una dintre cele mai mari atracții pentru turiști.

Stațiunile din sud au fost construite pentru turiști străini și demnitari

După succesul Mamaia, între 1967 și 1973 au fost ridicate de la zero alte șase stațiuni: Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus și Saturn.

Fiecare avea o identitate proprie și toate făceau parte dintr-un proiect coerent de urbanism turistic, rar întâlnit în Europa de Est.

Neptun a fost gândită ca o stațiune de lux, mai retrasă, lângă Pădurea Comorova. Aici au fost construite vilele de protocol pentru conducerea comunistă, inclusiv Vila Nufărul, realizată special pentru Nicolae și Elena Ceaușescu.

Din 1966, cuplul prezidențial își petrecea verile la Neptun, iar România socialistă era practic condusă de aici în sezonul estival. Vila a fost proiectată să reziste la cutremure de până la 9 grade și este folosită și astăzi ca reședință de protocol.

Olimp a devenit simbolul luxului pe litoralul comunist

Stațiunea Olimp a apărut în 1972 și a găzduit probabil cel mai spectaculos complex hotelier de pe litoralul românesc: Amfiteatru–Panoramic–Belvedere.

Creat de arhitecții Șerban Manolescu și Radu Mănăilă, ansamblul era inspirat din proiectele turistice franceze de pe coasta mediteraneană și era considerat cel mai luxos din întreg blocul comunist.

Accesul era rezervat în special turiștilor străini, demnitarilor și invitaților speciali ai regimului. Aici funcționa și unul dintre rarele shop-uri unde se puteau cumpăra produse de import doar pe valută.

Litoralul aducea milioane de turiști și sume importante de valută

La finalul anilor ’70, litoralul românesc ajunsese la apogeu.

România primea aproximativ 1,5 milioane de turiști străini pe sezon. Peste 360.000 veneau din Germania de Vest și Germania de Est, aproximativ 300.000 din alte state socialiste, iar zeci de mii soseau din Suedia, Franța, Anglia și Finlanda.

Întreg litoralul dispunea de 144.000 de locuri de cazare, dintre care 32.000 doar în Mamaia, și genera aproximativ 70.000 de locuri de muncă permanente și sezoniere.

Prețurile accesibile au fost unul dintre marile avantaje. O cameră dublă de lux costa 52 de lei pe zi, în condițiile în care salariul mediu era de aproximativ 1.800 de lei. Astfel, vacanța la mare devenise accesibilă și pentru muncitorul român, nu doar pentru turiștii străini.