CSM acuză un atac fără precedent asupra justiției. Peste 3.500 de judecători au adoptat o poziție comună

CSM acuză un atac fără precedent asupra justiției. Peste 3.500 de judecători au adoptat o poziție comună

SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin - Consiliul Superior al Magistraturii (CSM)

Publicat de Iulian Luca la 10 iunie 2026, 16:24

Consiliul Superior al Magistraturii susține că sistemul judiciar se confruntă cu un atac fără precedent în perioada postdecembristă. Secția pentru judecători a decis să apere independența justiției, invocând o campanie de denigrare care s-ar fi desfășurat în ultimul an și care ar fi afectat încrederea publică în magistrați.

CSM susține că independența justiției este afectată de o campanie desfășurată în ultimul an

Consiliul Superior al Magistraturii a publicat Hotărârea nr. 1348/2026, prin care Secția pentru judecători a constatat existența unui atac fără precedent la adresa independenței justiției și a decis adoptarea unor măsuri pentru apărarea acesteia, transmite luju.ro.

Potrivit documentului, analiza a vizat acțiunile și declarațiile publice ale unor reprezentanți ai clasei politice, ale unor organizații neguvernamentale, publicații și persoane publice în perioada iulie 2025 – iunie 2026.

CSM afirmă că toate cele 239 de instanțe din România au organizat adunări generale ale judecătorilor la data de 9 iunie 2026. Potrivit datelor prezentate de instituție, 98,6% dintre judecătorii prezenți, reprezentând 84% din totalul magistraților aflați în funcție, au susținut poziția potrivit căreia există o încercare de subordonare a puterii judecătorești de către puterea politică.

În același timp, adunările generale au mandat Consiliul Superior al Magistraturii să întreprindă demersuri atât la nivel național, cât și internațional pentru apărarea independenței justiției. De asemenea, judecătorii au respins propunerile legislative privind salarizarea magistraților și au susținut observațiile formulate anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție și de CSM.

justitie avocat
SURSA FOTO: Dreamstime – Sistemul de justiție

Instituția invocă amenințări la adresa magistraților și un deficit major de personal

În documentul publicat, CSM susține că efectele campaniei de denigrare s-ar fi reflectat inclusiv în apariția unor amenințări și instigări împotriva judecătorilor și a membrilor familiilor acestora. Instituția afirmă că au existat situații în care au fost necesare ordine de protecție și că au fost formulate sesizări către organele de urmărire penală în legătură cu mesajele publice îndreptate împotriva magistraților.

Consiliul a prezentat și rezultatele unui chestionar la care au participat 2.583 de judecători, reprezentând peste jumătate din corpul activ al magistraturii. Potrivit datelor centralizate, 98,2% dintre respondenți au declarat că au perceput în ultimul an existența unei campanii publice împotriva justiției.

Hotărârea include și o analiză privind cauzele în care a intervenit prescripția răspunderii penale după decizia Curții Constituționale din 2022. CSM arată că, din cele 14.584 de infracțiuni analizate, peste 21% erau deja prescrise la momentul sesizării instanțelor, iar aproximativ 73% din perioada care a condus la împlinirea termenului de prescripție s-a consumat în faza de urmărire penală. Instituția susține că aceste date contrazic afirmațiile potrivit cărora instanțele ar fi principalii responsabili pentru intervenirea prescripției.

Un alt subiect abordat în hotărâre este deficitul de personal din sistemul judiciar. CSM estimează că există un deficit de aproximativ 800 de judecători și 6.000 de grefieri. Instituția afirmă că a solicitat în repetate rânduri Guvernului deblocarea concursurilor de admitere în magistratură și că lipsa recrutărilor a contribuit la dificultățile de funcționare ale unor instanțe.

Potrivit documentului, hotărârea va fi transmisă mai multor instituții naționale și internaționale, inclusiv Comisiei Europene, Parlamentului European, Curții de Justiție a Uniunii Europene, Consiliului Europei, Președintelui României și Guvernului.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.