Înalta Curte a decis cine e considerat militar în Legea armelor. Simpla efectuare a Armatei nu oferă dreptul de a cumpăra armă

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a clarificat o problemă juridică ce putea avea efecte asupra unui număr foarte mare de români care au efectuat serviciul militar obligatoriu înainte de suspendarea stagiului militar. Instanța supremă a stabilit că aceste persoane nu sunt considerate „militari” în sensul Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor.

Decizia a fost pronunțată în urma unui litigiu deschis de un bărbat din Bacău care a solicitat autorizarea pentru procurarea unei arme letale de apărare și pază, invocând faptul că a efectuat serviciul militar și a fost trecut ulterior în rezervă.

Litigiul a pornit de la refuzul acordării unei autorizații pentru armă letală

Cazul a început după ce Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a respins cererea unui bărbat care dorea să obțină autorizația pentru procurarea unei arme letale de apărare și pază.

Acesta a susținut că a efectuat stagiul militar obligatoriu în anii ’70, a avut statut militar pe perioada încorporării, a fost retribuit și ulterior a fost trecut în rezervă, aspecte consemnate în livretul militar.

În opinia sa, aceste elemente îl încadrau în categoria militarilor prevăzuți de Legea armelor și munițiilor.

Nemulțumit de decizia poliției, bărbatul a contestat-o în instanță.

Legea acordă anumitor categorii profesionale un regim special privind procurarea armelor

Disputa juridică s-a concentrat asupra interpretării articolului 13 alineatul (2) litera a) din Legea nr. 295/2004.

Potrivit acestui text, anumite categorii profesionale pot solicita autorizarea pentru procurarea armelor letale de apărare și pază fără a fi obligate să demonstreze existența unei amenințări concrete la adresa vieții, integrității corporale sau bunurilor lor.

Printre beneficiarii acestui regim se află magistrații, diplomații, polițiștii, militarii și alte persoane care ocupă funcții ce beneficiază de un statut juridic special.

Problema ridicată în dosar a fost dacă noțiunea de „militar” poate fi extinsă și asupra persoanelor care au efectuat cândva serviciul militar obligatoriu.

Tribunalul a admis inițial argumentele reclamantului

În primă instanță, Tribunalul a considerat că termenul de „militar” ar trebui interpretat într-un sens mai larg.

Instanța a obligat Inspectoratul de Poliție Județean Bacău să reanalizeze cererea de autorizare pentru procurarea unei arme letale, apreciind că perioada în care reclamantul a efectuat serviciul militar poate fi relevantă în interpretarea legii.

Ulterior, dosarul a ajuns la Curtea de Apel Bacău, care a apreciat că este necesară o clarificare de principiu și a solicitat Înaltei Curți să stabilească în mod obligatoriu sensul noțiunii de „militar” utilizate de Legea armelor.

Înalta Curte a stabilit că serviciul militar obligatoriu nu este suficient

Judecătorii instanței supreme au analizat dacă interpretarea termenului „militar” poate fi extinsă la persoanele care au efectuat stagiul militar înainte de suspendarea serviciului militar obligatoriu în România.

Răspunsul a fost negativ.

Înalta Curte a stabilit că noțiunea de „militar” din Legea nr. 295/2004 trebuie raportată la persoanele care fac parte din corpul profesional militar și nu la orice persoană care a avut, la un moment dat, obligația legală de a efectua serviciul militar.

Prin urmare, simpla efectuare a armatei și trecerea ulterioară în rezervă nu conferă automat statutul de militar în sensul prevederilor care reglementează accesul la arme letale.

Hotărârea devine obligatorie pentru toate instanțele din România

Importanța hotărârii depășește cazul concret analizat de instanță. Până la suspendarea serviciului militar obligatoriu în anul 2007, majoritatea bărbaților din România au efectuat stagiul militar.

Dacă interpretarea propusă de reclamant ar fi fost acceptată, un număr foarte mare de persoane ar fi putut solicita acces la regimul juridic special prevăzut de Legea armelor, invocând simpla efectuare a serviciului militar în trecut.

Instanța supremă a apreciat că o asemenea interpretare nu este compatibilă cu scopul și sensul actual al legii.

Decizia a fost pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Hotărârea are caracter obligatoriu și va trebui aplicată de toate instanțele din România atunci când vor analiza situații similare.