Cristian Păun, despre restricțiile profesionale invocate de magistrați

Magistrații susțin că restricțiile privind implicarea în activități economice justifică existența pensiilor speciale. Cristian Păun a transmis însă că, din punctul său de vedere, magistrații au acces la mai multe forme de economisire și investiții, precum fonduri private de pensii, investiții pe bursă, în artă sau în imobiliare.

El a precizat că salariile actuale compensează restricțiile profesionale și că aceste condiții sunt cunoscute la momentul intrării în profesie.

„#1: Magistrații: Noi nu avem voie să ne facem firme, nu avem voie să intrăm în politică. Astfel că cerem pensii speciale.

De fapt:

– Magistrații au voie să participe la orice fond privat de pensii, fond privat de investiții, pot participa la o schemă de asigurări de viață, pot investi pe bursă, pot investi în artă, pot investi în proiecte imobiliare, pot cumpăra terenuri. Adică, au voie să facă extrem de multe dacă vine vorba de investiții.

– Magistrații primesc salarii mai mari pentru acele restricții de a nu fi implicați direct în derularea de activități economice.

– Magistrații știu acest lucru atunci când aleg această meserie. Alegerea lor include la pachet și această restricție”, spune acesta într-o postare pe Facebook.

Observații privind vârsta de pensionare

Profesorul a afirmat că, în Uniunea Europeană, sistemele de pensii dedicate magistraților funcționează diferit față de modelul actual din România. El a menționat ca exemplu vârstele de pensionare, care în alte state sunt, de regulă, de 60 sau 65 de ani.

Păun a susținut că, în opinia sa, pensionarea la vârste mai mici, precum 45 de ani, nu se regăsește în practicile europene.

„#2: Magistrații: În toată Uniunea Europeană există pensii speciale acordate magistraților. Să nu cumva să vă atingeți de pensiile noastre speciale!

De fapt:

– Există aceste pensii însă ele se acordă diferit de modul în care se acordă ele astăzi în România. Cel mai simplu exemplu este vârsta de pensionare. Nicăieri în Uniunea Europeană nu se acordă pensii speciale magistraților de la 45 de ani (vârsta de pensionare este 60 sau 65 de ani în aproape toate țările din UE)”, mai spune Păun.

Argumente privind importanța altor categorii profesionale

Păun a afirmat că munca magistraților nu este mai importantă decât cea a altor categorii, menționând profesii precum medici, profesori sau lucrători din zone tehnice și industriale. El a transmis că gradul de risc al unor meserii practicate în alte domenii ar fi chiar mai ridicat.

„#3: Magistrații: Noi facem o muncă extrem de grea, extrem de importantă pentru societate. Pentru asta, vrem pensii speciale!

De fapt:

– Munca magistraților este la fel de importantă ca și munca medicilor, munca profesorilor sau munca celor din supermarketuri.

– Munca macaragiilor sau a celor de pe schelele patriei este chiar mai periculoasă ca cea a magistraților.”

Critici privind activitatea sistemului judiciar

În mesajul său, Cristian Păun a enumerat mai multe disfuncționalități pe care le atribuie sistemului de justiție. El a vorbit despre întârzieri în soluționarea dosarelor, diferențe între hotărârile date în cauze similare și lipsa unor mecanisme eficiente de responsabilizare pentru erori sau întârzieri.

Totodată, el a susținut că accesul în magistratură este, în opinia sa, limitat prin condiții restrictiv stabilite.

#4: Magistrații: Fără noi, în societate ar fi un haos total. Lumea și-ar căuta singură dreptatea. Noi împărțim dreptatea cu profesionalism și eficiență maximă. Pentru asta, să ne dați pensii speciale!

De fapt:

– În justiție avem cele mai mari întârzieri când vine vorba de servicii publice. Dosarele zac cu anii în instanțe, apropiindu-se de prescripție cu viteza luminii;

– Soluțiile pe care le dau magistrații, așteptate mult timp, se bat adesea cap în cap, de la o instanță la alta, pe aceeași speță.

– Magistrații nu răspund pentru erorile lor în justiție, pentru tergiversarea unor cauze. Nu există mecanisme funcționale prin care să fie sancționați dacă judecă strâmb sau închid ochii la unii și îi deschid prea larg la alții.

– Casta magistraților este una din cele mai închise caste. Deși pretinde că este super-performantă și cere condiții extreme de admitere în această castă, în realitate aceste condiții sunt doar bariere ca alții să nu ajungă să împartă cu ei privilegiile câștigate cu mare dificultate.”

Calitatea sistemului judiciar, sub media regională

În mesajul său, profesorul de economie a făcut referire la mai mulți indicatori internaționali privind calitatea sistemului judiciar. El a menționat poziționări ale României în clasamente globale referitoare la statul de drept, justiția civilă și penală, afirmând că acestea reflectă niveluri sub media regională.

Păun a prezentat situația pensiilor speciale ale magistraților ca un set de beneficii distincte față de restul sistemului – salarii ridicate, reguli diferite de calcul, vârste reduse de pensionare și mecanisme particulare de indexare. El a afirmat că aceste elemente conturează un regim favorabil unei categorii profesionale comparativ cu standardele aplicate altor angajați din sectorul public.

„La final nu îmi rămâne decât să menționez un singur aspect: această postare este clar o instigare pașnică la vehemență și lehamite împotriva unor sinecuriști, a unui sistem preocupat de obiective meschine, complet decuplate de la binele general.

Și mai las la final niște poze sugestive:

– România scade continuu în clasamentul global privind statul de drept (unde 2 indicatori sunt esențiali, cel privind justiția civilă și cea penală) – Poza 1 (am ajuns sub nivelul celui de acum 10 ani cu calitatea justiției);

– România se află pe ultimele locuri în regiune (locul 27/31) și între țările dezvoltate la nivel global (39/47) – Poza 2 și Poza 3;

– România se află peste media globală dar sub media regională, când vine vorba de calitatea sistemului de justiție civil – Poza 4;

– România se află peste media globală și sub media regională, când vine vorba de calitatea sistemului de justiție penal – Poza 5.

Foarte puține țări, spre deloc, plătesc privilegiile pe care le plătim noi astăzi celor din magistratură. Poza cu privilegiile arată cam așa: salarii imense, pensii care se calculează diferit, pensii care se indexează diferit, pensii pentru care se contribuie diferit, pensii care se iau de la vârste fragede”, mai transmite profesorul de economie Cristian Păun.