România trebuie neapărat să obțină aprobarea UE pentru retehnologizarea și extinderea centralei de la Cernavodă

România trebuie să obțină în acest an autorizarea Comisiei Europene pentru planul de retehnologizare a Unității 1 de la Cernavodă și să ceară aprobarea pentru construcția Unităților 3 și 4, a declarat luni președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu. El a subliniat că aceste investiții vor necesita ajutor de stat, deoarece sumele implicate sunt foarte mari și nu pot fi finanțate integral în condiții de piață.

Chirițoiu a explicat că România intenționează să înceapă anul acesta procedurile de notificare a Comisiei Europene pentru construcția Unităților 3 și 4 și să obțină acordul pentru retehnologizarea Unității 1.

Potrivit acestuia, aprobarea Comisiei este necesară pentru măsurile de ajutor de stat, care sunt esențiale pentru realizarea acestor investiții.

„În acest an trebuie obţinut acordul Comisiei Europene pe planul de retehnologizare pentru Cernavodă 1 şi o să începem discuţiile – nu cred că le putem termina -, dar vom începe procedurile, mai bine spus, pentru construcţia Unităţilor 3 şi 4.

Deci, anul ăsta vrem să obţinem autorizarea Comisiei Europene pe planul de retehnologizare la Cernavodă 1 şi să notificăm, deci să cerem aprobarea Comisiei Europene, pentru construcţia lui 3 şi 4.

De ce ne trebuie aprobarea Comisiei Europene? Cel puţin pe zona noastră ne trebuie pentru măsurile de ajutor de stat, pentru că investiţiile astea nu se vor face numai în condiţii de piaţă. Sunt sume prea mari”, a afirmat Bogdan Chirițoiu.

Președintele autorității de concurență a precizat că este nevoie de identificarea formulei optime pentru acordarea acestor ajutoare, fie prin garanții pentru credite, fie prin garantarea prețului energiei produse.

S-ar putea apela la contractele pentru diferență. Ce avantaje au acestea?

Bogdan Chirițoiu a detaliat că ajutorul de stat ar putea fi acordat sub forma unor garanții de stat pentru creditele contractate de Nuclearelectrica, întrucât bănci nu ar acorda finanțare pentru sumele și perioadele implicate fără astfel de garanții. De asemenea, el a explicat că un alt mecanism posibil este garantarea unui preț minim pentru energia produsă, cunoscut sub denumirea de „contract pentru diferență”.

Bogdan Chirițoiu
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin – Bogdan Chiriţoiu, președintele Consiliului Concurenței

Acesta funcționează astfel: statul garantează un anumit preț pentru energia livrată. Dacă prețul din piață este mai mic decât suma garantată, statul plătește diferența, asigurând astfel rentabilitatea investiției.

Chirițoiu a subliniat că acest mecanism este mai eficient decât vechile sisteme de tip feed-in tariff, unde prețul era fix, iar diferența nu era ajustată în funcție de piață.

Președintele Consiliului Concurenței a menționat că asemenea măsuri de sprijin sunt folosite și în alte state care dezvoltă energia nucleară.

Bogdan Chirițoiu a dat ca exemplu deciziile recente ale Comisiei Europene privind ajutoarele de stat pentru proiectele nucleare din Cehia și Polonia, care includ mecanisme similare de garantare a prețului și a finanțării.

„Ajutorul de stat va trebui să vedem cum rezultă din discuţiile cu Comisia şi să vedem pe ce formulă doreşte să meargă Nuclearelectrica, dar în esenţă măsuri de ajutor de stat pot să însemne garanţii de stat pentru creditele pe care le vor lua ei, pentru că, repet, nu-i creditează nimeni pe sumele alea şi pe duratele alea – sume mari şi durate mari – fără o garanţie a statului şi, de asemenea, e posibil să le garantăm un preţ.

Mecanismul se numeşte contract pentru diferenţă. În esenţă, contract pentru diferenţă înseamnă că statul îţi garantează un anumit preţ. Dacă în piaţă tu primeşti mai puţini bani, statul îţi dă diferenţa. E mai inteligent decât vechile mecanisme – numite feed-in tariff (FiT) – în care ţi se garanta un anumit preţ.

Acum îţi plăteşte diferenţa între preţul de pe piaţă şi un anumit anumit preţ de care ai tu nevoie ca să fie rentabilă investiţia. Deci, astea ar fi mecanismele de ajutor de stat şi astea le găsiţi peste tot – toată lumea vrea să facă nuclear acum, nu mai suntem singurii care avem nuclear.

Deja există decizie recentă a Comisiei Europene privind Cehia şi decizie privind Polonia. Deci, avem deja decizii din ultimii ani luate de Comisia Europeană, decizii de ajutor de stat care includ astfel de măsuri”, a precizat Bogdan Chirițoiu.