Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă intră într-o etapă-cheie. EnergoNuclear așteaptă ATR-ul și cere oferte pentru materiale și manoperă
SURSA FOTO: Ministerul Energiei - Centrala nucleara de la Cernavoda
Filiala EnergoNuclear a companiei de stat Nuclearelectrica, responsabilă de dezvoltarea proiectului reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, se află în așteptarea avizului tehnic de racordare la Sistemul Energetic Național pentru viitoarele unități. Cererea pentru obținerea acestui aviz a fost depusă la operatorul de transport și sistem Transelectrica în cursul anului trecut.
În paralel cu această etapă, EnergoNuclear a demarat solicitarea de cotații de preț de la potențiali contractori pentru materialele, echipamentele și manopera necesare implementării proiectului. Reactoarele 3 și 4 se află în prezent în etapa a doua de dezvoltare, cea a lucrărilor preliminare, care presupune elaborarea ingineriei necesare pentru definirea proiectului, structurarea și contractarea finanțării pe baza unor estimări de cost și a unui grafic de implementare cu un grad ridicat de certitudine, precum și obținerea autorizației de securitate nucleară pentru etapa a treia, cea de construcție.
Proiectul reactoarelor 3-4 Cernavodă avansează spre construcție
Termenul-limită actual pentru adoptarea deciziei finale de investiție, care va permite trecerea în etapa de construcție, este stabilit pentru jumătatea anului viitor. Costul total al proiectului este estimat în prezent la aproximativ 7 miliarde de euro. O componentă importantă a finanțării ar putea proveni dintr-un credit de 3 miliarde de dolari, echivalentul a peste 2,5 miliarde de euro, acordat de banca de stat ExIm US din Statele Unite, destinat susținerii exporturilor americane de servicii de inginerie și management de proiect.
În cadrul pregătirii tehnice, au fost recepționate primele pachete de inginerie asociate cu echipamentele și materialele cu impact semnificativ asupra bugetului sau duratei de finalizare a proiectului, precum vasul Calandria și turbogeneratorul. Aceste pachete includ proiectele echipamentelor și urmează să fie transmise în anul 2026 către producători naționali și internaționali, în vederea obținerii cotațiilor de preț necesare estimării costurilor și definirii graficului de construcție pentru faza de execuție.
„Au fost recepționate primele pachete de inginerie asociate cu echipamentele și/sau materialele care au un impact relevant asupra bugetului sau duratei de finalizare a unităților 3 și 4 (vasul Calandria, turbogeneratorul etc). Aceste pachete conțin proiectele echipamentelor și vor fi trimise în anul 2026 către diverși fabricanți naționali și internaționali în vederea obținerii cotațiilor de preț pentru estimarea costului și definirea graficului de construcție aferente fazei de construcție. (…)
A fost finalizată strategia de execuție a activității de estimare a costurilor. Această strategie definește structura datelor utilizate, ipotezele considerate, precum și modul în care datele vor fi colectate. În momentul de față, se finalizează consolidarea tuturor cantităților de materiale necesare finalizării unităților, pentru obținerea de cotații din piața locală și internațională cu privire la costul materialelor și manoperei, cât și a productivităților.
În ceea ce privește echipamentele, sunt în curs de finalizare pachetele de cerere de ofertă (EQR) care urmează să fie transmise în piață pentru cotații de preț începând cu luna ianuarie 2026. Această activitate se desfășoară conform graficului prestabilit, neexistând până în acest moment întârzieri”, arată un document citat de Profit.
Strategia de execuție a activității de estimare a costurilor a fost finalizată
Strategia de execuție a activității de estimare a costurilor a fost finalizată, aceasta definind structura datelor utilizate, ipotezele luate în calcul și modul de colectare a informațiilor. În prezent, este în curs de finalizare consolidarea tuturor cantităților de materiale necesare realizării unităților 3 și 4, cu scopul obținerii de cotații din piața locală și internațională privind costurile materialelor, manoperei și nivelurile de productivitate. În ceea ce privește echipamentele, pachetele de cerere de ofertă sunt în curs de finalizare și urmează să fie transmise pe piață pentru cotații de preț începând cu luna ianuarie 2026, activitatea desfășurându-se conform graficului stabilit, fără întârzieri până în prezent.
Procesul de consultare a pieței este în desfășurare și vizează evaluarea capacităților, disponibilității și apetitului de risc al contractorilor și furnizorilor relevanți, atât din sectorul nuclear, cât și din cel non-nuclear, pentru principalele pachete de lucrări și echipamente ale proiectului. Acest demers contribuie la validarea modelelor de execuție, la identificarea eventualelor constrângeri ale pieței și la fundamentarea listelor de potențiali ofertanți pentru solicitările bugetare planificate în 2026. Procesul a avansat conform planificării și a fost extins pentru a include companii suplimentare identificate pe parcurs.
„Acest demers permite validarea modelelor de execuție propuse, identificarea eventualelor constrângeri ale pieței și fundamentarea listelor de potențiali ofertanți pentru solicitările bugetare planificate în 2026. Consultarea pietei reprezintă o etapă critică pentru reducerea riscurilor, optimizarea strategiei de implementare și alinierea proiectului cu capacitățile industriei la nivel național și internațional. Procesul de consultare a pieței avansează conform planificării și a fost extins, pentru a include companii suplimentare identificate pe parcurs”, arată documentul.

Strategia de construcție și organizare a șantierului se află într-un proces de evoluție
În cursul anului trecut, cu sprijinul consultantului extern Deloitte, EnergoNuclear a elaborat draftul documentației de notificare a ajutorului de stat pentru proiectul reactoarelor 3 și 4 de la CNE Cernavodă. Documentația este destinată analizei și inițierii demersurilor necesare transmiterii acesteia către Comisia Europeană, prin Directoratul General pentru Competiție.
Strategia de construcție și organizare a șantierului se află, de asemenea, într-un proces de evoluție. În anul 2025 au fost definitivate primele opțiuni privind organizarea de șantier pe amplasament, fiind purtate discuții și realizate iterații pentru eficientizarea acesteia, în contextul necesarului mare de spații și al interacțiunii cu proiectele deja în derulare pe platforma CNE Cernavodă. Pentru identificarea terenurilor necesare, echipele FCSA JV și EnergoNuclear au efectuat multiple deplasări în zona limitrofă amplasamentului și au demarat discuții cu Primăria Cernavodă, în vederea utilizării unor terenuri aflate în proprietatea administrației locale pentru organizarea șantierului.
„Strategia de construcție și organizarea de șantier evoluează, la momentul anului 2025 fiind definitivate primele opțiuni aferente organizării de șantier de pe amplasament. Au loc discuții și iterații pentru eficientizarea organizării de șantier, avându-se în vedere necesitățile mari de spații și interacțiunea proiectului cu proiectele deja în derulare pe amplasamentul CNE Cernavodă.
Pentru identificarea terenurilor necesare, echipele FCSA JV și EnergoNuclear au făcut multiple deplasări în zona limitrofă a amplasamentului CNE Cernavodă și s-au demarat discuții cu primăria orașului Cernavodă pentru a vedea dacă terenurile aflate în proprietatea primăriei pot fi utilizate pentru amplasarea organizării de șantier”, arată documentul respectiv.
Au fost inițiate demersurile pentru obținerea unor derogări de la anumite prevederi legislative ale Ordinului nr. 275/M.57/2018
Pe componenta de autorizare, a fost depusă la Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare cererea pentru obținerea autorizației de securitate nucleară aferente fazei de construcții-montaj. Totodată, a fost reînnoit avizul de gospodărire a apelor, a fost elaborat și transmis către CNCAN documentul privind caracteristicile amplasamentului din raportul preliminar de securitate nucleară și au fost purtate discuții cu autoritățile emitente de avize și autorizații, respectiv Ministerul Apărării Naționale, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Dobrogea, Direcția de Sănătate Publică Constanța, Primăria Cernavodă, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informații, pentru stabilirea conținutului documentațiilor tehnice necesare.
În același timp, au fost inițiate demersurile pentru obținerea unor derogări de la anumite prevederi legislative ale Ordinului nr. 275/M.57/2018 privind stabilirea limitelor zonei interzise LRP2, necesare desfășurării activităților de survol cu drona și pentru scanarea structurilor existente ale unităților 3 și 4 ale centralei nucleare Cernavodă.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





