Concediu medical în perioada de probă. Ce regulă trebuie să respecte angajatul

Salariații aflați în perioada de probă pot beneficia de concediu medical, iar angajatorul nu le poate restrânge acest drept. Certificatul poate fi eliberat și prezentat firmei încă de la începutul raportului de muncă. Plata indemnizației este însă condiționată, de regulă, de realizarea unui stagiu de cotizare de cel puțin șase luni în ultimele 12 luni. Regulile sunt aplicabile angajaților care lucrează în România în baza unui contract individual de muncă.

Concediu medical în perioada de probă: salariatul are aceleași drepturi ca ceilalți angajați

Concediul medical poate fi acordat în perioada de probă deoarece activitatea salariatului se desfășoară în baza unui contract individual de muncă valabil. Intervalul respectiv este recunoscut de legislația în vigoare drept vechime în muncă, chiar dacă raportul de muncă se află încă în etapa de verificare a aptitudinilor profesionale.

Prin urmare, angajatul aflat în probă beneficiază de drepturile și de protecția acordate celorlalți salariați. Angajatorul nu poate refuza certificatul medical numai pentru că persoana respectivă nu a încheiat perioada de probă.

Dreptul de a absenta justificat de la serviciu trebuie separat însă de dreptul de a primi indemnizația aferentă. Chiar dacă salariatul nu îndeplinește condițiile necesare pentru plata indemnizației, certificatul medical justifică absența de la locul de muncă. În consecință, zilele respective nu pot fi înregistrate drept absențe nemotivate.

Indemnizația se acordă, de regulă, după realizarea unui stagiu de cotizare de șase luni

Plata indemnizației pentru concediu medical este reglementată de OUG 158/2005 și depinde, în mod obișnuit, de stagiul de cotizare realizat de solicitant. Persoana trebuie să fi acumulat cel puțin șase luni de contribuție în intervalul de 12 luni anterior acordării concediului.

Un angajat recent încadrat poate prezenta certificatul medical și poate lipsi justificat de la serviciu. Dacă nu are însă stagiul minim cerut de lege, plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă nu devine obligatorie.

Angajatorul poate decide să achite indemnizația chiar și atunci când această condiție nu este îndeplinită. Într-o asemenea situație, firma nu va putea recupera suma plătită din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.

La stabilirea stagiului nu sunt luate în considerare exclusiv lunile lucrate la actualul loc de muncă. Perioadele în care salariatul a contribuit prin intermediul altor angajatori pot fi demonstrate cu adeverințe eliberate de aceștia sau cu extrase din Registrul electronic de evidență a salariaților.

Există și situații în care stagiul de cotizare nu este obligatoriu. Excepția se aplică atunci când incapacitatea de muncă este provocată de un accident de muncă sau de o boală profesională. În aceste cazuri, asigurarea produce efecte din prima zi a contractului individual de muncă și se află în responsabilitatea angajatorului.

Indemnizația se calculează în funcție de veniturile brute din perioada de referință

Valoarea indemnizației pentru concediu medical se determină pe baza mediei veniturilor brute obținute în șase luni din intervalul de referință de 12 luni. Pentru fiecare lună inclusă în calcul, venitul luat în considerare nu poate depăși plafonul echivalent cu 12 salarii minime brute.

Calculul se raportează la veniturile pentru care se datorează contribuția asiguratorie pentru muncă. Legislația permite, de asemenea, includerea anumitor perioade și venituri asimilate, între care se numără pensia de invaliditate, indemnizația de șomaj, alte concedii medicale, concediul fără plată și studiile universitare urmate la zi.

Pentru incapacitatea temporară de muncă, angajatorul suportă indemnizația aferentă primelor cinci zile. Plata pentru zilele următoare este acoperită din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.

Indemnizația este calculată și plătită lunar, împreună cu drepturile salariale corespunzătoare lunii respective. Salariații cărora nu le sunt achitate sumele datorate se pot adresa casei de asigurări de sănătate competente sau instanței de judecată.

Nerespectarea obligațiilor legale de către angajator poate atrage sancțiuni. Potrivit prevederilor Codului muncii, amenzile aplicabile sunt cuprinse între 3.500 și 6.000 de lei.