Comisia Europeană vrea să deblocheze 4,2 miliarde de euro pentru Ungaria. Fondurile au fost înghețate în perioada lui Viktor Orbán
SURSA FOTO: Dreamstime - Ungaria, UE
Comisia Europeană a propus miercuri deblocarea a 4,2 miliarde de euro din fondurile de coeziune destinate Ungariei, după ce a considerat că autoritățile de la Budapesta au făcut progrese în remedierea problemelor privind statul de drept. Eliberarea banilor a fost una dintre principalele promisiuni ale lui Péter Magyar, care l-a înlocuit pe Viktor Orbán în funcția de premier după alegerile din luna mai.
Fondurile au fost blocate în 2022 din cauza problemelor privind statul de drept
Fondurile de coeziune sunt destinate sprijinirii dezvoltării economice, sociale și teritoriale în statele membre cu venituri mai reduse. Ungaria s-a numărat, alături de Polonia, Italia și România, printre principalii beneficiari ai programului.
În 2022, Uniunea Europeană a înghețat 55% din fondurile destinate Ungariei, invocând probleme legate de corupție și achizițiile publice în timpul guvernării conduse de Viktor Orbán. La acel moment, situația era considerată un risc pentru interesele financiare ale Uniunii Europene.
Comisia Europeană consideră acum că o parte dintre problemele care au determinat blocarea banilor au fost remediate.
Executivul european a explicat că propune ridicarea restricțiilor deoarece apreciază că Ungaria „a remediat încălcările statului de drept care afectau bugetul UE”.
„Ungaria a făcut pași importanți pentru consolidarea statului de drept și protejarea intereselor financiare ale Uniunii”, a transmis președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Deblocarea banilor, una dintre prioritățile lui Péter Magyar
Recuperarea accesului la fondurile europene blocate a reprezentat una dintre principalele priorități anunțate de Péter Magyar după victoria sa în alegeri și preluarea funcției de premier în luna mai.
„Unul dintre cele mai importante angajamente ale noastre din timpul campaniei a fost că vom debloca miliardele de euro pe care ungurii le merită”, declara Magyar la Bruxelles, la scurt timp după alegeri.
Potrivit informațiilor prezentate de autoritățile ungare, Budapesta a făcut în ultimele luni schimbări în domeniul achizițiilor publice, combaterii corupției și conflictelor de interese.
Amploarea modificărilor legislative este semnificativă. Site-ul guvernului ungar arată că au trebuit modificate peste 100 de acte normative. Printre măsurile adoptate sunt menționate reformele anticorupție și aderarea Ungariei la Parchetul European (EPPO).
Propunerea Comisiei trebuie adoptată de Consiliu
Decizia nu este însă finală. Propunerea Comisiei Europene urmează să fie analizată și ar trebui adoptată de Consiliu pentru ca fondurile să fie deblocate.
Comisarul european pentru Justiție, Michael McGrath, a descris propunerea drept „un pas important și pozitiv pentru Ungaria și pentru Uniunea Europeană”.
Comisia avertizează însă că progresele realizate până acum trebuie menținute.
„Comisia va continua să colaboreze constructiv cu autoritățile ungare și să monitorizeze îndeaproape evoluțiile. Menținerea progreselor realizate va fi importantă în perioada următoare”, a declarat Michael McGrath.
Dacă propunerea va fi aprobată de Consiliu, Ungaria va putea recupera accesul la cele 4,2 miliarde de euro din fondurile de coeziune care au rămas blocate în urma măsurilor adoptate de Uniunea Europeană în 2022.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.