Comisia Europeană a trimis României peste 1,1 miliarde de euro. Banii sunt destinați investițiilor în agricultură și dezvoltării comunităților rurale
SURSA FOTO: Dreamstime - Bani pentru fermieri
România a primit de la Comisia Europeană rambursări de peste 1,1 miliarde de euro pentru investiții în sectorul agroindustrial, dezvoltarea comunităților rurale și pentru plățile compensatorii acordate fermierilor. Informația a fost anunțată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), care precizează că fondurile au fost plătite în cadrul actualului exercițiu financiar european aferent Politicii Agricole Comune 2023-2027.
Comisia Europeană a rambursat României peste 1,1 miliarde de euro
Sumele rambursate au fost utilizate pentru finanțarea investițiilor în agricultură și dezvoltare rurală, dar și pentru acordarea de compensații fermierilor afectați de pierderi de venit generate de aplicarea măsurilor de mediu și climă. De asemenea, fondurile au acoperit plăți destinate bunăstării animalelor și susținerii agriculturii ecologice.
Potrivit AFIR, cea mai recentă rambursare efectuată de Comisia Europeană a avut loc pe 27 mai și s-a ridicat la 204 milioane de euro. Această sumă reprezintă contravaloarea fondurilor solicitate de agenție prin declarația de cheltuieli aferentă perioadei ianuarie-martie 2026.
Fondurile solicitate au avut ca scop decontarea plăților efectuate din bugetul național în primul trimestru al anului 2026 către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice care au realizat investiții în agricultură și dezvoltare rurală. Totodată, rambursarea a inclus și sumele aferente măsurilor de mediu și climă.
Directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu, a subliniat că această rambursare confirmă atât corectitudinea gestionării fondurilor europene de către instituție, cât și capacitatea României de a atrage fonduri nerambursabile pentru investiții în agricultură și dezvoltare rurală. Potrivit acestuia, aceste investiții contribuie la obținerea unor rezultate concrete pentru economie și pentru comunitățile din mediul rural.
„Această rambursare confirmă în acelaşi timp şi corectitudinea gestionării fondurilor europene de către AFIR, dar mai ales capacitatea României de a atrage fonduri nerambursabile pentru investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală care să producă rezultate reale pentru economie şi comunităţile rurale. Cea mai recentă rambursare a fost efectuată integral de Comisia Europeană zilele trecute, pe 27 mai şi se ridică la un total de 204 milioane de euro. Suma reprezintă contravaloarea fondurilor solicitate de AFIR prin declaraţia de cheltuieli aferentă perioadei ianuarie – martie 2026, solicitare efectuată pentru decontarea plăţilor acordate din bugetul naţional în primul trimestru al anului 2026 către fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţi publice care au realizat investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală, dar şi pentru măsurile de mediu şi climă”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

Plățile provin din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)
AFIR precizează că plățile rambursate de Comisia Europeană provin din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), unul dintre principalele instrumente financiare ale Uniunii Europene dedicate dezvoltării zonelor rurale și modernizării agriculturii.
În ceea ce privește procedura de rambursare, agenția explică faptul că declarația de cheltuieli aferentă perioadei ianuarie-martie 2026 a fost încărcată în sistemul informatic utilizat pentru schimbul de date între statele membre și Comisia Europeană. După verificarea sumelor incluse în declarație, Executivul european a aprobat și a rambursat României fondurile solicitate.
Conform AFIR, rambursarea a fost efectuată în termenul maxim de 45 de zile prevăzut de procedurile stabilite la nivelul Comisiei Europene, ceea ce confirmă respectarea cerințelor administrative și financiare necesare pentru accesarea fondurilor europene.
Prin această nouă tranșă de fonduri, valoarea totală a rambursărilor primite de România în actualul exercițiu financiar al Politicii Agricole Comune 2023-2027 depășește pragul de 1,1 miliarde de euro, bani direcționați către investiții în sectorul agroindustrial, dezvoltarea satelor românești, măsuri de protecție a mediului și sprijinirea fermierilor.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.