Comerțul online din România a ajuns la 12,9 miliarde de euro. Piața s-a dublat în doar patru ani
SURSA FOTO: Dreamstime - comerț online
Piața de comerț electronic din România a ajuns la o valoare de 12,9 miliarde de euro în 2025, după o creștere de 10% față de anul precedent. România are astfel cel mai mare sector de e-commerce din Europa de Est, potrivit datelor din European E-Commerce Report 2026.
România generează peste jumătate din comerțul online din Europa de Est
Datele cuprinse în raportul realizat pentru Ecommerce Europe și EuroCommerce de Centre for Market Insights al Amsterdam University of Applied Sciences arată o creștere puternică a pieței românești în ultimii ani.
În 2021, comerțul electronic din România era evaluat la 6,1 miliarde de euro. Patru ani mai târziu, valoarea a ajuns la 12,9 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că piața s-a dublat în acest interval.
Creșterea ar urma să continue și în 2026. Raportul estimează că piața românească de e-commerce va ajunge la 13,5 miliarde de euro.
România reprezintă deja peste jumătate din întreaga piață de comerț electronic din Europa de Est, evaluată la 23,3 miliarde de euro în 2025.
România depășește Austria, Ungaria și Bulgaria
Dimensiunea pieței plasează România într-o poziție importantă și atunci când sunt analizate împreună Europa Centrală și Europa de Est.
Cei 12,9 miliarde de euro cheltuiți online de români pentru bunuri și servicii sunt comparabili cu valoarea înregistrată în Cehia, de 12,1 miliarde de euro. Piața din România o depășește, de asemenea, pe cele din Austria, Ungaria și Bulgaria.
Polonia rămâne însă principalul pol regional al comerțului electronic, cu o piață evaluată la 47,4 miliarde de euro.
Ritmul de creștere înregistrat de România în 2025, de 10%, a fost peste media de 8% din Europa Centrală, dar sub avansul de 14% consemnat pentru Europa de Est.
Comerțul electronic reprezintă 3,39% din PIB-ul României
Importanța comerțului online în economia românească este evidențiată și de ponderea sa în Produsul Intern Brut.
E-commerce-ul reprezintă 3,39% din PIB-ul României. Procentul este peste media de 2,82% înregistrată în Europa Centrală și peste cea de 2,41% din Europa de Est.
Există însă în continuare o diferență importantă între accesul la internet și numărul persoanelor care cumpără efectiv online.
În 2025, 95% dintre românii cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani utilizau internetul, peste media de 93% din Europa Centrală. Numai 60% făceau însă cumpărături online.
Pentru 2026, raportul estimează că ponderea cumpărătorilor online din România va urca la 65%.
Bunurile generează aproape două treimi din piața de e-commerce
Bunurile au reprezentat în 2025 aproximativ 65% din valoarea totală a comerțului electronic din România, în timp ce serviciile au avut o pondere de 35%.
În paralel cu extinderea pieței se dezvoltă și infrastructura necesară livrării comenzilor. Lockerele capătă un rol tot mai important în sistemul de distribuție.
Schimbări sunt vizibile și în modul în care românii plătesc pentru cumpărăturile online. Plățile digitale, portofelele electronice și soluțiile de tip Buy Now, Pay Later câștigă teren.
Plata la livrare continuă însă să reprezinte o parte importantă a pieței, chiar dacă alternativele digitale sunt utilizate tot mai mult.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.