Ciprian Ciucu vrea bani privați pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic din București. Plan pentru centrul Capitalei
SURSĂ FOTO: Facebook/PMB - Ciprian Ciucu
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, susține că problema clădirilor cu risc seismic din București nu poate fi rezolvată exclusiv din bani publici și că este nevoie de atragerea capitalului privat pentru consolidarea și revitalizarea centrului orașului. Declarațiile au fost făcute după reacțiile apărute la anunțul privind transformarea Bulevardului Magheru, una dintre cele mai cunoscute artere din Capitală.
Ciprian Ciucu: Bucureștiul are sute de clădiri cu risc seismic
Edilul a explicat că amploarea problemei depășește capacitatea administrativă și financiară a Primăria Municipiului București și chiar a Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
„Postarea mea de aseară, referitoare la concursul de soluții pentru Bd. Magheru, a venit cu multe comentarii privind starea clădirilor. Evident, starea clădirilor este una dintre marile noastre probleme”, a transmis Ciprian Ciucu pe Facebook.
Acesta a atras atenția că numărul clădirilor vulnerabile este uriaș și că bugetele publice actuale nu ar putea acoperi necesarul de investiții nici într-un interval foarte lung de timp.
„Avem sute de clădiri cu risc seismic şi cu faţade degradate. Nu ne-ar ajunge nici întreg bugetul PMB pe 100 de ani pentru a ne ocupa de toate. Nici bugetul Ministerului Dezvoltării. Amploarea problemei depăşeşte capacităţile administrative ale primăriei”, a afirmat edilul.
Strategia Primăriei: atragerea investițiilor private pentru consolidarea clădirilor
Primarul Capitalei spune că soluția pe care o propune este stimularea investițiilor private și creșterea atractivității zonelor centrale ale Bucureștiului.
Potrivit acestuia, investitorii ar putea fi convinși să finanțeze lucrările de consolidare și renovare dacă respectivele clădiri vor deveni atractive economic și vor putea fi reintegrate în circuitul comercial și turistic.
„Cum? Prin creşterea atractivităţii zonei centrale şi, implicit, a valorii acesteia. Banii vin, dacă acolo sunt şi alţi bani şi se pot înmulţi. Mergem pe stimularea pieţei, pe capital”, a explicat Ciprian Ciucu.
Edilul susține că strategia se bazează pe un efect „sinergic”, generat de mai multe proiecte și politici urbane desfășurate simultan.
Ce măsuri pregătește Primăria Municipiului București pentru centrul Capitalei
Conform primarului, planul de revitalizare include mai multe direcții:
- proiecte de regenerare urbană pentru zone precum Magheru, Brezoianu și Piața Lahovari;
- consolidarea și restaurarea a aproximativ 20 de clădiri la fiecare doi ani;
- concesionarea unor clădiri aflate în proprietatea PMB, cu obligația renovării și consolidării;
- programe pentru restaurarea fațadelor clădirilor cu risc seismic gradul II;
- eliminarea fenomenului de tagging și vandalizare;
- dezvoltarea unui mecanism de împrumut pentru proprietari, cu dobânzi reduse și garanții oferite de Primărie.
Primarul consideră că aceste măsuri pot contribui la schimbarea imaginii centrului Bucureștiului și la atragerea de investiții noi.
Hotelul Ambasador și Blocul Patria, exemple pentru noua strategie urbană
Ciprian Ciucu a oferit și un exemplu concret de investiție privată pe care administrația vrea să o stimuleze.
„Am emis autorizaţia de construire pentru Hotelul Ambasador. Va fi consolidat şi renovat de către proprietar, familia Meinl. Cei cu cafeaua. Superb! Lucrările încep acum, în mai”, a anunțat edilul.
Potrivit acestuia, următorul proiect important ar urma să fie consolidarea imobilului Patria/ARO, realizată prin intermediul PMB și al Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic.
„Avem o strategie. Am spus-o şi în campanie: lucrurile nu se petrec întâmplător”, a declarat primarul.
Bulevardul Magheru ar urma să fie complet transformat
Declarațiile vin după ce vineri, 15 mai, Ciprian Ciucu a anunțat lansarea unui parteneriat strategic pentru reconfigurarea urbană a Bulevardului Gheorghe Magheru.
Primarul susține că artera și-a pierdut în ultimele decenii atractivitatea comercială și culturală și că este nevoie de o transformare majoră.
„Bulevardul Magheru este astăzi un simplu culoar de tranzit, zgomotos, cu aer rău, poluat – nu atrage, ci respinge”, a transmis edilul.
Acesta a criticat starea actuală a bulevardului și a susținut că zona are nevoie de spații verzi, de mai multă viață urbană și de proiecte care să redea identitatea centrului Capitalei.
„Magheru nu mai este atractiv astăzi. Nu atrage viaţă comercială, nici culturală, nu e plăcut, nu este verde, ci, mai degrabă, ne agresează şi vizual, şi auditiv şi olfactiv”, a afirmat Ciprian Ciucu.
Problema clădirilor cu risc seismic rămâne una dintre cele mai mari provocări ale Bucureștiului
Capitala României se confruntă de ani de zile cu problema clădirilor vulnerabile la cutremur, multe dintre acestea fiind situate în zone centrale și având valoare istorică sau arhitecturală.
Experții avertizează că Bucureștiul rămâne unul dintre cele mai expuse orașe europene în cazul unui seism major, iar ritmul actual al consolidărilor este insuficient raportat la dimensiunea problemei.
Administrația locală încearcă acum să combine investițiile publice cu cele private pentru a accelera lucrările și pentru a transforma centrul Capitalei într-o zonă mai sigură și mai atractivă economic.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





