Ciprian Ciucu spune cine ar putea fi premier. Numele pe care îl indică dacă pică Bolojan: Acesta este tehnocratul

Ciprian Ciucu spune cine ar putea fi premier. Numele pe care îl indică dacă pică Bolojan: Acesta este tehnocratul

SURSA FOTO: Dreamstime - Guvernul României

Publicat de Iulian Luca la 3 mai 2026, 21:29

Primarul Capitalei și prim-vicepreședinte PNL, Ciprian Ciucu, a comentat scenariile privind desemnarea unui premier tehnocrat în cazul în care Guvernul Bolojan ar fi demis prin moțiunea de cenzură programată marți, 5 mai. Liberalul a exclus mai multe variante vehiculate public și a indicat clar cine ar fi, în opinia sa, adevăratul „tehnocrat”.

Ciprian Ciucu exclude varianta Dragoș Pîslaru pentru funcția de premier

În contextul discuțiilor despre posibilitatea ca președintele Nicușor Dan să încredințeze unui tehnocrat mandatul de a forma un nou guvern, mai multe nume au fost vehiculate în spațiul public.

Printre acestea s-au aflat Anca Dragu, Șerban Matei din cadrul BNR, Radu Burnete și Dragoș Pîslaru.

Întrebat dacă una dintre aceste variante ar putea aduce la aceeași masă PSD și PNL, Ciprian Ciucu a respins clar varianta Dragoș Pîslaru.

Acesta a explicat că a discutat personal cu Pîslaru și că acesta nu crede într-un astfel de scenariu, care ar semăna mult cu perioada guvernării conduse de Dacian Cioloș.

Ciucu a arătat că acel model de guvernare a fost puternic afectat de presiunea PSD și că nu există încredere în intențiile social-democraților într-un astfel de context.

Ciprian Ciucu
SURSA FOTO: Inquam Photos, Diana Țiu – Ciprian Ciucu

Liberalul spune că adevăratul tehnocrat este chiar Ilie Bolojan

Despre Anca Dragu, liderul liberal a spus că nu știe dacă este o variantă reală, dar că i-ar fi greu să creadă într-un astfel de scenariu.

În ceea ce îi privește pe ceilalți doi candidați vehiculați, acesta a spus că nu are suficiente informații pentru a comenta.

Totuși, Ciprian Ciucu a indicat clar propria variantă pentru funcția de premier tehnocrat și a afirmat că acesta este chiar Ilie Bolojan. El a explicat că, deși Bolojan este un politician vechi, comportamentul său la guvernare este mai apropiat de cel al unui tehnocrat decât al unui politician clasic.

Potrivit lui Ciucu, tocmai acest lucru îi este reproșat inclusiv în interiorul partidului, unde unii consideră că premierul acționează mai degrabă tehnic și administrativ decât politic.

„Există. Dragoș Pîslaru cu siguranță nu va fi. Am vorbit cu dânsul personal și nu crede într-un astfel de scenariu, care ar semăna foarte mult cu guvernarea Cioloș, care a fost ‘bumbăcită’, ca sa ma exprim așa, de către Partidul Social Democrat. Nu credem în bunele lor intenții.

De doamna Dragu nu știu, dar tare mi-ar fi greu să cred, iar de ceilalți doi nu știu, așa că nu pot comenta.

Cel care, deși este un politician vechi, se comportă la guvern ca un tehnocrat, este chiar Ilie Bolojan.

Și asta i se reproșează foarte mult, inclusiv în partid: că se comportă mai degrabă ca un tehnocrat decât ca un politician. Acesta este tehnocratul”, a declarat Ciucu la Antena 3 CNN.

Posibilitatea ca Nicușor Dan să îl desemneze din nou pe Bolojan

Întrebat dacă speră ca, în cazul în care actualul guvern cade, președintele Nicușor Dan să îl desemneze din nou pe Ilie Bolojan pentru formarea unui nou cabinet, Ciprian Ciucu a evitat un răspuns direct.

Acesta a spus că nu s-a gândit la această variantă, deși discuția a fost comparată cu situația din perioada în care Emil Boc a rămas în fruntea guvernului în timpul mandatului lui Traian Băsescu.

Răspunsul lui Ciucu a fost scurt și rezervat, fără a confirma dacă o nouă desemnare a lui Bolojan ar fi o variantă.

Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.