Ciprian Ciucu pune presiune pe social-democrați privind Guvernul: Să vină PSD să-și asume răspunderea
SURSĂ FOTO: Facebook/PMB - Ciprian Ciucu
Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, susține că responsabilitatea formării noului guvern aparține PSD, după ce social-democrații au contribuit la căderea Executivului alături de AUR. Liderul liberal afirmă că președintele Nicușor Dan ar trebui să îi ofere lui Sorin Grindeanu șansa de a guverna. Declarațiile au fost făcute luni seara, în contextul discuțiilor privind viitoarele consultări de la Cotroceni și al tensiunilor tot mai mari dintre PNL și PSD.
Ciprian Ciucu spune că PSD trebuie să își asume guvernarea
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că, după ce PSD a dat jos guvernul împreună cu AUR, este responsabilitatea social-democraților să vină cu o soluție pentru guvernare.
El a spus că Sorin Grindeanu ar trebui să își asume această responsabilitate, iar președintele Nicușor Dan trebuie să îi ofere această oportunitate.
Întrebat când vor avea loc noile consultări la Cotroceni, Ciprian Ciucu a răspuns că acestea vor avea loc „în curând”, însă a subliniat că nu mai vede rostul unor negocieri care se desfășoară fără rezultate concrete.
Potrivit acestuia, nu are sens ca partidele să participe doar formal la consultări, fără o schimbare reală de poziție.
Ciucu a afirmat că președintele ar trebui să vină cu o propunere clară, iar PSD să își asume răspunderea pentru situația politică actuală.
„Dacă mergem numai așa (n.r. la viitoare consultări), mai bine nu mergem, mergem ca să avem de unde veni. Noi nu ne-am schimbat. Nu mai văd rostul unor negocieri care să se deruleze la fel. Să vină președintele să propună ceva, să vină PSD să-și asume răspunderea”, a afirmat Ciucu la Digi24.
Liderul PNL acuză PSD de infantilism politic
Prim-vicepreședintele PNL a declarat că PSD dă dovadă de „infantilism politic” și că ar trebui să se maturizeze politic și să își asume guvernarea. El a explicat că atunci când un partid contribuie la căderea unui guvern, trebuie să aibă și soluția pentru ceea ce urmează.
Ciprian Ciucu a insistat că nu este suficient să dărâmi un Executiv, ci trebuie să existe și o alternativă clară pentru formarea unei noi majorități.
În acest context, liderul liberal a transmis că PNL nu intenționează să revină într-o alianță cu PSD.

PNL spune că nu va mai face alianță cu PSD
Ciucu a afirmat în mod repetat că liberalii nu vor mai face alianță cu PSD și că o astfel de decizie ar însemna încălcarea propriului cuvânt. El a spus că partidul nu ar mai fi credibil dacă ar schimba această poziție de la o zi la alta.
„Nu mai suntem oameni serioși dacă ne încălcăm cuvântul de pe o zi pe alta”, a spus acesta.
Referindu-se la declarația recentă a lui Ilie Bolojan, care a spus că PNL și-ar putea asuma guvernarea, Ciprian Ciucu a explicat că primul pas trebuie să vină din partea PSD.
Potrivit acestuia, social-democrații trebuie să spună clar dacă își asumă sau nu guvernarea și dacă pot sau nu să formeze o majoritate parlamentară. Abia în acel moment, PNL ar putea analiza ce poate face mai departe, dar fără o colaborare directă cu PSD.
„PSD trebuie să vină și spună așa: ne e frică să ne asumăm guvernarea sau nu ne este frică, dar nu putem să strângem o majoritate. Atunci o să spunem hai să vedem ce putem să facem noi, dar nu cu PSD”, a mai spus Ciucu.
Ciucu admite că unii liberali ar putea merge alături de PSD
Întrebat dacă există posibilitatea ca unii membri PNL să se alăture PSD, Ciprian Ciucu a spus că acest subiect nu este complet închis. El a explicat că de fiecare dată când un partid pleacă de la putere există persoane care aleg să rămână aproape de zona de guvernare.
Totuși, a precizat că acești oameni sunt maturi și își asumă propriile decizii politice.
„Întotdeauna când pleci de la putere sunt unii oameni care vor să rămână, dar sunt oameni maturi și iau propriile decizii”, a spus Ciucu.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





