Moscova a impulsionat importurile de tehnologii esenţiale pentru războiul din Ucraina, inclusiv semiconductori şi microcipuri din China, se arată în raportul organizaţiei neguvernamentale Free Russia Foundation, citat de Fox News.

Achizițiile din ce în ce mai mari ale Chinei din Rusia, determinate de vânzările de energie, au compensat cu mult pierderile suferite de Rusia în urma sancțiunilor impuse de principalii săi parteneri comerciali occidentali, inclusiv SUA, Regatul Unit și unele țări UE.

China a devenit cel mai important partener comercial al Rusiei

„Pe măsură ce SUA, UE și Marea Britanie au redus operațiunile din Rusia, China a devenit, practic, cel mai important partener comercial al Rusiei”, se arată în raport.

Bazat pe 40 de milioane de înregistrări vamale obținute de Free Russia Foundation, raportul oferă o imagine inedită a comerțului Rusiei, după impunerea sancțiunilor occidentale. În aprilie, autoritățile vamale ruse și-au suspendat publicarea lunară a datelor despre exporturi și importuri, printre alte statistici, spunând la acea vreme că vor să evite „estimări incorecte, speculații și discrepanțe în ceea ce privește livrările de import”. Datele din ianuarie 2022 sunt cele mai recente disponibile.

China a vândut Rusiei drone și semiconductori

China a devenit furnizorul unor tehnologii-cheie care pot avea un scop militar, în ciuda sancțiunilor occidentale. În 2022, China a vândut Rusiei vehicule aeriene fără pilot sau drone în valoare de 3,3 milioane dolari, potrivit datelor. Raportul a menționat că livrările de drone către Rusia au continuat în noiembrie și decembrie din țări ca Emiratele Arabe Unite, Hong Kong, China și Singapore. De asemenea, Rusia și-a crescut anul trecut importurile de semiconductori și microcipuri cu aproximativ 34%, China devenind principala sursă. Acest lucru a ajutat Rusia să-și crească importul total de cipuri la 2,45 miliarde dolari, în 2022, de la 1,82 miliarde dolari în 2021, în ciuda sancțiunilor occidentale care vizează acest comerț.

Rusia și China au construit, în ultimii ani, legături economice mai puternice, inclusiv o conductă de gaz de 55 de miliarde de dolari. Relația economică s-a îmbunătățit considerabil, chiar dacă în rândul oficialilor de la Moscova există temeri că Rusia ar putea ajunge captivă pe orbita economică a Chinei.

Free Russia Foundation a obținut datele în coordonare cu Universitatea IE din Madrid și de la un furnizor terț de date, care oferă companiilor analize lanțului valoric. Echipa care a lucrat la raport a inclus economiști ruși și foști oficiali ruși, inclusiv Serghei Aleksashenko, fost vicepreședinte al băncii centrale, și Vladimir Milov, ex ministru adjunct al energiei. Pentru a verifica validitatea, autorii au comparat setul de date cu statisticile comerciale oficiale din Rusia publicate până în ianuarie 2022 și cu datele partenerilor comerciali ai Rusiei din 2022.

Comerțul dintre Rusia și China a crescut cu aproximativ 27 de miliarde de dolari

Comerțul dintre Rusia și China a crescut cu aproximativ 27 de miliarde de dolari între martie și septembrie anul trecut, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, potrivit raportului, ajungând la 99 de miliarde de dolari. Mare parte a creșterii s-a datorat vânzărilor mai mari de țiței, pe care Rusia a început să le redirecționeze către China și alte piețe precum India și Turcia, după ce țările occidentale au restricționat achizițiile de produse energetice ale Rusiei.

De asemenea, Rusia a devenit tot mai dependentă de mărfurile chinezești. Aproximativ 36% din importurile sale au fost din China, în perioada martie-septembrie, reprezentând o creștere bruscă, de la 21% în 2021.

Și valoarea exporturilor chineze de semiconductori către Rusia a crescut

Pe măsură ce unii dintre furnizorii tradiționali ai Rusiei de bunuri de înaltă tehnologie, cum ar fi Germania, Țările de Jos și Coreea de Sud, și-au redus livrările, importurile din China s-au dublat. În perioada martie-septembrie, valoarea exporturilor chineze de semiconductori către Rusia a crescut, de la 200 de milioane de dolari în 2021, la peste 500 de milioane de dolari anul trecut. Numărul tranzacțiilor a crescut, de asemenea, se arată în raport. Rusia a importat și semiconductori din Turcia, Kazahstan și Kârgâzstan.