Administraţia de la Beijing a respins, luni, 30 ianuarie, acuzaţiile Washingtonului cu privire la sprijinul acordat Rusiei pentru invazia militară în Ucraina şi a transmis că SUA sunt responsabile de izbucnirea conflictului militar şi de menținerea acestuia.

China consideră că Statele Unite sunt la originea izbucnirii crizei din Ucraina

În urmă cu câteva zile, Preşedinţia Statelor Unite a acuzat că unele companii chineze sunt suspectate că sprijină Rusia acordând asistenţă neletală. „Statele Unite vor continua să comunice Chinei implicaţiile sprijinului material acordat Rusiei.”, a declarat Karine Kean-Pierre, purtătoarea de cuvânt de la Casa Alba.

Așadar, China a respins luni acuzaţiile SUA. „China nu va turna niciodată gaz pe foc şi, cu atât mai puţin, nu va exploata criza.”, a declarat Mao Ning, purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe. „Statele Unite sunt la originea izbucnirii crizei din Ucraina şi sunt principalul factor care o alimentează.”, a acuzat oficialul chinez, citat de presa internațională.

„Respingem acest şantaj fără fundament şi nu vom asista pasivi în timp ce Statele Unite aduc atingere drepturilor şi intereselor legitime ale companiilor chineze”, a atras atenţia oficialul chinez.

China a evitat să condamne direct invazia militară rusă în Ucraina

În context, relaţiile între Statele Unite ale Americii şi China sunt tensionate de mulţi ani din cauza disputelor politice şi comerciale. În acelaşi timp, preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping au stabilit să coopereze în domenii în care există interese comune.

De asemenea, China a evitat să condamne direct invazia militară rusă în Ucraina şi nu s-a aliniat sancţiunilor impuse de Occident. În schimb, Beijingul a pledat pentru negocieri, a evidenţiat necesitatea respectării suveranităţii ţărilor, în conformitate cu normele internaţionale. China a cerut, de asemenea, Alianţei Nord-Atlantice să ţină cont de preocupările de securitate semnalate de Rusia înainte de a începe războiul împotriva Ucrainei.

Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană şi Grupul G7 au aplicat sancţiuni în masă împotriva Rusiei din cauza invaziei militare în Ucraina şi continuă să sprijine militar, financiar şi umanitar administraţiei de la Kiev. Invazia militară rusă împotriva Ucrainei durează de aproximativ un an, iar între cele două părți beligerante nu există loc de negocieri.