Potrivit ordinului ANAF, persoana fizică cu avere mare este persoana fizică rezidentă fiscal în România care deține o avere, atât în țară, cât și în străinătate, estimată la o valoare mai mare de 25 de milioane de euro, echivalentul în lei, calculat la cursul mediu al euro din anul precedent estimării averii.

Estimarea averii se face pe baza datelor și informațiilor deținute de ANAF

De asemenea, estimarea averii se face pe baza datelor și informațiilor deținute sau obținute de ANAF. Sunt luate în vedere următoarele elemente patrimoniale: bunurile imobile deținute, bunurile mobile deținute și activele financiare deținute.

Ordinul arată că grupul extins al persoanelor fizice cu averi mari este constituit din grupul persoanelor fizice cu averi mari și din persoanele fizice soți/soții și rude/afini de până la gradul al doilea ai/ale acestora.

ANAF notifică persoanele fizice cu privire la faptul că acestea fac parte din grupul persoanelor fizice cu averi mari

Documentul prevede că și ANAF notifică persoanele fizice cu privire la faptul că acestea fac parte din grupul persoanelor fizice cu averi mari, în scopul asigurării conformării fiscale.

Trebuie menționat că ANAF poate proceda la aplicarea unor tratamente fiscale alternative de creștere a conformării fiscale voluntare, pe baza riscurilor identificate, cu scopul asigurării conformării fiscale voluntare.

Totodată, ANAF poate proceda și la selectarea, pe baza analizei de risc, a persoanelor fizice care prezintă risc de neconformare la declararea veniturilor impozabile, în vederea efectuării de verificări ale situației fiscale personale/verificări documentare, în condițiile legii.

Potrivit documentului, notificarea va cuprinde cel puțin următoarele:

„a) informații cu privire la îndeplinirea criteriului de avere prevăzut la art. 1 alin. (1);

b) prezentarea elementelor prevăzute la art. 1 alin. (2), pe baza cărora s-a estimat averea;

c) prezentarea abordării Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a cadrului legal adoptat, în scopul asigurării conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi mari.(5) Grupul de persoane fizice cu averi mari se actualizează o dată la 3 ani, în sensul introducerii persoanelor fizice care îndeplinesc criteriul prevăzut la art. 1, și o dată la 6 ani, în sensul eliminării persoanelor fizice care nu mai îndeplinesc acest criteriu.(6) Concomitent cu actualizarea grupului de persoane fizice cu averi mari se actualizează și grupul extins al persoanelor fizice cu averi mari”.