Campania de vaccinare trebuie resuscitată. Alexandru Rafila: Să facă campanii țintite, să informeze

Alexandru Rafila a declarat sâmbătă seara, la B1 TV, că România va atinge ținta de 10 milioane de oameni vaccinați la anul pe vremea aceasta, cu toate că premierul anunțase în urmă cu ceva timp că această țintă va fi atinsă în luna septembrie a acestui an.

Deputatul social-democrat mai spune că țara noastră se situează la jumătate față de media din blocul unitar și că acest lucru ar putea avea un impact serios.

„Am depășit cu 60 de zile termenul pe care domnul prim-ministru l-a fixat și avea dreptate atunci să îl fixeze la data de 1 iunie, cu speranța că până la 1 septembrie, dacă vă aduceți aminte, a spus că se vor vaccina 10 milioane de persoane.

Or, 10 milioane în cel mai bun caz le atingem la anul pe vremea asta, așa că nu cred că este o veste foarte bună pentru că România se situează la jumătate față de media Uniunii Europene în ceea ce privește proporția de persoane vaccinate și lucrul acesta s-ar putea să aibă un impact serios asupra sistemului de sănătate pentru că deosebirea între România și celelalte state din Uniunea Europeană va fi următoarea, persoanele care se vor infecta în România s-ar putea să aibă nevoie de o asistență medicală spitalicească mult mai frecvent și – Doamne, ferește! – să ajungă în Terapie Intensivă sau, chiar mai rău, să avem cazuri de deces”, a declarat Alexandru Rafila pentru B1 TV.

Vaccinarea într-un număr cât mai mare

Acesta a mai declarat că este important ca oamenii să se vaccineze în număr cât mai mare pentru a putea combate pandemia, subliniind că acesta ar trebui să fie și principalul obiectiv al României.

„În țările care înregistrează numere mari de cazuri, din vestul Europei, datorită acoperii vaccinale mari cazurile acestea grave și decesele practic nu apar la populația vaccinată și cred că acesta – sau acesta ar trebui să fie – principalul obiectiv și al nostru. Dacă nu se schimbă nimic în campania de vaccinare, nu există mari speranțe. Eu i-am auzit și pe domnul prim-ministru, și pe domnul prefect al Bucureștiului că nu știu ce ar putea să facă”, a mai spus acesta.

Realizarea unor campanii de informare ținte

Alexandru Rafila a fost întrebat ce se poate face pentru a readuce la viață campania de vaccinare din România. Acesta a precizat că se pot realiza anumite campanii de informare ”ținte”. Mai precis, este vorba despre campanii de informare dedicate diferitelor grupe de oameni.

„Noi tot am explicat să facă campanii țintite, să informeze, să facă o campanie dedicată părinților care doresc să își vaccineze copiii, să existe în mediul rural posibilitatea informării chiar din casă în casă și consiliere. Asta necesită o logistică, un efort și o strategie, o gândire. Or, dacă ea nu există și singurul lucru sunt declarații sforăitoare la televizor care ulterior se dovedesc neinspirate, nu cred că putem să rezolvăm ceva. Ajutăm cu toții, n-are nicio importanță orientarea politică ș.a.m.d., dar nu se poate să spui că nu știi ce să faci, chestiunea aceasta la un prim-ministru mi se pare puțin deplasată ca să nu spun nepotrivită.”, a fost mesajul lui Alexandru Rafila.

Sursă foto: Dreamstime