Călin Georgescu, nou termen la Tribunalul București
Călin Georgescu a ajuns din nou vineri la Tribunalul București, unde se așteaptă o decizie privind controlul judiciar. La sosire, el a fost întâmpinat de susținătorii săi. El a spus că subiectul adevărat nu este el personal, ci existența poporului român și a națiunii. A adăugat că va spune ceva important pentru societate și că data de 6 decembrie 2024 a fost un moment esențial pentru binele general. Deși ședința CSAT nu a fost desecretizată, sistemul în sine a devenit transparent, pentru că fără această dată anumite lucruri nu ar fi fost posibile.
El a avertizat că mai periculoasă decât frauda sistemului este „autofrauda”, adică înșelarea de sine, când oamenii ajung să fie orbiți și să accepte decadența. Problema nu este robia în sine, ci obișnuința cu ea.
Georgescu a amintit că poporul român pe 24 noiembrie a refuzat robia și ipocrizia și a ales libertatea, democrația participativă și credința în Dumnezeu. În consecință, pe 6 decembrie 2024, sistemul a anulat alegerile chiar în timpul votului, deși majoritatea românilor votaseră în favoarea sa.
El a susținut că acest lucru s-a făcut din disperare, pentru că poporul ar fi putut să-și recapete țara, și că anularea alegerilor a fost făcută împreună cu parteneri externi, inclusiv Comisia Europeană. Aceasta ar fi fost confirmată de raportul Comisiei Juridice a Congresului american și de anexele publicate recent.
Georgescu a precizat că vor apărea și alte clarificări și că acestea încep să fie făcute publice chiar din această perioadă.
„Vedeți, nu sunt eu subiectul, subiectul este existența noastră ca națiune. Astăzi, am să spun ceva interesant pentru societate sau nou, că interesante au fost toate. Data de 6 decembrie 2024 a fost un punct de inflexiune pentru că a fost totul și este totul pentru binele nostru suprem. Nu s-a desecretizat ședința CSAT, dar s-a desecretizat sistemul pentru că fără data de 6 decembrie…
Mai periculoasă decât frauda sistemului este autofrauda, adică înșelarea de sine, când se ajunge la orbire colectivă și la decadență. Adică, problema nu este robia, ci faptul că te obișnuiești cu ea. Poporul român pe data de 24 noiembrie a spus NU robiei și fariseismului și a spus DA lui Dumnezeu, a spus Da libertății și democrației participative.
Pe cale de consecință, sistemul pe data de 6 decembrie 2024 a anulat alegerile în timpul alegerilor, când deja votul poporului român în favoarea mea era covârșitor. Ei au anulat alegerile din disperare pentru că poporul român putea să își ia țara înapoi și au făcut-o împreună cu colegi externi, respectiv Comisia Europeană, lucru dovedit de raportul Comisiei Juridice al Congresului american și în special de anexele care au apărut acum o zi.
Eu am precizat că vor apărea și alte clarificări și au apărut. Vă spun mai departe că vor apărea și mai multe clarificări începând de astăzi”, a declarat Georgescu.
Tribunalul București decide, astăzi, privind contestația lui Călin Georgescu privind prelungirea controlului judiciar
Astăzi, 13 februarie, are loc un termen important pentru Georgescu la Tribunalul București. Magistrații vor analiza contestația făcută de avocații săi împotriva deciziei de prelungire a controlului judiciar. Această măsură a fost stabilită acum aproximativ un an, într-un dosar în care este acuzat de propagandă legionară, și urmează ca judecata pe fond să înceapă în curând.
Tribunalul trebuie să decidă dacă menține sau schimbă prelungirea controlului judiciar cu încă 60 de zile, hotărâre dată anterior de Judecătoria Sector 1. Apărarea lui Georgescu a atacat această decizie la instanța superioară. Soluția Tribunalului București va fi definitivă și nu va mai putea fi contestată.
De dimineață, jandarmii au montat garduri în jurul tribunalului pentru că se așteaptă ca foarte mulți susținători să vină din toată țara pentru a-l sprijini pe Georgescu.