Călin Georgescu, mesaj pentru suveraniști: Mai puține critici, mai multă acțiune pentru oameni
Călin Georgescu a transmis un apel la mobilizare adresat suveraniștilor care se limitează la discursuri și critici, fără a se implica concret. Fostul candidat la alegerile prezidențiale îi îndeamnă să treacă la fapte, să se implice activ pentru bunăstarea oamenilor și să arate că pot face bine acolo unde clasa politică a eșuat.
Călin Georgescu afirmă că realitatea este demonstrată de fapte, care nu pot fi negate indiferent de dorințele unora, și susține că actuala clasă politică și-a arătat adevărata față, inclusiv prin anularea alegerilor, motiv pentru care acțiunile sale nu mai surprind.
El mută însă accentul asupra responsabilității cetățenilor, subliniind că, dacă politicienii au o ideologie, românii ar trebui să aibă un crez comun. În opinia sa, oamenii vor fi judecați tot după faptele lor, iar ceea ce observă în prezent este o abundență de critici și „detectivi politici” pe rețelele de socializare, inclusiv în rândul celor care se revendică drept suveraniști.
Georgescu spune că nu crede în suveranism ca doctrină, ci în patriotism și naționalism, și consideră că energia ar trebui orientată spre construcție și implicare concretă, nu spre jigniri sau simple comentarii despre clasa politică. În final, el subliniază că esențial nu este ce fac alții, ci ce facem noi, amintind că doar cei fără greșeală ar avea dreptul să judece.
„Faptele sunt lucruri încăpățânate, și oricare ar fi dorințele unora, nu se poate schimba adevărul celor consemnate de ele. Este vremea cernerii. Și după faptele lor îi veți cunoaște. Deci noi cunoaștem cum este clasa politică, după anularea alegerilor și-a arătat adevărată față, așa că nu ne miră nimic din ce fac ei.
Întrebarea mea este ce facem noi. Pentru că ei au o ideologie și noi avem un crez, poporul român. Atunci întrebarea mea este alta. După faptele noastre ne vom cunoaște noi, pentru că ceea ce văd eu astăzi, iar asta e solicitarea mea la poporul român, este că toate rețelele de socializare sunt inundate de detectivi politici, din această rețea numită „de suveraniști”.
Eu zic că există patriotism și naționalism, nu suveranism, și ar fi bine ca să ne îndreptăm pe ce construim, nu să jignim sau să ne dăm cu părerea de ce face clasa politică, care și-a arătat adevărata față. Contează ce facem noi, și să dea cu piatra cel fără de păcat.”, transmite Călin Georgescu.
Călin Georgescu către suveraniști: Implicați-vă în proiecte concrete pentru comunitate
Călin Georgescu le transmite celor care se autointitulează suveraniști să se concentreze pe construcție și pe ajutorarea semenilor. El îi îndeamnă să sprijine persoanele sărace, oamenii cu dizabilități și elevii defavorizați, precum și să dezvolte și să împărtășească proiecte concrete în întreaga țară.
„Prin urmare, rețeaua numită de suveraniști eu îi îndemn să se ocupe de construcție, de milostenie, să ajute aproapele care astăzi suferă în această țară.
Acolo unde a căzut un podeț să se strângă și să-l repare, acolo unde o școală nu are căldură să dea mână de la mână și să ajute ca acei copii să învețe în căldură, dacă nu au manuale școlare, să-i ajute, să-i ajute pe oamenii săraci care sunt foarte mulți în această țară, pe oamenii cu dizabilități și, prin urmare, rețeaua de suveraniști de pe rețelele de socializare să-și împartă proiecte care sunt în țară.
Pentru că dacă clasa politică nu face nimic, să demonstrăm noi că facem. Și poate clasa politică care vine tot din acest popor, dar s-a desprins din el, poate se întoarce la matcă. Și își dau seama că din acest popor s-au născut și nu pot fi împotriva lui, așa cum arată astăzi.”, mai punctează fostul candidat la alegerile prezidențiale.